Discursul de incitare la ură și îndemnurile la genocid în Rusia lui Putin

De ani buni, oamenii vrăjiți de discursul imperialist al Kremlinului debordând de naționalism rus au demonizat cu ardoare cultura și identitatea naționale ale Ucrainei, pretinzând inclusiv că simpla sa existență pune cumva în primejdie Rusia. Cu timpul, limbajul lor a ajuns la extreme și a infiltrat discursul public cu mult dincolo de câteva voci rătăcite. În iulie 2021, Putin însuși a dat un imbold acestei tendințe printr-un articol în care susținea că nu există așa ceva, adică un stat ucrainean sau o identitate națională ucraineană. Potrivit lui Putin, Ucraina este o construcție artificială creată de Lenin și menținută de forțe occidentale sinistre pentru a nu lăsa pământurile ucrainene pe mâna ocrotitorului lor de drept: Rusia.

Din păcate, o astfel de negare sistematică a autorității și a dreptului la existență nu este unică în istoria europeană sau a lumii. A fost și este adesea precursoarea unor conflicte de sânge, epurări etnice sau războaie atroce. Războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei ne reamintește, dacă mai era cazul, că atunci când un astfel de discurs dezumanizant odios este scăpat de sub control, consecințele pot fi catastrofale.

Să iasă la înaintare naziștii

Negarea existenței Ucrainei urmează logica denaturată diabolică conform căreia Ucraina și ucrainenii au meritat cumva să fie invadați, stăpâniți și chiar eliminați. În fiecare zi, comentatorii flutură cu nonșalanță cuvântul „nazist” și învinovățesc Kievul de genocid împotriva rușilor, ca o tactică de dezumanizare a celuilalt, adică a ucrainenilor.

Volumul mențiunilor pe canalele mediatice de stat rusești, canalele pro-Kremlin cu legături cu statul rus și conturile diplomatice oficiale rusești de pe Twitter cu referire la Ucraina. (până la 22 februarie 2022)

Am urmărit retorica odioasă a propagandiștilor Kremlinului și a diseminatorilor dezinformării pro-ruse încă din 2015. Am examinat și utilizarea de către Kremlin a termenului „nazist”. Dintre numeroasele exemple, amintim doar Naziști în est, naziști în vest, naziști deasupra cuibului de cuci și Putin, îmblânzitorul nazismului.

Am început însă să acordăm o atenție deosebită acestui subiect în 2022, după un articol înfiorător – pe care l-am numit atunci un „cadru intelectual pervertit care constituie fundalul pentru comiterea de atrocități” – apărut la principala agenție de știri de stat rusă, RIA Novosti, pe 3 aprilie 2022.

Intitulat „Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina?”, articolul a fost scris de Timofei Sergheițev, un maestru al propagandei politice și, potrivit cel puțin unui comentator ucrainean, un teoretician al fascismului rus modern. Publicat imediat după retragerea umilitoare a Rusiei din Kiev, articolul a fost, în parte, un răcnet de furie disimulat sub mantia unei strategii. Poate tocmai de aceea, tirada a invocat și o fantezie întunecată cu rușii care se răzbună pe ucrainenii care au îndrăznit să își apere țara. Pe scurt, a pus semnul egalității între „ucrainime” și nazism, dar și între nazism și aspirațiile de „independență” ale Ucrainei sau o cale de dezvoltare „europeană”, îndemnând la o „lustrație totală” a țării în favoarea culturii ruse.

Curând după apariția articolului, am publicat și noi pe EUvsDisinfo un articol intitulat „Tenebrele războiului”, în care l-am analizat. Scriam atunci:

„Prin exigențele sale absolute și extreme, articolul încearcă să trezească sentimente dragi dictatorilor de-a lungul timpului: loialitatea oarbă față de stat, o cerere de sacrificiu aproape religios al individului pentru cauza liderului, inamicul privat de umanitatea sa – de fapt, de dreptul său fundamental de a exista.”

Acum că au trecut aproape doi ani, revedem retorica rusă și tonul său inerent însetat de sânge. Privind înapoi, ne dăm seama că inima întunecată a fascismului rus este și inima unui laș. Comentatorii pro-ruși nu și-au adunat încă curajul să își proclame în mod deschis intențiile reale: genocidul. În schimb, își proiectează aceste dorințe de genocid asupra victimelor lor. Afirmațiile lor vizând pretinsele atrocități comise de ucraineni oglindesc, de fapt, crimele înfăptuite de forțele ruse la Bucea, Mariupol, Irpin, Harkov, Kramatorsk și în multe alte locuri. Mai jos, explorăm modul în care discursurile de dezinformare rusești ascund acest adevăr evident.

În articolul de față, folosim termenul „genocid” astfel cum a fost definit de Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, adoptată de ONU în 1948, care îl definește ca „orice acte, inclusiv omorârea și atingerea gravă a integrității fizice sau mentale, comise cu intenția de a distruge, în totalitate sau numai în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios”.

„Genocidul cultural” nu este definit de niciun tratat internațional. Un expert l-a definit însă ca „distrugerea sistematică a tradițiilor, valorilor, limbii și altor elemente care fac ca un grup de oameni să fie distinct de altul”. Vom folosi termenul cu acest sens.

Nu este nimic de văzut aici în afară de Rusia

Cel mai bizar și mai sinistru discurs de dezinformare susține că Ucraina nu există. Ideea este evident lipsită de logică. Cum ar putea o țară de circa 40 de milioane de oameni să fie imaginară? În plus, cum ar putea fi ignorate o istorie și o cultură ucrainene de peste o mie de ani? Ce încearcă Putin și propagandiștii săi să susțină, mai exact? Poate că câteva dintre nenumăratele exemple ne-ar putea ajuta să înțelegem gândirea lor distorsionată.

Să începem cu un articol apărut în Sputnik, un organ de presă rus de stat cu ediții în circa 30 de limbi. Publicat la sfârșitul lunii noiembrie anul trecut, articolul o cita pe comentatoarea pro-Kremlin Karine Béchet-Golovko, care susținea că „Ucraina nu a fost niciodată suverană în abordarea conflictului împotriva armatei ruse”. Aceasta a mai afirmat că Ucraina este „total supusă” voinței Statelor Unite și NATO. Într-o astfel de realitate alternativă, Ucraina nu există, fiind doar o marionetă a SUA.

Alte articole în limba rusă au susținut, printre altele, că Occidentul a insuflat cumva ucrainenilor ura pentru Rusia, făcând din Ucraina o „anti-Rusie”, că Ucraina nu are dreptul să existe, deoarece a fost parte a Uniunii Sovietice, că ucrainenii nu există, deoarece sunt de fapt ruși, iar chiar dacă Ucraina există, aceasta trebuie distrusă și absorbită de către Rusia, precum și că Ucraina este, din punct de vedere istoric, pământ rusesc.

În special, principalele canalele mediatice rusești o dau adesea în lirism, vorbind despre Odesa ca despre „perla rusească a mării” căreia naziștii ucraineni i-ar fi furat strălucirea. Polemiști de teapa lui Vladimir Soloviov își dezlănțuie furia atunci când vorbesc despre evenimentele din Odesa din 2 mai 2014, când a avut loc o ciocnire între protestatarii pro-ruși și cei pro-ucraineni. În confruntarea de atunci, au murit 48 de oameni, cei mai mulți după izbucnirea unui incendiu în Casa Sindicatelor, unde se baricadaseră manifestanții pro-ruși.

Împrejurările tragediei rămân neclare și nimeni nu a fost trimis vreodată în judecată. Relatările independente descriu cum activiști pro-ruși ar fi atacat un protest pașnic pentru „Unitatea Ucrainei”, ducând la confruntări și riposte violente în care fiecare tabără a aruncat cu cocteiluri Molotov, ceea ce a dus la incendiul de la Casa Sindicatelor soldat cu pierderi de vieți omenești. Însă pentru acoliții Kremlinului, cum este și Soloviov, ucrainenii pro-unitate nu sunt decât niște „jigodii naziste” care „nu au dreptul să se numească odesieni”.

Prin urmare, în mod inevitabil, proclamarea faptului că Ucraina nu există înseamnă, în esență, a susține că țara ar trebui să fie parte a Rusiei. Confruntați cu rezistența înverșunată în fața încercărilor militare eșuate și subversive ale țării lor, comentatorii pro-ruși caută din greu să explice dorința evidentă și dreptul legal al ucrainenilor de a avea propria lor țară ca fiind o formă de conștiință falsă. Ucrainenii sunt ruși și ar trebui să trăiască între granițele unei Rusii Mari fie că le place sau nu, dacă este să ne luăm după apologeții Kremlinului. Iar la nevoie, Rusia fie îi va forța să fie ruși, fie îi va ucide dacă se împotrivesc.

Fanaticii pro-Kremlin nu par a fi deranjați de brutalitatea absolută a acestei logici genocide. O astfel de atitudine etnocentrică se încadrează însă foarte bine într-o definiție standard a genocidului cultural. Iar genocidul cultural poate fi strâns legat de genocidul total.

Dezumanizarea: pasul următor

Atunci când comentatorii pro-Kremlin îi numesc pe ucraineni „naziști”, se referă, în realitate, la ucrainenii care nu vor să fie ruși sau să accepte dominația rusă. Iar pentru acești comentatori, ucrainenii respectivi sunt mai puțin oameni, astfel că merită orice nenorociri pe care Rusia le-ar arunca asupra lor.

Principala tactică aici este de a-i acuza pe ucraineni că fac ceea ce loviturile militare rusești în Ucraina fac cu o regularitate crudă: omoară fără noimă civili. În noiembrie anul trecut, ONU a anunțat că numărul civililor ucraineni uciși a depășit 10 000 (o cifră considerată încă de mulți a fi mult subestimată), majoritatea deceselor având loc pe teritoriul controlat de ucraineni.

Propagandiștii Kremlinului pretind însă că „naziștii ucraineni” ucid cât de mulți civili pot în teritoriul controlat de ruși, respingând totodată cu vehemență ideea că forțele ruse ar putea, totuși, să ocupe în mod ilegal teritoriul ucrainean. Printre altele, canalele mediatice și comentatorii pro-Kremlin susțin, fără dovezi, că forțele ucrainene folosesc civilii drept scuturi umane, că lunetiștii ucraineni țintesc civili și că trupele ucrainene își omoară dinadins prizonierii de război ucraineni capturați de ruși.

Să-i ștergem de pe fața pământului

Efectul unor astfel de afirmații, multiplicat de sute, dacă nu de mii de ori, este de a servi drept camuflaj pentru genocid. Atunci când inamicii tăi sunt naziști inumani și care comit genocid, poți adopta metode naziste inumane și genocide pentru a scăpa de ei. Referitor la acest subiect, Soloviov s-a evidențiat dintr-o mulțime de nebuni, cerând ca Kievul și portul Odesa să fie „șterse de pe fața pământului”, iar orașe ca Liov, Ivano-Frankivsk și Ternopil să fie și ele distruse.

„Cred că ar trebui să omorâm, omorâm, omorâm [ucraineni], nu poate fi vorba de altceva”

Aleksandr Dughin

Comentariile din cadrul talk-show-urilor difuzate la ore de maximă audiență de televiziunile ruse debordează de o astfel de retorică. În afară de Soloviov, printre sicofanții Kremlinului regăsim și o serie de propagandiști de renume, cum ar fi Dmitri Kiseliov, Aleksandr Dughin și Leonid Sluțki, care cer mai mut război și o mai mare brutalitate.

Să iasă la înaintare armele nucleare

Alții au sugerat deschis să se folosească arme nucleare împotriva Ucrainei. Un general rus a sugerat să se utilizeze arme nucleare tactice împotriva tancurilor. Alții au glumit vorbind despre utilizarea rachetelor nucleare hipersonice. Să ne reamintim că Ucraina a renunțat la armele sale nucleare ca parte a Memorandumului de la Budapesta din 1994, prin care Rusia se angaja să garanteze granițele și securitatea Ucrainei, pentru a-și încălca mai apoi fățiș angajamentul. Astfel, amenințarea Ucrainei cu armele nucleare este cam și cum ai pune ceva radioactiv pe o rană veche.

Genocidul unui laș

Probabil că ultimul stadiu al acestei spirale a iluziilor este să te convingi că genocidul pe care îl comiți este, de fapt, genocidul pe care victimele tale îl comit împotriva lor însele. Este ca și cum ți-ai imagina că cuțitul pe care îl împlânți în spatele cuiva este cumva ținut în mâinile victimei tale. Drept urmare, încercarea ta de a-ți cuceri și subjuga inamicul este un act de mărinimie care oprește un suicid.

Într-o astfel de viziune denaturată, Rusia nu încearcă să îi subjuge pe ucraineni. Trebuie însă să îi cucerească și să îi purifice de „ucrainimea” lor pentru a-i salva. De exemplu, un articol din News Front susține că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, comite genocid împotriva ucrainenilor. Alte articole oglindesc și ele această viziune, susținând că autoritățile ucrainene trimit pe front femei, copii și bătrâni. Că veni vorba, și țările occidentale, inclusiv UE și liderii săi, comit genocid împotriva ucrainenilor atunci când le furnizează asistența financiară și militară de care au nevoie pentru a se apăra.

…însă majoritatea crede

Este greu de spus câți ruși de rând au ajuns să creadă afirmațiile răspândite de naționaliștii radicali ruși, dintre care mulți se exprimă pe platforme de maximă audiență. Totuși, potrivit sondajelor de opinie realizate de Centrul analitic Levada, cota de popularitate a președintelui Putin după februarie 2022 s-a menținut constant în jur de 80 %. În ianuarie 2024, popularitatea sa era de 85 %. În plus, trei din patru respondenți la sondaj sunt de acord cu acțiunile forțelor armate ruse în Ucraina. Această pondere a rămas constantă în ultimii doi ani, fiind o tendință remarcabilă din mai multe motive.

În primul rând, marea majoritate a rușilor sunt pe deplin conștienți că războiul nu este o confruntare limitată, după cum încearcă să sugereze novlimba Kremlinului prin termenul „operațiune militară specială”. Este un război masiv și întreaga societate și economie trebuie să se adapteze tot mai mult pentru a-l susține.

În al doilea rând, toată lumea știe că artileria, dronele și rachetele rusești lovesc ținte civile în Ucraina zi de zi. Telegram, YouTube, VKontakte și alte câteva platforme încă disponibile în Rusia fără a recurge la rețele virtuale private (VPN) arată loviturile literalmente la câteva minute după ce se petrec. Războiul este difuzat online, iar știrile de la televiziunile ruse acoperă pe larg daunele provocate de armele Kremlinului. Este o formă de limbaj codat: „Forțele noastre i-au lovit pe naziști grație armelor noastre de precizie”. În realitate, înseamnă: lovim și terorizăm oameni obișnuiți pur și simplu pentru că putem.

În al treilea rând, timpul este și el un factor. Cei doi ani de război de înaltă intensitate și numărul mare de victime nu au afectat cota de popularitate a lui Putin. Discursul de incitare la ură impregnat într-o dezinformare și propagandă masive a corodat demnitatea umană și moralitatea publică. Este cruda realitate. Istoria lumii este însă plină de exemple în care publicul a acceptat masacrele în masă și genocidul la scară industrială.

Televiziunea rusă de stat Pervîi Kanal relatează pe larg despre loviturile asupra Ucrainei folosind adesea imagini extrem de elocvente.

Percepția publică este modelată și de acțiunile masive de reorganizare a viziunii și de spălare a creierelor din școli și din alte instituții de învățământ, cărțile de istorie fiind aici o țintă predilectă. A se vedea analiza noastră recentă referitoare la manualele rusești obligatorii, concepute să manipuleze memoria la scară largă și să asigure că noile generații de ruși născute după anul 2000, generația Putin, sunt îndoctrinate cu o viziune unică asupra lumii.

Există oare o limită?

Potrivit sondajului realizat de Levada la sfârșitul anului 2023, o treime dintre respondenți vrea, totuși, negocieri mai degrabă decât continuarea acțiunii militare. Această ultimă cifră sugerează că mulți ruși nu cred că „ucrainimea” trebuie eliminată pentru ca Rusia să se declare victorioasă. În definitiv, dorința de a negocia cu Ucraina sugerează acceptarea existenței Ucrainei ca țară. Mai exact, aproape 40 % dintre femeile ruse își doresc negocieri. În condițiile în care rămășițele celor uciși, în marea lor majoritate soldați ruși, continuă să fie trimise acasă, acest grup crește și ar putea deveni mai vocal dacă Putin nu intensifică și mai mult represiunea după realegerea sa ca președinte.

Interpretarea acestor cifre ar putea pune probleme. Trebuie doar să ne reamintim că Kremlinul folosește impropriu termenul „negocieri” pentru a descrie acceptarea de către Moscova a capitulării Ucrainei. Nu putem decât să ne imaginăm ce ar urma…

Cea mai puternică voce domină

În interviul – sau mai degrabă monologul – lui Putin în fața lui Tucker Carlson din februarie 2024, a existat un moment rar al adevărului atunci când Carlson, la jumătatea show-ului său de două ore, l-a întrebat pe Putin: „Ați fi mulțumit cu teritoriul pe care îl aveți acum?”. Putin nu a răspuns la întrebare. Cu o frustrare evidentă, a vorbit în schimb despre denazificare, subliniind că aceasta trebuie să continue în întreaga Ucraină. Acest limbaj codat poate fi cel mai bine înțeles de către privitorii ruși ca o dorință de anihilare a Ucrainei.

Sprijinul de care se bucură președintele rus ne arată limpede că, chiar dacă rușii nu sunt de acord cu tendințele genocide ale multor naționaliști ruși, aceștia sunt dispuși să tolereze, cel puțin deocamdată, arhitectura dezinformării cu privire la Ucraina, care stă la baza domniei lui Putin.

Această arhitectură se bazează pe ură, prezumția unei superiorități ruse inerente și minciuni auto-servite. Scopul său este distrugerea istoriei și culturii ucrainene, a limbii ucrainene și a poporului ucrainean – sau, cel puțin, a acelor ucraineni care nu pot fi intimidați să se considere ruși. Drept urmare, este justificarea pentru genocid. Dacă propagandiștii pro-ruși spun altceva, nu fac decât să se amăgească.