Bullshitul, cuceritorul zgomotos al spațiului informațional

În 2018 am scris despre un tip special de conținut mediatic pro-Kremlin: infoshum.

Cuvântul infoshum își are rădăcinile în termenul cunoscut pe plan internațional „zgomot alb”, adică zgomot aleatoriu și lipsit de sens, sau cunoscut și sub numele de „zgomot informațional”. Se situează în zona gri dintre informare și dezinformare. Și avem dovezi că mass-media pro-Kremlin promovează în mod activ astfel de conținut.

Un concept important pentru a ne ajuta să înțelegem infoshum este conceptul de bullshit.

Interesant este că chiar există o teorie a bullshit-ului și are implicații în ceea ce privește dezinformarea.

Această teorie a fost prezentată în cartea „Despre bullshit”, a filosofului Harry Frankfurt. Primele rânduri sunt:

„Una dintre caracteristicile cele mai proeminente ale culturii noastre este cantitatea atât de mare de bullshit. Toată lumea știe acest lucru.”

Potrivit domnului Frankfurt, bullshit-ul este un discurs al cărui scop este să convingă, fără să se preocupe deloc de adevăr. Această lipsă de preocupare îl deosebește pe bullshitter de mincinosul obișnuit. Bullshitter-ul este mai radical.

Mincinosul obișnuit știe adevărul și îi pasă de acesta – și tocmai de aceea încearcă să îl acopere. Pe bullshitter însă nu îl interesează dacă spune adevărul sau minciuni. El se concentrează exclusiv pe persuasiune.

Frankfurt nu susține că există azi mai mult bullshit în societate decât în trecut. În schimb, el explică faptul că toate formele de comunicații au crescut, ceea ce a dus la creșterea vizibilității bullshit-ului.

Gândiți-vă puțin. Frankfurt și-a publicat cartea în 2005. Încă de pe atunci scria despre amplificarea bullshit-ului. Totuși, acest lucru s-a întâmplat cu ani înainte de ascensiunea spectaculoasă a platformelor de social media. În 2005, cele mai valoroase companii din lume încă gestionau petrol și bani, în loc de informații, iar Facebook avea doar 6 milioane de utilizatori, majoritatea studenți americani.

În 2020, bullshit-ul a devenit mult mai întunecat, depășind poate chiar și previziunile lui Frankfurt. Uneori pare că democrațiile noastre se îneacă în bullshit. Din nefericire, baza noastră de date conține multe exemple de bullshit.

„Una dintre caracteristicile cele mai proeminente ale culturii noastre este cantitatea atât de mare de bullshit. Toată lumea știe acest lucru.” Harry Frankfurt

Un exemplu recent și extravagant este acela că danezii au fost prezentați ca zoofili.

Aleksey Zhuravlyov, deputat în duma de stat, a declarat că în Danemarca au fost deschise centre pentru zoofili, unde oamenii pot merge „ca să violeze o broască țestoasă”. Acest lucru rezonează cu narațiuni anterioare, în care danezii erau portretizați ca zoofili. De asemenea, se potrivește cu o narațiune mai largă a declinului moral al Occidentului.

Există și alte exemple. Ce ar trebui să înțelegem din „momentul în care televiziunea rusă a afirmat că cuplurile gay pot efectiv să cumpere bebeluși la un târg din Bruxelles?” sau din afirmația că „Consiliul Europei încerca să împartă bărbații și femeile din delegația rusă în 6 sexe”?

Ocuparea spațiului informațional

De ce ar vrea cineva să răspândească bullshit? În cele din urmă, scopul este de a ocupa spațiul informațional.

Așa cum am semnalat în februarie, Institutul Rus de Studii Strategice, un grup de reflecție finanțat de Kremlin, a publicat un eseu intitulat „Securizarea informațiilor în scopuri de politică externă în contextul realității digitale”. Potrivit articolului:

„O narațiune conturată preventiv, care să răspundă intereselor naționale ale statului, poate diminua în mod semnificativ impactul activităților forțelor străine în sfera informațională, deoarece acestea, de regulă, încearcă să ocupe «goluri» [în fluxul informațional].”

Această strategie indică ambiția de a distrage atenția de la un anumit adevăr. Prin urmare, cel care aplică această strategie este un simplu mincinos, nu un bullshitter.

Cu toate acestea, atât mincinosul tactic, cât și bullshitterul au aceeași atitudine. Substanța este secundară, iar scopul principal este de a inunda sistemul informațional.

Din această perspectivă, chiar și informațiile false care nu par a fi direct dăunătoare sunt periculoase pentru că ocupă spațiu, afectând condițiile generale de stabilire a adevărului.

În acest sens, este grăitor în sine faptul că, în Rusia, aproape jumătate din conversațiile politice de pe Twitter sunt purtate de către roboți.

Cercetătorii au demonstrat că acest lucru este valabil și în cazul COVID-19. Aceștia au analizat peste 200 de milioane de tweeturi legate de virusuri din întreaga lume și au ajuns la concluzia că, din ianuarie, aproximativ 45 % dintre tweeturi au fost trimise de conturi care se comportă mai degrabă ca niște roboți computerizați decât ca niște ființe umane.

În 2018, Facebook a șters 835 de milioane de conturi false – ceea ce reprezintă aproape zece la sută din populația planetei.

Sunt renumite cuvintele lui Steve Bannon: „Democrații nu contează. Adevărata opoziție este mass-media. Iar modul de a-i face față este să inundăm zona cu rahat.”

45 % dintre cele peste 200 de milioane de tweeturi la nivel mondial despre COVID-19 au fost trimise de conturi care se comportă ca niște roboți computerizați.

Falsificabilitatea bullshit-ului

Dacă doriți să inundați sistemul informațional, bullshitul este un instrument bun, pentru că poate fi mai greu de falsificat decât o minciună.

Cunoscutul filozof Karl Popper a numit acest lucru falsificabilitate: capacitatea unui enunț de a fi contrazis cu dovezi.

De exemplu, enunțul „toate lebedele sunt albe” este falsificabil. Este nevoie de o singură lebădă neagră pentru a-l infirma.

În schimb, „această acțiune umană este altruistă” este o afirmație nefalsificabilă. Acest lucru se datorează faptului că nu dispunem de instrumente pentru a decide dacă o acțiune este sau nu determinată de interesul propriu.

În contextul dezinformării, acest lucru funcționează la fel.

De exemplu, dacă insiști asupra narațiunii conform căreia BBC susține că zborul MH17 a fost doborât de un avion de vânătoare ucrainean, acest lucru poate fi ușor infirmat. Documentarul a fost în mod clar denaturat.

Este însă mai dificil de respins următoarea afirmație: George Soros este forța motrice din spatele unei societăți secrete care sprijină revoluțiile colorate, intenția lor ascunsă fiind aceea de a răsturna toate statele naționale, pentru a face loc unui guvern mondial.

Acest lucru nu poate fi niciodată infirmat complet. Totuși, aceasta nu înseamnă că enunțul este adevărat. Mai degrabă, sugerează cu tărie că avem de-a face cu un bullshit. Și, după cum știm, bullshit-ul nu este nevinovat.

Dar stați puțin: nu este o coincidență ciudată că Soros a fost un student al lui Karl Popper?! Foarte ciudat, într-adevăr…