Dezinformarea pentru a ascunde crimele de război: Rusia minte în legătură cu atrocitățile comise la Bucea

Imaginile cu cadavre de oameni executați împrăștiate pe străzile din Bucea arată adevărata față a Rusiei lui Putin. Aceste imagini sunt mai grăitoare decât cuvintele despre natura și scopurile războiului declanșat de Rusia împotriva Uсrainei. Cu toate acestea, mass-media pro-Kremlin, sprijinită de conturile diplomatice ruse de pe rețelele de socializare, vorbește încercând să distragă atenția și să acopere crimele de război.

O provocare ucraineană, o înscenare menită să declanșeze Al Treilea Război Mondial, un atac coordonat lansat de mass-media occidentală, o distragere a atenției de la „laboratoarele biologice ale SUA” din Ucraina, un complot britanic – explicat de propagandistul sancționat de UE Vladimir Soloviov prin asemănarea cuvântului Bucea cu cuvântul englezesc „butcher” (măcelar) – scuzele mass-mediei pro-Kremlin sunt deopotrivă respingătoare și repetitive. (Și au fost demontate pe larg, a se vedea, de exemplu: BBC, Bellingcat, Insider, MediaZona, NYT și altele).

Kremlinul încearcă să acapareze spațiul informațional, inundându-l cu „explicații” contradictorii ale evenimentelor. Obiectivul nu este doar să abată vinovăția pentru această atrocitate abominabilă împotriva civililor pașnici, ci și să modeleze preemptiv discursurile pentru a contracara și a discredita orice dovadă sau anchetare a crimelor de război comise de Rusia în Uсraina. Agenția de știri rusă controlată de stat RIA Novosti se străduiește deja din greu să îndeplinească această sarcină, susținând că Uсraina pregătește o „provocare” în Herson, care implică moartea civililor…

Aceste tactici de inundare și de ocupare preventivă a spațiului informațional provin direct din manualul de dezinformare al Kremlinului și au mai fost aplicate, de exemplu, după doborârea de către Rusia a zborului MH17. Baza de date EUvsDisinfo conține sute de exemple de dezinformări pro-Kremlin care susțin, printre altele, că, la fel ca uciderea civililor de la Bucea, uciderea civililor de la bordul MH17 a fost o provocare și o înscenare pentru a da vina pe Rusia, utilizând cadavre false (comparați afirmațiile din 2014 și de acum).

Utilizarea conturilor diplomatice de pe rețelele de socializare pentru dezinformare

Spre deosebire de 2014, inundarea spațiului informațional internațional a devenit mult mai complicată pentru Kremlin, în special după ce UE a sancționat RT și Sputnik. În același timp, conturile diplomatice ruse de pe rețelele de socializare joacă un rol vizibil în strategia de comunicare a Kremlinului referitoare la invadarea Uсrainei. În special conturile de Twitter ale misiunilor diplomatice rusești, acționând ca o rețea coordonată, încearcă să discrediteze relatările mass-mediei independente din Uсraina și să amplifice discursurile de dezinformare care justifică decizia.

Acum, rețeaua de conturi diplomatice ruse de pe Twitter amplifică minciunile despre crimele de la Bucea, făcând trimitere la un site web recent creat care diseminează dezinformări sub fațada verificării veridicității informațiilor.

Diplomații ruși de pe Twitter se implică activ și în modelarea narațiunii despre „rusofobie” la nivel mondial. Afirmațiile că lumea este nedreaptă și ostilă față de Rusia și ruși au stat la baza discursurilor de dezinformare pro-Kremlin de ani buni și continuă să fie alimentate în mod deliberat în contextul războiului. Pe rețelele de socializare, acestea au luat forma campaniei „Stop hating Russians” (Stop urii față de ruși), distribuită de conturi diplomatice ruse și care îi prezintă pe ruși ca fiind persecutați din cauza naționalității lor (de la începutul lunii martie, un hashtag corelat a fost menționat de peste 24 000 de ori pe Twitter).

Captură de ecran cu un videoclip distribuit de contul de Twitter al ambasadei Rusiei în Franța. Videoclipul prezintă un cetățean rus arestat de forțele de aplicare a legii „anti-rusești”.

Pe 5 aprilie, Twitter a anunțat că „nu va amplifica sau recomanda conturi guvernamentale aparținând unor state care îngrădesc accesul la informații libere și sunt implicate în conflicte armate interstatale”.

Un sistem de sprijin pentru mașinăria de război

În timp ce diplomații ruși încearcă să portretizeze Rusia ca o victimă a propriei sale agresiuni împotriva Uсrainei – un efort care, probabil, se va intensifica pe fondul apelurilor de susținere a anchetării crimelor de război și a crimelor împotriva umanității comise de Rusia – comentatorii pro-Kremlin trasează o cale înainte.

Pentru a da un imbold moralului notoriu slab al forțelor invadatoare ruse (și, poate, pentru a le distrage de la jafuri și prădăciuni), agenția de știri rusă de stat RIA Novosti a publicat un articol lung intitulat „Ce ar trebui să facă Rusia cu Uсraina”. Printre altele, textul face apel la reprimarea în masă a populației ucrainene și la interzicerea însăși a denumirii „Uсraina”. Puteți găsi o analiză mai detaliată aici.

Acesta este contextul în care trebuie văzută dezinformarea care încearcă să abată atenția de la atrocitățile rusești din Bucea – ca un sistem de sprijin pentru mașinăria de război a Rusiei și ca parte a strategiei deliberate de distrugere a Uсrainei.

DECLINAREA RESPONSABILITĂȚII

Cazurile din baza de date EUvsDisinfo vizează în principal mesajele din spațiul informațional internațional identificate ca prezentând o imagine parțială, distorsionată sau falsă a realității și care răspândesc mesaje-cheie pro-Kremlin. Aceasta nu înseamnă neapărat că un canal mediatic are legătură cu Kremlinul sau o politică editorială pro-Kremlin ori a căutat în mod intenționat să dezinformeze. Publicațiile EUvsDisinfo nu reprezintă poziția oficială a UE, iar informațiile și opiniile exprimate se bazează pe rapoartele și analizele media ale grupului operativ East Stratcom.

    %s

      TRIMITEȚI-NE FEEDBACKUL DVS.

      Informații privind protecția datelor *

        Subscribe to the Disinfo Review

        Your weekly update on pro-Kremlin disinformation

        Data Protection Information *

        The Disinformation Review is sent through Mailchimp.com. See Mailchimp’s privacy policy and find out more on how EEAS protects your personal data.

        🎵 Playlist