Femei în război

Câștigătoare a premiului Nobel, autoarea belarusă Svetlana Alexievici a publicat în 1985 o carte numită „Fața nefeminină a războiului”. La acea vreme, colecția mărturiilor luptătoarelor din Armata Roșie din Al Doilea Război Mondial a fost cenzurată: autoritățile sovietice au dorit să prezinte partea victorioasă a războiului, nu pe cea murdară.

Cu toate acestea, războiul este murdar – și brutal. Cel de acum din Ucraina nu face excepție. Poate că fața lui nu este feminină, dar femeile sunt foarte implicate și au de suferit repercusiunile războiului și minciunile care îl însoțesc. De ambele părți: și în Ucraina, și în Rusia.

În newspeakul său înșelător televizat în 24 februarie, cu care a început invazia, Putin a încercat să justifice războiul nenumindu-l război (nu este prima dată când Kremlinul face acest lucru) și folosind bine-cunoscutul scenariu de dezinformare al Kremlinului. Dar analiza realității de la fața locului ridică mai multe întrebări – dacă nu este un război, atunci:

• De ce au trecut deja 2 milioane de refugiați în țările vecine? Majoritatea dintre ei femei și copii, forțați să facă față tuturor greutăților care vin odată cu părăsirea casei, a țării și a celor dragi.
• De ce imaginile și înregistrările video prezintă femei și bărbați care muncesc în adăposturi ca doctori și personal medical, ajutându-i pe cei suferinzi, în timp ce cad bombe peste orașele lor?
• De ce s-au născut bebeluși în stația de metrou din Kiev, în subsoluri de spital și în adăposturi din Ucraina, în loc să vină pe lume într-un mediu sigur?
• De ce există oameni care mor încercând să ajute cu ce pot și luând decizia foarte dificilă de a rămâne sau de a pleca?
• De ce, alături de femeile înrolate în armata Ucrainei, sunt și cele care învață să facă cocteiluri Molotov sau care au luat arma în mână și s-au alăturat rezistenței?

Dacă nu este război, de ce este atât de stringentă nevoia de a respecta vocabularul acestui newspeak, încât duce la reducerea la tăcere a puținelor voci independente rămase în Rusia? Autoritățile își urmăresc propriii cetățeni, care îndrăznesc să spună нет воине (nu războiului), inclusiv femei și copii. Precum o supraviețuitoare în vârstă de 77 de ani a asediului Leningradului (în prezent Sankt Petersburg) , Yelena Osipova, care a fost arestată pentru că a purtat pancarte antinucleare.

Dacă nu este război, de ce nu oferă Kremlinul informații mamelor și taților care își caută cu îngrijorare fiii sau rudele, fără să le fie clar, se pare, dacă aceștia din urmă sunt plecați la instrucție sau într-o misiune de invadare? Ministerul rus al apărării a anunțat primele cifre ale pierderilor de vieți omenești abia la o săptămână de la începerea invaziei. De asemenea, a închis site-ul ucrainean Ищи своих (căutați-vă oamenii) care ar fi putut ajuta la găsirea unei rude. De ce Comitetul Mamelor, un ONG care milita pentru drepturile soldaților, a devenit un punct de contact pentru rudele panicate ale soldaților ruși?

În 2014, Comitetul Mamelor Soldaților din Sankt Petersburg a fost pus pe o listă a agenților străini după ce a publicat informații cu privire la moartea a nouă militari ruși în timpul operațiunilor militare de pe teritoriul Ucrainei.

Între timp, ministerul rus al educației a dat publicității un videoclip de 30 de minute în care unei fetițe de 12 ani îi este „elucidată” de către doi prezentatori versiunea Kremlinului cu privire la istoria recentă. Putin însuși a dat câteva explicații cu privire la zona de interdicție aeriană, înconjurat de femei pilot și însoțitoare de zbor care îl ascultau cu atenție. Oare acest lucru urmărește să înmoaie fața nefeminină a războiului?

Aparatul de dezinformare al Kremlinului are o istorie de denigrare și obiectivizare a femeilor, încercând să își sperie publicul cu „feminism totalitar” și chiar ridiculizând mișcarea MeToo, echivalând , practic , emanciparea cu colapsul Occidentului și cu atacul la adresa valorilor tradiționale.

Când se va termina războiul și se vor scrie mărturiile femeilor din ambele părți, din Ucraina și Rusia, care versiunea va fi publicată și crezută: cea spusă de o fiică care se ascunde în Harkovul bombardat sau cea a mamei ei, care nu a vrut să o creadă?

Dacă nu este război, de ce trebuie să poarte ele această conversație?