Așa-numitele „propuneri de pace” rusești nu sunt altceva decât stratageme de relații publice

Contextul

În 24 februarie 2022, Rusia a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei și se referă la război folosind lamentabilul eufemism „operațiune militară specială”, în încercarea de a păcăli și de a manipula lumea. În fapt, este un adevărat război. Încă din 2014, Rusia a anexat ilegal peninsula Crimeea și s-a angajat în inițierea unui război în regiunea Donbas din Ucraina.

Rusia încalcă dreptul internațional și suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Ucraina a recurs la autoapărare, așa cum este prevăzut în Carta ONU. Prin purtarea acestui război, Rusia își urmărește obiectivele imperialiste. Rusia respinge acum statalitatea Ucrainei, pe care Rusia a recunoscut-o în decembrie 1991, când Uniunea Sovietică s-a divizat în state independente.

Război și negocieri

Conducerea rusă a combinat războiul său de agresiune la scară largă împotriva Ucrainei cu un flux de mesaje care, în aparență, sună ca niște propuneri de pace. Odată analizate atent însă, sunt nici mai mult, nici mai puțin decât cereri ca Ucraina să capituleze și să cedeze mai mult din teritoriu. Iată ce susține Rusia, pe scurt: „Iată cât de pașnici suntem, vrem să punem capăt războiului, dar naziștii de la Kiev vor să lupte.”

Aceasta este o încercare clasică de război psihologic menită: (1) să manipuleze și să diminueze combativitatea ucrainenilor, (2) să marcheze puncte rapide pentru bunăvoință la nivel internațional și (3) să dezbine publicul european cu apeluri la mișcările pacifiste tradiționale sau cercurile de afaceri care își doresc să se angajeze alături de Rusia în iluzia unei „reveniri la normalitate”.

La o analiză mai atentă și cunoscând manualul de stratageme al Rusiei, acesta este un truc clasic: creezi o problemă, apoi aștepți să fii răsplătit pentru propunerea de a o rezolva, impunând o soluție în condițiile stabilite de tine.

Campaniile Moscovei vin în valuri

Canalele mediatice de stat rusești și pro-Kremlin s-au implicat la maximum în răspândirea mesajului despre o Rusie pacifistă chiar înainte de invadarea la scară largă a Ucrainei, în 24 februarie 2022.

În decembrie 2021, Moscova a încercat să îndulcească amenințarea evidentă reprezentată de concentrarea fără precedent de forțe și echipamente militare de-a lungul graniței cu Ucraina propunând un „Tratat privind garanțiile de securitate” și un „‘Acord privind măsurile de asigurare a securității Federației Ruse”. Aceste proiecte de propuneri ale Rusiei însemnau, de facto , întoarcerea NATO la configurația sa din anii ‘90, încetarea angajamentului de securitate al SUA în Europa și transformarea Ucrainei într-o masă de autoservire pentru interesele de securitate ale Rusiei, în ceea ce aceasta consideră drept „sfera sa de influență”.

Evident că un astfel de ultimatum a fost sortit eșecului. Venind din partea unui jucător experimentat în afacerile internaționale precum Rusia, aceste ultimatumuri ilustrau intențiile ruse, care s-au dovedit a fi, în fapt, încercări neserioase de negocieri. Consultați analiza noastră aici.

Februarie 2022: capitularea

După patru zile de la începutul invaziei la scară largă de către Rusia, Kremlinul a trecut la pasul următor. Ajutată de Belarus în calitate de gazdă, Moscova l-a trimis pe neînsemnatul om politic și fost ministru al culturii Vladimir Medinski să prezinte propunerea Kremlinului de soluționare pașnică (a se vedea și aici). Discuțiile s-au desfășurat în mai multe runde și l-au implicat pe ministrul ucrainean al apărării. Și de această dată, propunerile au fost practic o cerere ca Kievul să depună armele, să cedeze teritoriile din estul Ucrainei și să devină un stat vasal sub controlul Moscovei. Câteva oferte (a se vedea aici și aici) de continuare a discuțiilor și coridoarele umanitare limitate convenite nu au putut ascunde faptul că acestea erau, de fapt, presiuni în stil mafiot, nu negocieri serioase.

Martie 2022: cedarea de teritorii în est și apoi capitularea

La începutul lunii martie, când convoaiele armatei ruse se împotmoliseră în apropiere de Kiev, „negocierile” au continuat cu cereri maximaliste și bombardamente asupra civililor ucraineni. Acestea au reprezentat și un efort de a câștiga timp pentru regruparea, realimentarea și reîncărcarea mașinăriei de război ruse.

La întâlnirea desfășurată în 10 martie la Ankara, între ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, și omologul său rus, Serghei Lavrov, acesta din urmă a respins un acord de încetare a focului timp de 24 de ore pentru evacuarea cetățenilor din orașul asediat Mariupol. Ministrul rus a susținut că „campania militară rusă decurge conform planului” (a se citi: intenționăm să ocupăm Kievul și să controlăm Ucraina), o mantra fără noimă repetată ulterior la nesfârșit. Confruntarea diplomatică a ilustrat încăpățânarea maximalistă a Rusiei, care împiedică orice contact politic semnificativ. Lavrov adoptase deja această abordare, după cum atestă și acest interviu din 2 martie.

Canalele mediatice pro-Kremlin i-au urmat exemplul de-a lungul întregii primăveri, folosind sintagma „decurge conform planului” ca o modalitate la îndemână de a nega toate impedimentele. Sintagma s-a răspândit chiar și în țara vecină, Belarus, după cum o ilustrează Belta, principalul serviciu de știri de stat, aici. Consultați aici și comentariile lui Lavrov din iulie, relatate în Izvestiya.

În primăvara și în vara anului 2022, așa-zisele „inițiative de pace” s-au disipat pe măsură ce luptele s-au extins pe fronturi tot mai vaste din întreaga Ucraină. După cum am văzut mai sus, Vladimir Medinski a susținut, cu diverse ocazii, „disponibilitatea Moscovei pentru pace, în timp ce Kievul vrea să lupte”. Sau afirmațiile lui Putin sau Lavrov: „Ucraina nu are libertatea de a decide cu privire la negocieri, totul este împiedicat de SUA”. Găsiți și în baza noastră de date numeroase exemple de astfel de dezinformări.

Toamna anului 2022: acceptarea anexării și încetarea luptelor

După retragerile și eșecurile militare rusești, îndeosebi din jurul Harkovului din toamna anului 2022, cererile Rusiei au evoluat într-o nouă direcție manipulatoare, evidențiind printre altele, „necesitatea de a recunoaște aspirația către libertate a oamenilor din Donețk și Luhansk”, surprinsă adesea în expresia „realitate teritorială”.

O altă frază des repetată a fost: „Kievul abandonează negocierile de îndată ce acestea devin reale.” Mass-media rusă controlată de stat și canalele mediatice pro-Kremlin au manifestat un entuziasm aparte în relatarea declarațiilor despre negocieri ale capitalelor occidentale sau ale altor voci din UE. Orice astfel de declarație a fost portretizată imediat ca o dezbinare internă, încercând astfel să creeze disensiuni între Kiev și UE, așa cum se ilustrează aici. Toate aceste activități au fost concepute astfel încât să portretizeze Rusia drept o țară care caută pacea în ochii publicului internațional.

Totodată, dezbaterea din Rusia s-a jucat constant cu cererile populare de anihilare a Ucrainei, chiar și cu apeluri clare la genocid. Amenințările cu războiul nuclear s-au întețit (un exemplu, aici) pe fondul ordinului de mobilizare dat de Putin în 21 septembrie 2022. Negocierile nu își au locul pe agenda politică internă.

În septembrie, am asistat la o repetare a unei vechi stratageme folosite și în Crimeea: organizarea unor false referendumuri rapide sub amenințarea armelor în orașele ocupate din Ucraina pentru a pretinde că „populația vrea să se alăture Rusiei”. A urmat apoi un circ formalist la Moscova, unde membrii parlamentului au acceptat „voința poporului” și Putin a semnat încorporarea oficială în Federația Rusă a patru noi regiuni: republicile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson. Vedeți aici relatarea noastră însoțită de imagini grăitoare. Indiferent de fast și de circumstanțe, acesta rămâne un alt exemplu de anexări ilegale.

… Dar există o problemă de teritoriu

Un detaliu important prezintă un nou tip de problemă pentru Moscova: sfera de cuprindere teritorială a regiunilor ocupate de Rusia în Ucraina este lăsată voit neclar definită. Unii au adoptat vechea mantră potrivit căreia regiunile anexate trebuie considerate teritoriu rusesc în integralitatea lor de dinainte de război, repetând aserțiunea lui Lavrov din primăvară și creând o logică orwelliană conform căreia trupele ucrainene ocupă acum un teritoriu rusesc. Liderii ruși încearcă să reducă la tăcere discuțiile despre o definire clară, iar motivul pare evident: părți semnificative din regiunile ucrainene Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson nu sunt sub controlul și ocupația Rusiei – a se vedea hărțile de aici.

Care este soluția la această problemă? Pretenții mai mari de la Kiev! Poate în legătură cu negocierile. Chiar dacă sună bizar și în neconcordanță cu un guvern ucrainean mai puternic și gata să își apere în continuare suveranitatea și integritatea teritorială în cadrul granițelor sale recunoscute internațional, este ceea ce s-a întâmplat când „portavocea” lui Putin și purtătoarea de cuvânt a Consiliului Federației, Valentina Matvienko, a exprimat aceste noi cereri. Ea vedea „negocierile” astfel: „Suntem dispuși să punem capăt acțiunilor militare în Ucraina, dar în condițiile oferite de Rusia.” Comentariile ei au oglindit abordarea politicianului rus Vladimir Medinski din februarie anul trecut.

Matvienko a propus următorii pași. Înainte de începerea discuțiilor, Ucraina trebuie să accepte anexarea de către Rusia a celor patru regiuni (la fel cum Kievul ar trebui să accepte și peninsula Crimeea drept teritoriu rusesc). După aceea, pot începe discuțiile efective despre oprirea acțiunilor militare. Dar Matvienko a învinovățit Kievul pentru „refuzul de a înfrunta realitatea, îndeosebi după vizita lui Zelenski la Washington”. Ea a apelat din nou la cunoscuta temă de dezinformare a Kremlinului privind „suveranitatea pierdută”, potrivit căreia SUA controlează Occidentul, inclusiv liderii ucraineni.

Intră în scenă Putin – un război triumfător

Mai apoi, în decembrie 2022, Putin a repetat această abordare, susținând că este pregătit să discute „când Kievul va accepta noua realitate”. Cel mai bun indicator că Putin și Rusia nu intenționează încă să poarte negocieri serioase este condiția prealabilă ca Kievul să cedeze toate regiunile anexate ilegal în prezent de către Rusia înainte chiar de începerea discuțiilor.

Propunerea de armistițiu din preajma Crăciunului ortodox făcută brusc de Putin nu a fost altceva decât o încercare de a obține un răgaz pentru regruparea forțelor armate ruse înainte de iarnă și de a portretiza Ucraina drept însetată să poarte un război cu Rusia. Întrucât acest tertip a fost destinat în mod clar publicului internațional, unitățile armatei ruse și-au continuat bombardamentele.

Politica este continuarea războiului

Tot mai multe semnale arată că societatea rusă sub Putin trece de la o mentalitate de buncăr „aflat sub asediu” la o atmosferă apropiată de războiul total. De exemplu, unele sloganuri proclamă că „Rusia nu luptă cu Ucraina, ci cu SUA/NATO/Occidentul” și că „Aceasta este o bătălie pentru supraviețuirea existențială a Rusiei”, la fel ca în discursul de Anul Nou al lui Putin. Cuvintele lui Putin sunt încărcate de un anumit triumfalism și o excepționalitate mesianică: „Este greu, dar este destinul nostru”, „Rușii sunt făcuți pentru război” – ca și cum situația actuală ar fi o stare de fapt dorită. O astfel de abordare a politicii și a negocierilor deformează vorbele lui Carl von Clausewitz în ceva de genul: „politica a devenit continuarea războiului”.

Un proverb clasic despre abordarea imperialistă sovietică a negocierilor spune așa: „Ceea ce este al meu rămâne al meu. Despre ceea ce este al tău putem discuta.” Actualele apeluri la „negocieri” ale Rusiei duc acest proverb și mai departe: „Ceea ce este al tău trebuie să devină al meu. Punct.”