Ce a spus și ce vrea să spună cu adevărat – vol. 7: Putin ca țar

La 7 mai, în Moscova, Putin a fost învestit în următorul mandat de șase ani ca președinte, în urma „alegerilor” puternic manipulate și trucate. Începând din anul 2000, acesta s-a transformat în țar, cheltuind în prezent toate resursele țării pentru războiul Rusiei împotriva Uсrainei, care îi definește era.

Spectacolul de pe 7 mai, plin de patos, fanfară și relatări, chiar și despre cele mai mărunte gesturi ale lui Putin, a reprezentat un pas înainte în construirea cultului personalității. La 9 mai, va avea loc la Moscova parada victoriei în Al Doilea Război Mondial și o defilare militară frenetică, menită să impresioneze și să amenințe lumea.

Respectând tradiția, trecem direct la descifrarea cuvintelor lui Putin pentru dumneavoastră.

Ce a spus Ce vrea să spună cu adevărat
Interesele poporului vor fi principala mea prioritate Principala mea preocupare este să rămân la putere
Numai noi înșine vom decide destinul Rusiei Am distrus relațiile internaționale ale Rusiei
Cetățenii au confirmat că țara se află pe drumul cel bun Alegeri? Sigur, atât timp cât le câștig eu.

 

Vom traversa această perioadă dificilă cu demnitate și vom ieși din ea mai puternici Nu este timp pentru lamentări. Munciți și tăceți!
Nu respingem dialogul cu statele occidentale Vreau ca toată lumea să recunoască dreptul meu de a cuceri teritoriile altora
[Occidentul] decide dacă să continue politica sa de agresiune sau să caute cooperarea și pacea Da, eu încep războaie. Rusia bombardează și distruge, este dreptul meu
Suntem deschiși discuțiilor, inclusiv despre securitate și stabilitate strategică Vreau să domin Europa și pe vecinii mei
În această lume complexă, trebuie să ne străduim să fim autonomi și să deschidem noi orizonturi Am împins Rusia complet în brațele Chinei
Cei care au dovedit loialitate față de Patrie vor obține posturi de conducere în guvern sau în afaceri Doar loialitatea oarbă contează sub domnia mea

 

Trebuie să creștem noi generații care vor consolida puterea Rusiei Propaganda de stat în școli trebuie accelerată
Împreună vom depăși toate obstacolele Pregătiți-vă pentru mobilizare și continuarea războiului

Pentru mai multe ghiduri succinte pentru a-l înțelege pe Putin, consultați vol.1, vol.2, vol.3, vol.4, vol.5 și vol. 6.

 

DECLINAREA RESPONSABILITĂȚII

Cazurile din baza de date EUvsDisinfo vizează în principal mesajele din spațiul informațional internațional identificate ca prezentând o imagine parțială, distorsionată sau falsă a realității și care răspândesc mesaje-cheie pro-Kremlin. Aceasta nu înseamnă neapărat că un canal mediatic are legătură cu Kremlinul sau o politică editorială pro-Kremlin ori a căutat în mod intenționat să dezinformeze. Publicațiile EUvsDisinfo nu reprezintă poziția oficială a UE, iar informațiile și opiniile exprimate se bazează pe rapoartele și analizele media ale grupului operativ East Stratcom.

    %s

      TRIMITEȚI-NE FEEDBACKUL DVS.

      Informații privind protecția datelor *

        Subscribe to the Disinfo Review

        Your weekly update on pro-Kremlin disinformation

        Data Protection Information *

        The Disinformation Review is sent through Mailchimp.com. See Mailchimp’s privacy policy and find out more on how EEAS protects your personal data.

        🎵 Playlist