ABC-UL KREMLINULUI: ADAPTAREA ATENȚIEI. ÎNVINOVĂȚIREA CELORLALȚI. CONTRAMANDAREA EVENIMENTELOR.
Săptămâna trecută, Kremlinul a recurs la câteva dintre trucurile binecunoscute din manualul său de propagandă. Deși aceste stratageme sunt vechi, de obicei funcționează, cu condiția să domine peisajul informațional. Iar Kremlinul se străduiește în permanență să își asigure o poziție dominantă în spațiul digital, atât acasă, cât și în străinătate, cu UE și Kosovo în centrul atenției.
Adaptarea sau abaterea atenției
Putin a recunoscut în sfârșit că războiul împotriva Ucrainei (denumit în continuare eufemistic „operațiune specială”) nu se va încheia în curând, ci va fi un conflict care se va prelungi mult timp. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă. Putin și Kremlinul s-au împins singuri într-un colț, alunecând totodată într-un abis.
Acest abis nu are capăt. Putin și propagandiștii săi au negat însuși dreptul Ucrainei de a exista, i-au pus sub semnul întrebării supraviețuirea în următorii doi ani, au dezumanizat ucrainenii și au incitat la genocid, au negat sau au legitimat nenumărate atrocități comise de forțele ruse și au lansat o încercare sistematică de a distruge economia, agricultura, resursele și infrastructura civilă din Ucraina.
Uitați-vă la „Rusia responsabilă” – fără atacuri nucleare
Evitând să aducă în discuție retragerea forțelor ruse pe poziții defensive, Putin a folosit acest prilej pentru a îndrepta atenția către „Rusia responsabilă”. De exemplu, acesta a susținut că Rusia nu ar folosi prima arme nucleare.
Poate că se așteaptă ca lumea să îi fie recunoscătoare lui Putin, dar aceasta nu este decât o altă manevră clasică de manipulare ambalată sub o formă de dezinformare: se creează o problemă cu amenințarea războiului nuclear, se face cunoscută publicului, se poluează toate spațiile de informare cu ea și se speră apoi că toată lumea va tremura și va implora să se aplaneze tensiunile. Se anunță apoi grațios: „nu vom recurge primii la arme nucleare”. Se culeg aplauzele.
Învinovățirea celorlalți și alimentarea tensiunilor din Kosovo
În ultimele zile, Kosovo a devenit un alt subiect al mașinăriei de dezinformare a Kremlinului. Dezacordul dintre Belgrad și Priștina în legătură cu plăcuțele de înmatriculare auto din nordul Kosovo este binecunoscut, iar negocierile s-au purtat mult timp.
Rusia a trecut la critici vineri, 9 decembrie, când ambasadorul rus la Belgrad, Alexandr Boțan-Karcenko, a susținut că „Occidentul” promovează criza actuală și că sprijină în secret Priștina în încercarea sa de a pune stăpânire pe toate municipalitățile din nordul Kosovo, unde locuiesc etnici sârbi. Boțan-Karcenko a afirmat că Occidentul se folosește de această criză pentru a-i speria pe sârbi și „lumea sârbă”.
Apoi, pe 11 decembrie, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, a scris pe contul ei de Telegram că escaladarea tensiunilor din weekend „a fost planificată” de Occident. Aceste comentarii au venit ca răspuns la o afirmație a prim-ministrului sârb, Ana Brnabić, potrivit căreia „Serbia se află în pragul războiului din cauza prim-ministrului Kosovo și a «inacțiunii» UE”.
În ultimele zile, ecosistemul Kremlinului a inundat Telegram și Twitter cu mesaje și videoclipuri care susțin că Serbia se mobilizează pentru o intervenție imediată în Kosovo. Aceste fire de discuție au inclus și acuzații de infracțiuni împotriva sârbilor din Kosovo comise de personalul KFOR și de forțele de poliție din Kosovo.
Televiziunea de stat rusă s-a dezlănțuitîn forță. RT și filialele sale în mai multe limbi au acordat o atenție deosebită celor mai noi evenimente din Kosovo, cu discursuri prin sunt învinovățite atât UE, cât și NATO pentru tensiunile actuale, sugerând chiar că SUA încearcă să provoace Serbia să declanșeze o operațiune militară. Zaharova a propus, de asemenea, o legătură între acordurile de la Minsk și Dialogul Priștina-Belgrad. În ochii Moscovei, învinovățirea Occidentului, în special a UE, de „false” negocieri pentru a sprijini partea pe care o susține este un déjà-vu.
Imaginați-vă cum ar fi dacă s-ar declanșa ciocniri fizice violente, iar imaginile televizate memorabile ar portretiza „Occidentul” ca opresor și trădător al sârbilor, așa cum o fac întotdeauna…
Contramandarea apariției
Conferința de presă maraton susținută de Putin la sfârșit de an în Moscova a devenit o tradiție în ultimul deceniu și este populară în rândul jurnaliștilor ruși. De-a lungul anilor, evenimentul a inclus legături prin satelit către toate colțurile Rusiei, de unde cetățeni adunați (selecționați) îi adresau lui Putin întrebări (pregătite). Dar nu și anul acesta.
Aceste evenimente sau, mai degrabă, spectacole, sunt substitute atent coregrafiate ale conferințelor de presă adevărate în fața unei mass-media critice – Putin nu se angrenează în acestea. Cu ocazia unor astfel de evenimente, Putin stă ore întregi, expune statistici economice atent selectate, servește vorbe bune și arată compasiune pentru oamenii obișnuiți. Câteva întrebări din partea canalelor media libere creează iluzia unei prese libere. Imaginea generală este întotdeauna cea a unui țar bun care își iubește oamenii și își protejează țara.
Dar, la 12 decembrie, Peskov, secretarul de presă al Kremlinului, a afirmat într-un scurt mesaj că acest eveniment nu va avea loc înainte de Anul Nou. Poate că Putin va găsi timp pentru presă mai târziu, în timp vizitelor sale externe, unde angajamentele de presă sunt menținute la minimum. Însă acest anunț ar putea fi un semn că se teme să întâlnească oameni sau jurnaliști care pun întrebări despre economie, despre perspectivele profesionale sau despre grija față de soldații mobilizați. Când ai îndoieli, contramandezi apariția.
„Trebuie făcut” devine „poate”
Mai există o apariție publică care lipsește: discursul șefului de stat în fața Adunării Federale. Acest discurs este impus de constituția rusă. Așadar, nu este un eveniment pe care „vrei să îl faci”, ci unul care „trebuie făcut”. Adunarea Federală și structurile parlamentare mai ample din Rusia sunt locuri sigure pentru Putin, unde toate manipulările și dezinformările posibile pot fi difuzate liber, fără opoziție sau critici. Rămâne să vedem dacă acest eveniment se va desfășura mai târziu.
Alte subiecte de pe radarul EUvsDisinfo din această săptămână:
- Moldova se pregătește de război și Chișinăul va captura Transnistria, deschizând astfel un nou front în conflictul din Ucraina. Nu. Încă o dată, canalele mediatice afiliate Kremlinului încearcă să abată atenția de la propriile lor acțiuni pentru a pune presiune pe Chișinău, în special prin presiunea Moscovei cu prețuri mai mari la gazele rusești exportate.
- Nu trece o săptămână fără atacuri la adresa președintelui ucrainean. Un exemplu recent: Zelenski încearcă să eradicheze Biserica Ortodoxă din Ucraina. Greșit din nou. Guvernul ucrainean nu plănuiește interzicerea ortodoxiei. Acesta plănuiește să limiteze activitățile Patriarhiei Moscovei [UOC-MP] în Ucraina, care este afiliată lui Putin și structurilor de stat din Rusia și lucrează la subminarea Ucrainei, la sprijinirea războiului declanșat de Rusia și la recrutarea de agenți ruși. 78 % dintre credincioșii ortodocși își declară devotamentul față de Biserica Ortodoxă din Ucraina.
- Occidentul a cauzat foametea Holodomor din anii 1930. Concepută de principala agenție de știri de stat rusă, RIA Novosti, această informație este o încercare orwelliană absurdă de a rescrie istoria, comutând vina de pe Stalin, liderul URSS, pe un „Occident” vag. Articolul caută să creeze disensiuni între actuala populație ucraineană, foarte conștientă de ororile Holodomorului, și guvernele din țările Occidentale care sprijină Ucraina în apărarea sa împotriva Rusiei.
