Cum se vede Kremlinul în oglindă
Incapacitatea Kremlinului de a împărtăși realitatea și de a se privi bine în oglindă consolidează decizia Finlandei și a Suediei de a adera la NATO.
Invazia militară nejustificată și ilegală a Rusiei în Ucraina din 24 februarie, aproape la împlinirea a opt ani de la ocuparea ilegală a Crimeei de către Rusia și de la incursiunile sale subtil voalate, combinate cu înființarea unor state-marionetă în regiunea Donbas, a declanșat o dezbatere publică intensă privind securitatea națională în Finlanda și Suedia.
Invazia militară rusă, pe care președintele finlandez Niinisto a descris-o ca fiind un moment în care au căzut măștile și a rămas doar fața rece a războiului, a dus la o schimbare istorică: în 18 mai, Finlanda și Suedia, anterior neafiliate din punct de vedere militar, și-au depus împreună cererile de aderare la NATO.
Nesocotirea totală și continuă de către Kremlin a dreptului internațional și a suveranității statelor vecine și caracterul de genocid al războiului purtat de Rusia în Ucraina nu au fost singurii factori care au declanșat procesele din cele două state nordice. Ambițiile imperiale și atitudinile coloniale declarate în mod clar în cercurile de la Kremlin, manifestate sub forma unui discurs de instigare la ură față de Ucraina și ucraineni, precum și față de Occident și valorile noastre consacrate, au fost cele care au schimbat calculele la Helsinki și Stockholm.
Încă o dată, după spusele președintelui Niinisto, Kremlinul ar trebui să se privească atent în oglindă pentru a găsi adevăratul vinovat pentru schimbarea cursului celor două țări nordice. Cu toate acestea, adevăratele momente introspective de onestitate pot fi puține și rare pentru cei care trăiesc în lumea cu susul în jos a „țării din oglindă” și a căror imagine oglindită prezintă doar figuri ale gloriei imaginate a trecutului Kremlinului.
În lumea cu susul în jos a dezinformării pro-Kremlin, în loc ca țări precum Finlanda și Suedia să își exprime adevărata suveranitate și să îndeplinească voința publică prin aderarea la NATO, se consideră că altcineva trage sforile și ia deciziile. În această lume imaginară, aderarea la alianță duce la pierderea suveranității. Povestea pierderii suveranității este deosebit de goală, ca și cum subjugarea sub o sferă de influență declarată a Rusiei ar oferi suveranitate reală celor care trăiesc în ea.
Un alt exemplu de interpretare complet eronată a opiniei publice și a decidenților din țările nordice, care le oferă acestora un motiv în plus pentru a adera la NATO, sunt amenințările oficialilor ruși de a viza militar Finlanda și Suedia ca o consecință a aderării lor la NATO.
În cele din urmă, în timp ce Putin a încercat să minimalizeze importanța deciziilor finlandeze și suedeze în materie de politică de securitate, arătându-se indiferent, Șoigu a fost trimis, câteva zile mai târziu, să anunțe crearea de noi unități militare în regiunea vestică a Rusiei ca răspuns. Ceea ce a rămas neclar în anunțul lui Șoigu a fost dacă cele noi le înlocuiesc pe cele aparent distruse în Ucraina.
Liderii din țările autocratice cu scopuri imperiale și atitudini coloniale neabordate, cum este Rusia, se tem de națiunile suverane, a căror putere vine de la cetățenii lor liberi și informați, care își pot exprima adevărata voință. În timp ce această teamă este exemplificată în reacțiile mașinăriei de propagandă a Kremlinului față de actualele procese de aderare la NATO ale Finlandei și Suediei, ea este valabilă și în cazul barbariei rusești evidente la care sunt și au fost supuse țări precum Ucraina și Georgia.
Pe măsură ce Finlanda și Suedia își continuă procesul de aderare la alianța NATO, iar Ucraina își continuă reintegrarea în adevărata sa casă istorică în familia europeană a națiunilor, ar trebui să ne așteptăm la mai multe atacuri verbale și agresiuni din partea Kremlinului. Acest lucru va continua dacă Kremlinul nu va face mișcarea improbabilă de a se privi în oglindă și nu se angajează într-o evaluare onestă a crimelor sale din trecut și din prezent.
