„«Războiul informațional» este un termen folosit de Kremlin pentru a justifica dezinformarea”
Roman Dobrokhotov este un jurnalist rus și redactor-șef al publicației independente The Insider.
A căpătat recunoaștere internațională pentru expunerea dezinformării sponsorizate de guvernul rus, care lucrează adesea cu parteneri internaționali. În mod special, investigația realizată de The Insider în colaborare cu Bellingcat privind atacul chimic din Salisbury din martie 2018 a obținut Premiul European de Presă pentru jurnalism de investigație din acest an.
În acest interviu exclusiv, Roman Dobrokhotov dezvăluie propriile reflecții asupra naturii campaniei de dezinformare din Rusia. Totodată, acesta povestește cum a rezonat munca sa, atât în interiorul, cât și în exteriorul Rusiei și din ce motiv nu este îngrijorat de propria sa siguranță.
Dezinformarea vs propaganda
Î. Mai întâi o întrebare despre terminologie. Ce termen preferați: propagandă, falsuri sau dezinformare? Sau un alt termen?
R. Dezinformarea și propaganda sunt două lucruri complet diferite. Propaganda evidențiază evenimentele care sunt în favoarea autorităților, în timp ce dezinformarea răspândește neadevăruri. De regulă, dezinformarea este intenționată – este intenționat răspândită de cineva conștient de faptul că induce în eroare publicul.
Termenul de „dezinformare” a devenit popular după Războiul Rece și a fost preluat din lexiconul sovietic. Este un concept sovietic, care nu a fost folosit numai în contextul mass-mediei, ci și în contextul activității KGB-ului: existau unități speciale ale KGB-ului care se ocupau în mod profesionist de dezinformare – apropo, aceștia încă mai există în zilele noastre, doar că sub o altă formă. Există departamente în [Agenția de informații militare a Rusiei] GRU care au sarcina de a desfășura în mod oficial campanii de dezinformare.
Premiul European de Presă pentru jurnalism de investigație 2019 a fost acordat agențiilor The Insider și Bellingcat pentru investigația desfășurată în colaborare „Demascarea suspecților din cazul otrăvirii din Salisbury: o investigație în patru acte.”
Moștenirea ideologică sovietică
Î. Credeți că situația dezinformării este specială în Rusia sau poate fi comparată cu situația din alte țări?
Poate fi comparată cu situația din statele cu care are în comun moștenirea ideologică sovietică – cum ar fi China, de pildă, care a împrumutat multe de la URSS.
S-ar putea să existe asemănări și cu alte țări cu regim autoritar, chiar dacă nu au preluat ceva din experiența sovietică. Însăși logica existenței unor astfel de state în mediul informațional modern înseamnă că acestea trebuie să limiteze accesul propriilor cetățeni la informații, să difuzeze informații defăimătoare despre inamici și informații favorabile lor.
Cetatea asediată
Î. Căror interese servește dezinformarea, după părerea dvs.? Dacă se poate generaliza?
R. Scopul principal este de a discredita inamicul sau de a provoca discordie în tabăra inamică. Dezinformarea este în fond un concept militar: atunci când răspândești fluturași de propagandă și dezinformare în spatele tranșeelor inamice, o faci pentru că o consideri parte din „războiul informațional”.
„Războiul informațional” reprezintă un subiect predilect al partizanilor Kremlinului, astfel încât să încetățenească terminologia militară și să justifice campaniile de dezinformare: Aceștia susțin faptul că ei nu relatează doar situațiile curente, ci participă într-un „război informațional”, în care orice mijloc este bun.
Comparând din nou cu China: deși China este o țară totalitară, încă nu se simte niciun război cu Occidentul, cel puțin nu în acest moment. În China, propaganda nu descrie poziția Chinei în lume ca fiind într-o stare de război, nu susține că țara este înconjurată de inamici. Chinezii au o agendă diferită: ei subliniază modul în care sunt diferiți; faptul că ei au o cultură antică; că sunt un stat mare și tot așa. Cu alte cuvinte, se promovează punându-se într-un context mai bun.
Probabil Coreea de Nord ar fi prima opțiune privind asemănarea cu Rusia, care susține tot o ideologie de „cetate asediată”: și lor le place să desfășoare atacuri cibernetice, campanii de dezinformare și propagandă nerușinată.
În 2018, Roman Dobrokhotov a obținut premiul pentru Jurnalismul ca profesie la categoria Jurnalism de investigație pentru investigațiile întreprinse privind atacul din Salisbury.
Investigații internaționale
Î. Ați făcut jurnalism de investigație pentru o perioadă îndelungată. Puteți da un exemplu despre cum ați expus dezinformarea și alte probleme și la ce a dus această expunere? A avut vreodată această expunere consecințe concrete?
R. „The Insider” realizează reportaje de investigație încă din 2013, așa că am publicat o mare varietate de reportaje, cu o mare varietate de rezonanțe.
Atunci când am scris despre problemele locale în Rusia, știm acest lucru fiind un rezultat al articolelor noastre, tot felul de escroci s-au confruntat cu acuzații penale. Acest lucru se întâmplă rar, desigur, însă există astfel de exemple. Aceste reportaje au avut de regulă subiecte sociale; într-un caz în care noi, de pildă, am scris despre un orfelinat, am observat apoi că autoritățile locale s-au ocupat de problemele respective.
Există de asemenea subiecte mai sensibile din punct de vedere politic, dar în aceste cazuri este evident că noi nu putem avea o influență majoră; dacă statul ar reacționa, ar însemna că nu ar mai fi un regim autoritar.
În 2017, Roman Dobrokhotov și The Insider au obținut Premiul Consiliului Europei pentru inovație în democrație. Imagine: Consiliul Europei.
Mai sunt și investigațiile noastre internaționale; evident acestea sunt cele cu cel mai mare impact. Atunci când relatăm despre o situație din țările din Occident, guvernele democratice care sunt mai dispuse să reacționeze la agitația din presă, citesc cu atenție tot ceea ce se publică și încearcă să rectifice cumva situația.
De pildă, atunci când am observat că unul dintre participanții din cazul Salisbury a fost de asemenea în Polonia și Bulgaria, când omul de afaceri Gebrev a fost otrăvit, serviciile speciale ale acestor două țări au început să coopereze, să facă schimb de informații și să constate că noi vorbim despre o strategie rusă și că cele două episoade nu erau fără legătură unul cu celălalt.
Există multe astfel de cazuri. În Spania, agențiile de aplicare a legii au folosit de asemenea informațiile pe care le-am furnizat cu privire la ofițerii GRU care au călătorit la Barcelona.
Însă reacția nu este întotdeauna foarte puternică sau cea la care ne așteptăm; de pildă, în Germania, deși am reușit să stabilim legătura dintre un asasin și serviciile speciale ruse, investigația nu a ajuns la nivel politic și încă se încearcă mușamalizarea acestui caz și investigarea acestuia ca simplu incident criminal.
Cu alte cuvinte, democrațiile sunt de asemenea diferite și arată niveluri diferite de curaj, însă nu avem nimic de reproșat în termeni de rezonanță, în pofida faptului că publicația noastră este relativ mică. În general, când ne uităm la citările lucrărilor noastre și la influența pe care o au, observăm că reacțiile sunt destul de puternice.
În documentarul Fabrica de minciuni din 2018 Roman Dobrokhotov a fost unul dintr-o serie de jurnaliști ruși care a vorbit despre dezvăluirea proceselor ascunse din spatele campaniilor de dezinformare venite din Rusia.
La concurență cu dezinformarea
Î. Credeți că investigațiile jurnalistice și expunerea pot reprezenta o amenințare semnificativă la adresa dezinformării? Sau pot concura cu aceasta?
R. Avem o secțiune separată pe pagina noastră intitulată „Anti-Fake”, dedicată în special dezinformării și propagandei, unde urmărim și expunem falsurile. Se axează în mod special pe confruntarea și, dacă doriți, concurarea cu propaganda.
Î. Pentru ce public scrieți, de pildă, despre cazul din Salibsury? Din postura de jurnalist, probabil că aveți în minte un anume cititor – ce ați putea spune despre acesta?
R. În ceea ce privește criteriile demografice — sexul, vârsta și regiunea cititorului — publicul nostru este destul de egal distribuit în întreaga Rusie. Procentul de bărbați și femei, oameni tineri și bătrâni este cam același cu media pentru Rusia. În mod evident, avem un public de cititori mai mare din orașele mari, însă sunt și mai mulți oameni care trăiesc în orașele mari, astfel că nu văd nicio abatere aici, iar noi nu încercăm să conturăm vreun public principal și să ne modelăm textele în consecință.
O întreagă secțiune „Antifake” din The Insider este dedicată analizei și depistării dezinformării care apare în mass-media pro-Kremlin. Secțiunea este actualizată cu exemple de câteva ori în fiecare săptămână.
Desigur, noi înțelegem că în medie, un cititor de la The Insider va fi puțin mai educat, avansat și progresiv decât cititorul unui alt site obișnuit. De ce ar deschide oamenii The Insider dacă articolele noastre îi deranjează? Se întâmplă de la sine, noi nu încercăm să ne axăm numai pe cercurile liberale, nu ca, de pildă, Grani.ru, care se referă la poliția rusă ca la „forțele de pedepsire” în titlurile articolelor etc. – încercăm să adoptăm un ton neutru în limbajul nostru și maniera în care lucrăm.
Deci în fond, consider că toți cetățenii din Rusia ca întreg sunt publicul nostru țintă. Iar dacă aceștia sunt distanțați din punct de vedere ideologic de noi – atunci, nu sunt prea multe de făcut în această privință; poate ne vor citi articolele și vor înceta să mai fie distanțați din punct de vedere ideologic de noi.
Î. Ce puteți spune despre metodele pe care le utilizați în expunerea dezinformației?
R. De pildă, noi investigăm persoanele care conduc propaganda. Mâine vom publica un articol despre acest tip de întrebare, mai exact despre [un consultant care lucrează pentru Kremlin, Konstantin] Kostin și despre modul în care Administrația Prezidențială organizează provocări împotriva [politicianului din opoziție și activistului anticorupție Alexei] Navalny; acesta este un tip de articol.
Urmărirea falsurilor și expunerea lor, verificarea datelor – este o cu totul altă poveste. Acestea sunt lucruri diferite și sunt alți oameni care se ocupă de ele la The Insider; pentru că necesită abordări complet diferite.
Apăsați pentru a-l urmări pe Roman Dobrokhotov explicând pentru Associated Press maniera în care a dezvăluit identitatea unuia dintre suspecții din cazul Skripal.
„Cum puteți lucra totuși din Rusia ?”
Î. Ultima întrebare, cumva mai personală, și cred că sunteți adesea întrebat despre acest lucru. Vă este teamă pentru propria dvs. siguranță? Ați luat vreodată în considerare să opriți investigațiile, să vă schimbați cumva profilul?
R. Eram într-o călătorie de afaceri în Statele Unite unde aveam în medie zece întâlniri în fiecare zi timp de trei zile la rând – iar în timpul acestor trei zile a fost o întrebare care se repeta constant, era prima pusă la toate întâlnirile; aceasta era: Vă temeți pentru propria dvs. siguranță și cum puteți lucra totuși din Rusia?
Consider că jurnaliștii din Rusia dețin un statut privilegiat în comparație cu activiștii și chiar membrii ONG-urilor; nu există represiuni în masă împotriva jurnaliștilor, ca, de pildă, în Turcia, unde sunt sute de persoane încarcerate – ca să nu mai vorbim de țări precum China, Iran, Egipt.
Într-adevăr în regiunile rusești poate fi anevoios pentru jurnaliști să lucreze; acolo valoarea vieții umane este și mai scăzută. Există mai multe ucideri, atacuri și jurnaliști arestați acolo. În Moscova, se poate lucra mai mult sau mai puțin fără a fi atins(ă), prin urmare nu văd niciun motiv pentru care să mă îngrijorez.
Totul poate fi însă înțeles prin comparații; riscurile sunt diferite peste tot. Ar fi fost altceva dacă aș fi trăit, să zicem, în Elveția; atunci poate mi-aș fi pus întrebarea de două ori dacă merită să întreprind investigații periculoase sau nu; însă noi trăim în Rusia și împărtășim experiența de a fi trăit în Uniunea Sovietică, experiența părinților mei – pe care mi-o aduc aminte de asemenea foarte clar. Comparativ cu acea perioadă, riscurile sunt scăzute acum și atunci probabil că nu ar trebui să ne plângem, Rusia nu este o țară atât de totalitară și chiar dacă riscurile sunt mari – atunci, uneori trebuie să accepți ideea că este un risc în ceea ce faci și că face parte din meseria ta.
Alte articole din seria noastră de interviuri cu jurnaliști ruși:
„Propagandei trebuie să i se opună limbajul valorilor“: Andrei Arhhangeksky este unul dintre cei mai activi comentatori pe tema dezinformării și a propagandei.
„Distragerea publicului de la problemele reale“: Interviu exclusiv cu jurnalista rusă Maria Borzunova. În fiecare săptămână aceasta expune dezinformarea pro-Kremlin în cadrul programul său „Fake News” pe postul de televiziune independent TV Rain.
„Propaganda sapă un șanț cultural între Rusia și Europa”: Pavel Kanygin a relatat despre cazul MH17 ca jurnalist de investigație al Novaya Gazeta. În acest interviu exclusiv, acesta împărtășește din provocările întâmpinate în relatările privind dezinformarea sponsorizată de stat.
Fotografia de sus: Roman Dobrokhotov pe Facebook
