Retorica belicoasă a Kremlinului a ajuns în punctul fără întoarcere

  • Read this article in:
  • en
  • ru
  • ua
  • ro

Tocmai când se părea că retorica manipulatoare și belicoasă a Kremlinului nu poate deveni și mai josnică, aceasta a mai coborât o treaptă. Într-o încercare repetată de a denigra Ucraina și pe președintele său ca fiind „naziști”, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a sugerat că Hitler „avea și sânge evreiesc” și că „cei mai înfocați antisemiți sunt, de obicei, evrei.”

Astfel de afirmații, menite să justifice invazia Rusiei în Ucraina, nu sunt doar false din punct de vedere faptic. Acestea trivializează Holocaustul, alimentează antisemitismul și corodează memoria istorică colectivă. Nu este de mirare că dl Lavrov a atras condamnări dure din partea premierului israelian, a liderilor UE și a multor altora.

Departe de a fi o scăpare accidentală, afirmațiile lui Lavrov fac parte din încercările deliberate și repetate de a reformula istoria în scopuri politice, cum ar fi mobilizarea sprijinului public intern pentru război. Este, de asemenea, o deschidere către mișcările internaționale marginale și către amatorii de teorii conspiraționiste (antisemite) – un public pe care Kremlinul l-a curtat în campaniile sale de dezinformare din trecut.

Tendința este ilustrată de afirmațiile anterioare de dezinformare pro-Kremlin, potrivit cărora puterile globaliste „iudeo-masonice” ale lumii ar încerca să provoace un război între Ucraina și Rusia. Într-un alt exemplu demn de menționat, din 2017, postul rusesc controlat de stat Pervyi kanal (Canalul Unu) a distribuit o caricatură antisemită în timpul celui mai urmărit program de știri analitice „Vremya”, întrebând telespectatorii: „Cum a luptat familia Rothschild pentru a controla lumea?” În prezent, gazda emisiunii este președinte al Consiliului prezidențial rus pentru drepturile omului.

Acum, prins în războiul său brutal și lipsit de sens, Kremlinul se izolează și mai mult de lume nu numai prin acțiunile sale, ci și prin retorica sa. În loc să retracteze declarațiile domnului Lavrov, ministerul de externe al Rusiei și-a intensificat retorica antisemită și a acuzat Israelul că susține „neonaziștii din Kiev”. Războiul pornit de Rusia a distrus, printre altele, și mai multe monumente ale Holocaustului din Ucraina.

De la cenușa radioactivă la deșertul radioactiv

Într-un alt exemplu notabil de atitudine războinică și dezinformare din această săptămână, Dmitri Kiselyov, gazda televiziunii rusești sancționate de UE, a atacat Regatul Unit, acuzându-l că împinge Ucraina să continue lupta împotriva Rusiei și amenințând-o cu anihilarea nucleară.

Mai întâi, dl Kiselyov a afirmat în mod fals că prim-ministrul britanic a făcut amenințări nucleare împotriva Rusiei, afirmație dezmințită de publicația independentă rusă The Insider. În continuare, acesta a amenințat Marea Britanie cu diferite scenarii de anihilare nucleară, susținând că o rachetă nucleară rusă ar fi suficientă pentru a „scufunda Insulele Britanice o dată pentru totdeauna” și că o torpilă rusă ar putea provoca un tsunami nuclear care ar transforma „tot ce a mai rămas din Insulele Britanice într-un deșert radioactiv”.

Pe măsură ce Regatul Unit continuă să sprijine Ucraina, acesta a devenit o țintă importantă a furiei Kremlinului (a se vedea atacurile anterioare asupra rușilor care au fugit în Regatul Unit și afirmațiile anterioare de dezinformare care susțineau, de exemplu, că Regatul Unit și SUA, sunt principalii responsabili pentru escaladarea în zona Ucrainei și că Regatul Unit implică în mod fals Rusia în masacrul de la Bucha).

Anihilarea nucleară se numără printre fabulațiile preferate ale domnului Kiselyov, care a mai afirmat în trecut și că Rusia este capabilă să transforme SUA în „cenușă radioactivă”.

În sfârșit, săptămâna aceasta:

DECLINAREA RESPONSABILITĂȚII

Cazurile din baza de date EUvsDisinfo vizează în principal mesajele din spațiul informațional internațional identificate ca prezentând o imagine parțială, distorsionată sau falsă a realității și care răspândesc mesaje-cheie pro-Kremlin. Aceasta nu înseamnă neapărat că un canal mediatic are legătură cu Kremlinul sau o politică editorială pro-Kremlin ori a căutat în mod intenționat să dezinformeze. Publicațiile EUvsDisinfo nu reprezintă poziția oficială a UE, iar informațiile și opiniile exprimate se bazează pe rapoartele și analizele media ale grupului operativ East Stratcom.

    %s

      TRIMITEȚI-NE FEEDBACKUL DVS.

      Informații privind protecția datelor *

        Subscribe to the Disinfo Review

        Your weekly update on pro-Kremlin disinformation

        Data Protection Information *

        The Disinformation Review is sent through Mailchimp.com. See Mailchimp’s privacy policy and find out more on how EEAS protects your personal data.

        🎵 Playlist