Karl Popper și imposibilitatea infirmării informațiilor de tip bullshit (vrăjeală)

De unde a răsărit falsificarea

Karl Popper, născut la Viena în 1902, este recunoscut la nivel mondial ca fiind unul dintre cei mai mari filosofi ai științei. În calitate de filosof, a fost preocupat de domenii precum sociologia și politica, pe care le-a influențat în mod semnificativ. Era un luptător autoproclamat împotriva tuturor formelor de scepticism și relativism prezente în știință și în interacțiunile interumane, în general. A apărat cu tărie principiile care au modelat mai târziu „Open Society”. Nu se poate vorbi îndeajuns despre influența lui Popper. Hermann Bondi, un bine-cunoscut matematician, a exprimat lucrurile astfel: „Știința nu este nimic mai mult decât metoda sa, iar metoda științei nu este nimic mai mult decât ce a spus Popper”.

Gândirea lui Popper a fost puternic influențată de propriile experiențe de viață. În anii ’20, pe când era student, Popper a asistat la o conferință ținută de Einstein. Acesta l-a inspirat foarte mult. Înainte, în adolescență, cochetase cu marxismul și, mai târziu, cu lucrările din domeniul psihanalizei ale lui Freud. Ascultându-l pe Einstein, însă, și-a dat seama că teoria acestuia era „riscantă”. Această constatare s-a dovedit a fi un lucru pozitiv. Einstein, potrivit lui Popper, fusese curajos, pentru că era posibil ca din teoria să rezulte consecințe, care, dacă se dovedeau a fi în cele din urmă false, ar fi anulat valoarea de adevăr a întregii teorii. Acest „spirit critic” al lui Einstein, complet absent la Marx (raționalismul critic este cu totul altceva) și Freud, a fost de o importanță capitală pentru Popper. Freud și Marx, credea Popper, au dezvoltat teorii în termeni care nu puteau fi decât confirmați. În schimb, Einstein a furnizat implicații verificabile, care, dacă s-ar fi dovedit a fi false, ar fi anulat valoarea de adevăr a întregii teorii. După cum vom vedea, acest tip de demers a devenit mai târziu nucleul filosofiei științei pe care Popper o promova.

Bineînțeles că și el a fost profund marcat de marile drame ale secolului 20. S-a arătat consternat de eșecul partidelor democratice de a opri ascensiunea fascismului și de faptul că marxiștii i-au primit cu brațele deschise pe fasciști, doar pentru că vedeau această ideologie ca pe o etapă dialectică în drumul spre implozia capitalismului. Mai târziu, acest lucru l-a determinat pe Popper să formuleze „paradoxul toleranței”. Paradoxul spune, foarte simplu formulat, că democrații ar trebui să fie intoleranți față de intoleranță. Un argument puternic în favoarea intervenției guvernamentale în procesele și entitățile care urmăresc să submineze democrația, cum ar fi sursele de răspândire a dezinformării.

Popper, de origine evreiască, a acceptat în 1937 un post de profesor de filosofie în Noua Zeelandă, unde a rămas în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Anexarea Austriei, țara sa natală, în 1938, l-a stimulat pe Popper să se concentreze mai mult asupra filosofiei politice. În 1945, a publicat o critică a totalitarismului, Societatea deschisă și dușmanii ei.

Am scris și în articolele anterioare despre putere și pericolele poveștii din jurul noțiunii de „eternitate”. Popper ar spune despre această poveste că este o formă de „istoricism”, pe care îl vedea ca fiind credința conform căreia istoria evoluează în mod inexorabil și necesar spre un final fix, respectând anumite principii sau reguli. Popper îl vedea mai ales pe Platon ca fiind precursorul care a deschis calea către aceste concepte. Aceste idei, susține Popper, își au originile în ceea ce el numește:

unul dintre cele mai vechi visuri ale omenirii – visul profeției, ideea că putem ști ce ne rezervă viitorul și că putem profita de pe urma acestei cunoașteri prin adaptarea politicii noastre la el.

O serie de lucrări scrise de Popper, în special Logica descoperirii științifice (1959), sunt acum recunoscute la nivel mondial ca fiind opere clasice de mare valoare din domeniul filosofiei științei. Esența cărții este destul de simplă: o afirmație universală devine falsă dacă există un singur contraexemplu autentic. Această scriere a influențat în mare măsură dezvoltarea științei moderne și are, de asemenea, implicații importante pentru noi, studenți la cursul dezinformării.

Infoshum = Bullshit

Acum, să revenim la vremurile noastre. În 2018, EUvsDisinfo a scris despre un tip special de conținut mediatic pro-Kremlin: infoshum. Acesta este mai profund, mai eficient și mai tenebros decât conceptul de eternitate.

Cuvântul infoshum își are rădăcinile în termenul cunoscut pe plan internațional de „white noise” (zgomot alb), adică zgomot aleatoriu și fără sens, denumit și „info-noise” (zgomot informațional)”. Acesta se află în zona gri dintre informare și dezinformare. Și avem dovezi că mass-media pro-Kremlin promovează în mod activ un astfel de conținut.

Un concept important pentru a ne ajuta să înțelegem infoshum este bullshit.

Interesant este că există până și o teorie despre bullshit și că aceasta are implicații în ceea ce privește dezinformarea. Această teorie a fost prezentată în cartea „Despre bullshit” a filosofului Harry Frankfurt. Primele rânduri sunt:

„Una dintre caracteristicile cele mai proeminente ale culturii noastre este cantitatea atât de mare de bullshit. Toată lumea știe acest lucru.”

Potrivit lui Frankfurt, bullshitul este un discurs al cărui scop este să convingă fără să se preocupe deloc de adevăr. Această lipsă de preocupare îl deosebește pe bullshitter de mincinosul obișnuit. Bullshitterul este mai radical. Mincinosul obișnuit știe adevărul și îi pasă de acesta și, tocmai de aceea, încearcă să mușamalizeze minciuna. Pe bullshitter însă nu îl interesează dacă spune adevărul sau minciuni. El se concentrează exclusiv pe persuasiune.

Frankfurt nu susține că astăzi există mai mult bullshit în societate decât în trecut. În schimb, el explică faptul că dezvoltarea tuturor platformelor de comunicare a dus la creșterea vizibilității bullshitului. Când Frankfurt și-a publicat cartea, în 2005, cele mai valoroase companii din lume încă gestionau petrol și bani în loc de informații; Facebook avea doar 6 milioane de utilizatori. Asta se întâmpla cu ani buni înainte de ascensiunea spectaculoasă a platformelor de social media.

În 2021, bullshitul a devenit ceva mult mai tenebros, depășind poate chiar și previziunile lui Frankfurt. Uneori, pare că democrațiile noastre se îneacă în bullshit. Din nefericire, bază noastră de date conține multe exemple de bullshit.

„Una dintre caracteristicile cele mai proeminente ale culturii noastre este cantitatea atât de mare de bullshit. Toată lumea știe acest lucru.” — Harry Frankfurt

Ocuparea spațiului informațional

De ce ar vrea cineva să răspândească bullshit? În cele din urmă, scopul este de a ocupa spațiul informațional.

Așa cum am semnalat anterior, un grup de reflecție finanțat de Kremlin a publicat un eseu intitulat „Securizarea informațiilor în scopuri de politică externă în contextul realității digitale”. Potrivit articolului:

„O narațiune conturată preventiv, care să răspundă intereselor naționale ale statului, poate diminua în mod semnificativ impactul activităților forțelor străine în sfera informațională, deoarece acestea, de regulă, încearcă să ocupe «goluri» [în fluxul informațional].”

Această strategie indică ambiția de a distrage atenția de la un anumit adevăr. Prin urmare, cel care aplică această strategie este un simplu mincinos, nu un bullshitter.

Cu toate acestea, atât mincinosul tactic, cât și bullshitterul au aceeași atitudine. Substanța este secundară, iar scopul principal este de a inunda sistemul informațional.

Din această perspectivă, chiar și informațiile false care nu par a fi direct dăunătoare sunt periculoase, pentru că ocupă spațiu, afectând condițiile generale de stabilire a adevărului. În acest sens, este în sine grăitor faptul că, în Rusia, aproape jumătate din conversațiile politice de pe Twitter sunt purtate de către roboți.

Cercetătorii au demonstrat că acest lucru este valabil și în cazul COVID-19. Aceștia au analizat peste 200 de milioane de tweeturi legate de virusuri din întreaga lume și au ajuns la concluzia că, din ianuarie, aproximativ 45% din tweeturi au fost trimise de conturi care se comportă mai degrabă ca niște roboți computerizați decât ca niște ființe umane.

În 2018, Facebook a șters 835 de milioane de conturi false – ceea ce reprezintă aproape zece la sută din populația planetei.

Sunt renumite cuvintele lui Steve Bannon: „Democrații nu contează. Adevărata opoziție este mass-media. Iar singura cale pentru a-i face față este să inundăm zona cu rahat.”

45 % din cele peste 200 de milioane de tweeturi din întreaga lume despre COVID-19 au fost trimise de conturi care se comportă ca niște roboți computerizați.

Falsificabilitatea bullshitului

Dacă vrei să inunzi sistemul informațional, bullshitul este un instrument bun, pentru că s-ar putea să fie mai greu de invalidat decât o minciună. Aici ne întoarcem la Karl Popper, căci exact asta voia să spună cu termenul de falsificabilitate: capacitatea unei afirmații de a fi contrazisă de dovezi.

De exemplu, afirmația „toate lebedele sunt albe” poate fi infirmată. Este nevoie de o singură lebădă neagră pentru a o infirma. „Această acțiune umană este altruistă” este, dimpotrivă, o afirmație ce nu poate fi infirmată. Nu dispunem de instrumente pentru a stabili dacă o acțiune este sau nu determinată de interesul propriu.

Lucrurile funcționează la fel în contextul dezinformării.

De exemplu, dacă scoatem la rampă narațiunea conform căreia BBC susține că zborul MH17 a fost doborât de un avion de vânătoare ucrainean, acest lucru poate fi ușor de dezmințit. Documentarul BBC în cauză a fost în mod clar denaturat. Dar dacă vom încerca să respingem următoarea afirmație ipotetică (inventată de noi): „George Soros este forța motrice din spatele unei societăți secrete care sprijină revoluțiile colorate, intenția lor ascunsă este de a răsturna toate statele naționale, pentru a face loc unui guvern mondial.”

Acest lucru nu va putea fi niciodată dezmințit pe deplin. Însă Popper și Frankfurt au arătat că asta nu face ca afirmația să fie adevărată. Mai degrabă, sugerează cu tărie că avem de-a face cu un bullshit. Și, după cum am văzut, bullshitul nu este nevinovat.