Citiți presa de calitate și veți trăi într-o lume sănătoasă
Jurnaliștii despre dezinformare. Partea 4: Ucraina
Jurnalismul credibil ocupă un loc central într-o societate democratică. În cinstea Zilei Mondiale a Libertății Presei, EUvsDisinfo publică o serie de articole, făcând auzită vocea jurnalismului independent din țările Parteneriatului Estic. Partea 4. Ucraina.
EUvsDisinfo a stat de vorbă cu cinci jurnaliști ucraineni care împărtășesc pasiunea pentru jurnalismul de calitate, cu cercetări temeinice și o strânsă legătură cu cititorii, ascultătorii sau telespectatorii. Roman Kolyada este jurnalist și prezentator la societatea publică de radiodifuziune din Ucraina. Alyona Romanyuk lucrează ca redactoră-șefă la „Behind The News” și coronafakes.com. Dmytro Tuzov este prezentator la Radio NV. Oleksiy Matsuka este redactor-șef al canalului DOM TV, iar Myroslava Barchuk este prezentatoare la talk-show-ul „Zvorotniy Vidlik” („Numărătoarea inversă”) de la UA: Pershiy TV, societatea publică de televiziune din Ucraina.
După demonstrațiile de pe Maidan din 2013 și conflictul armat din 2014, activitatea lor zilnică include și combaterea dezinformării – izvorâte de la persoane individuale sau din rețele mai mari. Vă prezentăm experiențele lor personale în lupta împotriva dezinformării din peisajul mediatic ucrainean, plin de dezbateri importante și adesea încărcate emoțional.
De ce considerați că este deosebit de important jurnalismul?
Dmytro Tuzov:
Rolul jurnalismului nu este doar de a informa oamenii în mod veridic, ci și de a contracara minciuna în toate manifestările sale. De a „torpila” efectiv minciunile, dezinformarea sau manipularea.
Alyona Romanyuk:
A informa cu privire la lucrurile care contează – iată ce înseamnă jurnalismul. A explica lucrurile care sunt de neînțeles. A fi atenți la ceea ce se păstrează sub tăcere. A scoate la lumină ceea ce este ascuns.
Roman Kolyada:
Societatea are dreptul de a primi informații echilibrate, imparțiale și obiective. Uneori, jurnalismul este ca o lupă, iar alteori, ca o oglindă, dar întotdeauna trebuie să fie curat și clar.
Myroslava Barchuk:
Jurnalismul este o platformă pentru un dialog civic constructiv, în care mass-media joacă rolurile de comunicator și de mediator. Termenul metaforic de „a patra putere în stat” este foarte aproape de sufletul meu – în sensul unei instituții sociale separate, independente, care exercită o influență indirectă semnificativă. O instituție cu o funcție esențială în sistemul de verificare și de echilibru.

Myroslava Barchuk, prezentatoare la talk-show-ul „Zvorotniy Vidlik” („Numărătoarea inversă”) de la UA: Pershiy TV, societatea publică de televiziune din Ucraina.
Vă confruntați adesea cu dezinformarea?
Oleksiy Matsuka:
De multe ori devin eu însumi ținta dezinformării. În situația noastră, când există un conflict în Ucraina – unele părți din teritoriile noastre sunt ocupate –, dacă ești jurnalist ucrainean, ești deja considerat, a priori, ca fiind părtinitor față de un anumit public. Depinde de noi să câștigăm încrederea publicului în produsul nostru.
Roman Kolyada:
Dezinformarea afectează viața tuturor. Atunci când ești în fluxul de informații, te confrunți în mod constant cu dezinformarea, chiar dacă încerci să o filtrezi. Trebuie să fii în permanență vigilent, deoarece numărul de falsuri din mass-media este imens. Tot timpul trebuie să-ți antrenezi „nervul percepției critice”.
Alyona Romanyuk:
O întâlnesc în mod constant, deoarece lucrez în domeniul verificării faptelor. Există multe distorsiuni și manipulări în spațiul mediatic ucrainean. Putem spune:
„Am luptat cândva pentru dreptul de a spune adevărul. Astăzi ne luptăm pentru ca adevărul să fie auzit în marea de dezinformare.”
Cum reacționați la dezinformare?
Alyona Romanyuk:
Timp de mai mulți ani am lucrat în domeniul relațiilor publice și al comunicărilor referitoare la crize în domeniul politicilor sociale. La un moment dat, numărul de povești false a depășit limita mea personală și am decis să creez un proiect care să explice într-un limbaj simplu cum funcționează dezinformarea. Am vrut să creez o echipă la care să poată apela oricine pentru a verifica un mesaj. Așa a luat naștere proiectul „Po Toy Bik Novyn” sau „Behind the News” („În culisele știrilor”).

Alyona Romanyuk, redactor-șef la „Behind The News” și coronafakes.com.
Dmytro Tuzov:
În primul rând, fac reportaje pe Radio NV. Aceste reportaje nu se limitează la teritoriul Ucrainei. Radio NV are un număr considerabil de ascultători activi și în Rusia și Belarus, după cum reiese din feedbackul pe care îl primim prin toate canalele posibile, inclusiv pe rețelele sociale, de la ascultătorii noștri.
Roman Kolyada:
Uneori, reacția mea ar putea fi să strig sau să mă enervez, dacă am dat deja peste dezinformarea respectivă în rețelele sociale. Dar apoi activez „filtrul intern” și mă gândesc cum să reacționez cel mai bine dacă o persoană doar a postat ceva, lăsându-se pradă emoțiilor fără să vrea. Uneori mă gândesc să scriu într-un mesaj privat cât mai politicos cu putință, pentru că abordezi un subiect care poate conta mult pentru o altă persoană. Dacă este grav, depun o plângere pe Facebook. Dacă postarea provine din categoria roboților informatici, atunci doar o blochez sau o ignor.
Oleksiy Matsuka:
Există multe exemple de dezinformare cu privire la vaccinuri – eu le aud frecvent. Aud oameni obișnuiți citând declarații ale unor politicieni care nu au afirmat niciodată aceste lucruri. Când înțelegi influența dezinformării, te întristează și vrei să începi imediat să scrii despre ea.
Principalul risc pe care îl reprezintă dezinformarea este acela că distorsionează realitatea, generează interpretări distorsionate în locul faptelor – iar toate acestea afectează, cu siguranță, atât procesul de luare a deciziilor, cât și procesul de guvernare a societății.

Oleksiy Matsuka, redactor-șef, canalul de televiziune DOM.
Myroslava Barchuk:
Dezinformarea și jumătățile de adevăr apar în paralel cu știrile credibile. Așa a fost întotdeauna, încă de pe vremea când Gutenberg a inventat presa mecanică. Dezavantajul în era digitală este răspândirea cu viteza fulgerului și la o scară monstruoasă. Eu însă o înfrunt în scrisul meu. Le cer celor care prezintă astfel de informații să trimită dovezi și/sau linkuri la declarații. Nu povești sau articole inventate, ci linkuri credibile. Reacția oamenilor care cred în teoriile conspirației este, de obicei, foarte agresivă.
Ce sfat le puteți da oamenilor pentru a contracara sau a evita dezinformarea?
Alyona Romanyuk:
Toată lumea poate opri răspândirea minciunilor. Nu distribuiți informații dacă nu sunteți sigur de ele, nu citiți „site-uri de fake news”, ci susțineți jurnalismul independent.
Dmytro Tuzov:
Ignorați canalele cunoscute ca răspândind dezinformări pro-Kremlin sau cele controlate de către dictatori și oligarhi care dețin o poziție de monopol pe anumite piețe. Reacționați la dezinformare și raportați-o dacă puteți. Chiar și în rețelele de socializare. Verificați informațiile din mai multe surse – mergeți mai întâi la sursele mediatice pe care le considerați demne de încredere. Verificați fotografiile și videoclipurile pentru a vedea dacă hainele sau vegetația nu corespund cu anotimpul. Verificați geolocalizarea, peisajul, arhitectura. În mod surprinzător, chiar și analiza inițială poate demasca o mulțime de dezinformări.

Dmytro Tuzov, prezentator la Radio NV.
Oleksiy Matsuka:
Aflați cine sunt proprietarii mass-media și cine este redactorul-șef, urmăriți-i conturile de social media. Aflați care sunt mecanismele de depunere a plângerilor la un organism independent și autoreglementat al jurnaliștilor din țara noastră. Nu vă supraîncărcați cu platforme de informare. Alegeți ceea ce este clar de verificat – cine finanțează resursa mediatică. Acceptați faptul că mass-media nu vă slujește și nu este obligată să se adapteze preferințelor dvs. politice și ideologice.
Roman Kolyada:
Folosiți surse mediatice credibile și păstrați-vă simțul critic. Verificați sursele autorizate atunci când vedeți știri „dramatice” sau șocante. Dacă vedeți o dezinformare clară în rețelele sociale, nu comentați, ci scrieți într-un mesaj privat dacă este vorba de o persoană apropiată. Lăsând un comentariu, contribuiți la răspândirea știrii pe rețelele sociale. Așa funcționează algoritmii. Cu cât comentează mai mulți oameni, cu atât văd mai mulți oameni. Dacă o persoană se comportă ostil, ignorați-o sau blocați-o.

Roman Kolyada, jurnalist și prezentator la societatea publică de radiodifuziune din Ucraina.
Myroslava Barchuk:
Nu vă încredeți în surse nesigure și neverificate. Căutați confirmarea în surse primare. Nu difuzați informații suspecte, emoționale. Citiți mult dincolo de titluri. Susțineți financiar mass-media de calitate. Citiți presa de calitate și care îndeamnă la reflecție și lumea dvs. va deveni inteligentă și sănătoasă.
***
Continuăm această serie de articole prin care sărbătorim Ziua Mondială a Libertății Presei. Data viitoare vom discuta cu jurnaliști din Azerbaidjan. Articole anterioare: Partea 1. Belarus; Partea 2. Georgia; Partea 3. Armenia.