Caricaturile rusești – o altă armă în războiul împotriva Ucrainei
Evgenii Golovcenko, expert în comunicarea politică rusă, a vorbit cu EUvsDisinfo despre cercetările sale, despre caricaturile rusești, despre seria „Odnazhdy” a canalului Rybar și despre modul în care glorificarea războiului Rusiei face parte dintr-un efort de propagandă cuprinzător și global. Acesta a vorbit, de asemenea, despre modul în care dezinformarea și manipularea pot fi contracarate cu succes în afara Rusiei.
Care a fost subiectul specific al cercetării dvs.?
Sunt profesor asistent în cadrul Departamentului de Științe Politice al Universității din Copenhaga și al Centrului pentru Știința Datelor Sociale din Copenhaga, unde desfășor activități de cercetare în domeniul comunicării politice și al relațiilor internaționale. Teza mea de doctorat din 2020 a abordat dezinformarea pro-Kremlin pe rețelele de socializare și am examinat modul în care se răspândește dezinformarea rusească, cât de prezentă este și cum este contracarată pe aceste rețele de socializare.
Cum au devenit caricaturile un vehicul al dezinformării?
Cred că devine din ce în ce mai evident că Rusia nu produce propagandă și dezinformare doar la televiziunile controlate de stat sau pe canalele de socializare mai tradiționale. Încearcă, de asemenea, diferite medii și produse culturale. Unele dintre acestea sunt caricaturile și benzile desenate. În ultimii ani, am văzut mai multe serii noi de caricaturi care, în esență, sunt vehicule de propagandă pentru statul rus și efortul de război al Rusiei.
Care sunt aceste caricaturi și de cine sunt produse?
Există mai multe produse. Unele sunt produse de statul rus, iar altele sunt produse de actori nestatali ruși care au o afiliere foarte strânsă cu statul rus. Un exemplu foarte interesant este cel al unei serii de caricaturi produse de Rybar, un canal rusesc de Telegram relativ faimos, cu peste un milion de urmăritori, care oferă informații de actualitate cu privire la război. Acesta funcționează și ca un grup de reflecție și se descrie ca fiind un actor care apără interesele Rusiei pe „frontul informațional” – implicând un război informațional cu Occidentul. Rybar portretizează, firește, Rusia în ceea ce numește „modul corect”.
La suprafață, funcționează ca un efort al comunității, al celor care încearcă să înțeleagă războiul și să vorbească despre război, dar se află și într-o relație strânsă și simbiotică cu statul rus. Rybar este un vehicul de propagandă pentru efortul de război al Rusiei și, în schimb, este susținut, fie direct, fie indirect, de Ministerul rus al Apărării. Conținutul este distribuit, de asemenea, de diferiți protagoniști asociați cu statul rus.
Rybar – un grup de reflecție care a ajuns să producă caricaturi de propagandă?
Exact. Rybar realizează o analiză în legătură cu războiul și acest lucru l-a făcut să fie citat frecvent și de canalele mediatice globale și chiar occidentale. Însă pe de altă parte, produce și conținut de propagandă menit să promoveze eforturile de război ale Rusiei. Aceste serii de caricaturi sau benzi desenate constituie unul dintre produsele Rybar. [Acestea sunt publicate de Rybar atât în limba rusă, cât și în limba engleză, pentru a ajunge la un public cât mai larg].
[Citiți mai multe despre originile canalului Rybar aici și despre eforturile sale recente, inclusiv activitatea vizând alegerile din SUA.]
Sunt deschiși în legătură cu cine le finanțează activitatea?
Într-un fel, da. Dacă ne uităm la seria de caricaturi, vom vedea că, de obicei, sunt realizate cu sprijinul unui fond. Dacă examinăm mai îndeaproape fondul respectiv, vom vedea adesea că este susținut de diverși actori statali ruși, de exemplu, de Ministerul rus al Apărării. Uneori, se spune doar că „colaborează” cu Ministerul la realizarea acestor produse. Prin urmare, sunt relativ deschiși în legătură cu colaborarea cu statul rus, însă firește că fără a dezvălui exact cum se întâmplă acest lucru.
Despre ce conținut este vorba și cine sunt eroii / personajele principale?
Seria de caricaturi Odnazhdy (Однажды), care se traduce, cu aproximație, prin A fost odată ca niciodată, este distribuită de canalul rus de Telegram/grupul de reflecție Rybar și conține, în esență, povești de război legate de invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina. Este o portretizare a soldaților ruși ca eroi curajoși, care luptă pentru țara lor și pentru dreptate, nu pentru bani. Spre deosebire de soldații ucraineni care, în această serie de caricaturi, sunt denigrați și înfățișați ca slabi, lași și controlați de Occident. Ucraina este înfățișată ca o falsă țară sau o non-țară.
Într-una dintre serii, există o imagine cu soldați ucraineni care spun literalmente că luptă pentru ocazia de a trăi în străinătate, în SUA. Este o propagandă clară care simplifică realitatea, înfățișându-i pe soldații ruși ca pe niște eroi care îi protejează pe civili, iar pe soldații ucraineni ca pe niște răufăcători care amenință civilii.
Personajele sunt, de obicei, lipsite de profunzime. Caricaturile nu explorează aproape niciodată în profunzime niciunul dintre personaje. Mesajul de bază este însă că Rusia luptă de partea binelui, iar Ucraina/Occidentul de partea răului. Este un mesaj care rezonează probabil cu o mare parte a publicului rus.
Dacă ne uităm la diferitele sondaje cu privire la ceea ce cred rușii de fapt, mulți oameni sprijină războiul și văd Rusia de partea binelui. Aceste caricaturi se adresează tocmai acelora care sunt deja pro-război și încearcă să promoveze armata și efortul de război al Rusiei.
Ne-ați putea descrie o caricatură sau un episod care v-a lăsat o impresie deosebită?
În seria Odnazhdy, o scenă este despre civilii dintr-o zonă de război din Ucraina. Femeile care se ascund în casele lor răsuflă ușurate că nu există soldați ucraineni în apropiere și se gândesc dacă să părăsească sau nu zona de război pentru a fi în siguranță. În următoarea scenă, vedem soldați ucraineni sosind cu vehiculele lor de luptă și un soldat ucrainean intrând în casa acestor femei civile. Se insinuează grafic că soldatul ucrainean dorește să comită acte de violență sexuală asupra acestora. Femeile scapă de acest „soldat ucrainean malefic”, dar în timp ce conduc într-o mașină civilă sunt atacate de alți soldați ucraineni. Apoi, de nicăieri, un elicopter rusesc apare în aer și încearcă „eroic” să salveze civilii de „soldații ucraineni malefici”. În această narațiune de propagandă, unul dintre piloții ruși este doborât și există o scenă în care se opune „eroic”, cu ultimele puteri, ucrainenilor. În această scenă, se aseamănă cu Chuck Norris, iar mesajul de bază este destul de clar – soldații ruși luptă în acest război sacrificându-se pentru a proteja civilii de „ucrainenii malefici”.
Cum și unde sunt distribuite aceste caricaturi în Rusia?
Rybar distribuie seria sa de caricaturi Odnazhdy (Однажды), cu povești de război legate de invazia la scară largă, pe site-ul Rybar. Rybar susține, de asemenea, că beneficiază de sprijin în distribuirea acestor caricaturi din partea altor protagoniști și organizații cu legături cu statul rus. Există relatări potrivit cărora ministerele din Rusia distribuie caricaturi similare în școli sau prin intermediul unor expoziții de artă, iar unele dintre aceste caricaturi și benzi desenate pro-război sunt afișate în trenurile care călătoresc în întreaga Rusie.
Care este publicul principal vizat?
Dacă ne uităm la eforturile mai ample ale propagandei ruse de a răspândi astfel de caricaturi, unele relatări ne arată că sunt distribuite elevilor. Însă nu se adresează numai copiilor. Se adresează unui public mai tânăr. Este un detaliu foarte important deoarece, în rândul generațiilor mai tinere din Rusia, există un oarecare sprijin pentru război și pentru regimul rus. Acesta nu este însă la fel de ridicat ca în cazul generațiilor mai vârstnice. Generațiile mai tinere din Rusia consumă într-o măsură mai mică conținutul furnizat de canalele mediatice rusești controlate de stat, cum ar fi televiziunile, posturile de radio și ziarele. Acestea sunt însă mai prezente pe rețelele de socializare. În ultimii ani, autoritățile ruse s-au concentrat din răsputeri pe efortul de propagandă care vizează generațiile mai tinere. Se concentrează pe realizarea de jocuri video, pe schimbarea programei școlare și a manualelor sau pe activitățile extrașcolare pentru a încerca să promoveze efortul de război al Rusiei. Acest lucru sugerează că seria de caricaturi menționată face parte dintr-un efort mai amplu care vizează grupurile demografice mai tinere.
Vă așteptați la mai multe caricaturi sau produse similare?
Da. Eforturile de propagandă ale statului rus din ultimii ani ilustrează faptul că guvernul este dispus să finanțeze mai multe produse culturale care promovează anumite subiecte și teme și fac parte din ceea se cheamă uneori „educație militară patriotică”.
Guvernul rus subliniază deschis faptul că dorește să promoveze produse culturale care sprijină războiul. Cel mai evident exemplu este cel al industriei cinematografice, însă promovează și producția de jocuri rusești și alte produse culturale. Propaganda presărată în seriile de caricaturi și în alte produse similare care se adresează generațiilor mai tinere reprezintă următorul pas firesc după filme, jocuri și muzica pop.
Cum apreciați efectele acestor caricaturi?
Este greu de determinat efectul acestor caricaturi specifice asupra atitudinilor politice, dar dacă ne uităm la cercetări mai ample legate de comunicarea politică, publicitatea politică sau campaniile politice, este clar că schimbarea opiniilor și atitudinilor oamenilor numai prin publicitate politică este foarte dificilă. Pe termen scurt, este mai ușor să atragi oamenii care cred deja în ceva pentru a-i face să creadă și mai mult în acel ceva.
Dacă ne concentrăm doar pe efectele uneia sau câtorva caricaturi ori benzi desenate politice, pierdem din vedere linia principală, întrucât aceste produse sunt doar picături într-un ocean mult mai mare de propagandă care începe la grădiniță și continuă pe străzi cu panouri publicitare, la posturile de televiziune sau de radio, în ziare, prin crearea de jocuri și prin cultura pop. Știm mult mai puține despre efectele acestor eforturi de propagandă mai ample. Dacă ne uităm însă la sondajele referitoare la ceea ce cred de fapt rușii și cum văd ei lumea, aceste convingeri sunt adesea aliniate, într-o foarte mare măsură, cu ceea ce difuzează canalele de propagandă de stat.
Care este diferența între campaniile de sine stătătoare menite să influențeze opinia publică și eforturile mai cuprinzătoare de comunicare sau de propagandă?
Când vorbim despre propagandă într-un context occidental, vorbim adesea despre campaniile de propagandă ca despre ceva care are o dată de început și o dată de încheiere. De exemplu, o campanie de propagandă pentru a influența opiniile oamenilor în legătură cu niște alegeri specifice. Dacă ne uităm însă la propaganda din Rusia care vizează populația internă, efortul de propagandă este aproape total.
Propaganda rusă nu are o dată de început și o dată de încheiere. Este concepută într-o manieră continuă și aproape totală. Începe la grădiniță, unde copiii învață despre Ucraina, despre „Occidentul malefic” și așa mai departe. Continuă în școala primară. Continuă pe străzi, unde vezi panouri publicitare care promovează războiul și încearcă să recruteze tineri în armată. Continuă la radio. Continuă la televizor și chiar în conversațiile de zi cu zi ale oamenilor. În unele cazuri, propaganda rusă este concepută să copleșească individul în totalitate și să nu-i lase niciun spațiu și nici timp pentru a reflecta, a se întreba sau a pune la îndoială mesajele pe care le aude de zeci de ani.
Dacă analizăm cercetările legate de propagandă mergând înapoi până în perioada Războiului Rece, de exemplu, unul dintre principalii autori în materie de teorii ale propagandei, Jacques Ellul, sociolog și filozof francez, a vorbit despre propagandă ca despre un efort societal total, mai degrabă decât despre simple campanii de propagandă. Pentru ca propaganda să fie eficace, trebuie să copleșească individul din punct de vedere psihologic pentru a-l convinge că este de partea bună a istoriei, că războiul se va termina foarte curând, că totul este bine și că dușmanul este rău etc. Acest lucru trebuie făcut prin mai multe medii. Este, în esență, ceea ce se întâmplă acum în Rusia.
Tindem să ne concentrăm asupra campaniilor de pe rețelele de socializare, dar acestea sunt doar o parte a tabloului. Statul rus încearcă să răspândească propaganda prin aproape orice platformă de socializare pe care o poate utiliza și prin aproape orice mediu sau canal offline de care se poate folosi. Utilizarea rețelelor de socializare de către statul rus astăzi face parte dintr-o tendință mai îndelungată, în care guvernul rus și-a instituit treptat controlul asupra mass-mediei tradiționale, cum ar fi televiziunile și radioul în anii 2000, dar apoi și-a dat seama că există și internetul, care oferă o sferă alternativă la mass-media controlată de stat. Așadar, încearcă acum treptat să instituie controlul și asupra rețelelor de socializare, pentru a asigura această totalitate a eforturilor.
Care sunt principalele dvs. constatări cu privire la eforturile canalelor rusești controlate de stat de a manipula spațiul informațional și cine poate contracara acest lucru?
Am făcut cercetări cu privire la răspândirea dezinformării pro-Kremlin pe rețelele de socializare. Dacă ne uităm la rețelele de socializare occidentale, dezinformarea pro-Kremlin nu este întotdeauna atât de răspândită pe cât s-ar putea crede. Adesea, este de fapt surclasată de cei care contracarează dezinformarea. Firește că acest lucru poate varia de la o platformă la alta.
O altă constatare este că, dacă ne uităm la cine se află în spatele contracarării dezinformării de pe rețelele de socializare, deseori protagoniștii nestatali, cum ar fi jurnaliștii și bloggerii, au o funcție importantă în a modela ceea ce vedem și ce nu vedem pe rețelele de socializare.
Ne-ați putea da câteva exemple de eforturi de manipulare a spațiului informațional?
Este îndeajuns să ne întoarcem la începutul războiului, care se poate spune că a început în 2014, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia. Unul dintre primele evenimente importante care au adus războiul în atenția lumii a fost doborârea avionului civil MH-17 care zbura din Țările de Jos către Malaysia. A fost doborât în sud-estul Ucrainei. Marea întrebare a fost: cine a doborât avionul? Rusia sau Ucraina? Acum știm, pe baza anchetelor internaționale, că a fost doborât de separatiștii ruși. La acea vreme însă, a existat multă confuzie și dezinformare pe acest subiect.
Dacă ne uităm la răspândirea de dezinformări pe Twitter, de exemplu, circa 5-6 % dintre tweet-urile despre doborârea avionului răspândeau dezinformări ale statului rus. Pentru fiecare tweet de dezinformare, a existat însă un val mult mai mare de contra-dezinformare menit să contracareze dezinformarea Moscovei. Aceste eforturi au fost conduse, în mare măsură, de conturi ale cetățenilor, de jurnaliști, de pasionații de informații din surse deschise etc.
Așadar, Rusia nu este „o caracatiță uriașă” și nu trebuie să disperăm și să ne simțim copleșiți de dezinformare, dat fiind că putem face totuși ceva împotriva manipulării informațiilor?
Exact. Vorbim însă despre o cercetare asupra platformei Twitter într-un moment diferit, când Twitter depunea mai multe eforturi în lupta împotriva dezinformării și a informării eronate de pe platformă. Este mai greu de spus în ce măsură acest lucru poate fi generalizat și în legătură cu X, după ce platforma a fost cumpărată de Elon Musk.
Cum apreciați nivelul actual de control al autorităților ruse asupra spațiului informațional intern?
Este foarte vast și foarte profund. Autoritățile ruse exercită un control asupra televiziunilor, care reprezintă încă o sursă importantă de informații pentru o mare parte a rușilor. Majoritatea canalelor de televiziune importante sunt fie controlate de stat, fie loiale statului. Au eradicat ultimele canale de știri independente mai importante, care sunt acum exilate în afara Rusiei, iar cei care lucrau acolo au fost nevoiți să fugă pentru a nu fi aruncați în închisoare.
Kremlinul luptă acum să controleze internetul, atât prin legi ale cenzurii care îi pot pedepsi cu închisoarea pe cei care contrazic narațiunile propagandistice rusești dictate de stat, cât și prin popularea rețelelor de socializare, adică a canalelor de Telegram și a altor platforme de socializare.
Rusia avea deja o infrastructură de cenzură online impresionantă încă dinainte de 2022. După invazia la scară largă a Ucrainei din februarie 2022, autoritățile ruse au blocat Facebook și Instagram, au încetinit accesul la Twitter și, mai recent, încearcă să încetinească și accesul la YouTube. Încearcă astfel să facă ceea ce autoritățile chineze au făcut cu câțiva ani în urmă. De asemenea, încearcă să împingă publicul rus de pe platformele de socializare occidentale către platformele de socializare rusești care se conformează legilor și politicilor rusești în materie de cenzură.
Reprezintă aceste eforturi de populare a spațiului informațional o încercare de „inundare informațională”, de a împinge deoparte conținutul de calitate?
Cu siguranță. Dacă ne uităm la 2011 și chiar înainte, a existat o discuție în rândul experților care urmăresc mass-media rusă, aceștia observând că există o mass-media consacrată care promovează statul și, cu siguranță, nu acordă prea mult timp de emisie opiniilor opoziției.
Existau și canale de internet care erau folosite de opoziție pentru a facilita organizarea protestelor. Văzând că nu își poate aroga puterea doar prin cenzurarea mass-mediei consacrate, guvernul rus și-a sporit eforturile de inundare a sferei online atât cu conturi [neautentice] false, cât și cu canale online folosite pentru dezinformarea pro-stat. Mergând înainte în timp până în zilele noastre, există astăzi sute de canale pe rețelele de socializare care promovează guvernul și efortul de război al Rusiei. O parte dintre acestea sunt controlate de stat, dar o parte sunt controlate și de actori nestatali care doresc să sprijine statul rus.
Citiți articolele noastre anterioare despre jocurile pe calculator rusești aici și aici, despre manualele școlare aici și aici, despre revizionismul istoric aici și despre militarizarea paradelor aici.
