„Însuși faptul de a fi jurnalist reprezintă o amenințare directă la adresa ocupanților și, din acestă cauză, aceștia ne persecută” Interviu cu Svitlana Zalizetska

Svitlana Zalizetska, o jurnalistă ucraineană din Melitopol, regiunea Zaporojie, scrie despre viața în orașul ei aflat sub ocupație rusească de doi ani. Chiar și acum, când trăiește în partea din Uсraina neocupată de forțele rusești, este supusă presiunii constante din partea agresorilor ruși, care continuă să o amenințe pe ea, pe familia și colegii ei. În pofida acestei situații, continuă să prezinte povești despre viața sub ocupație rusească. Svitlana spune că, dacă s-ar opri, și-ar trăda colegii, deci își continuă activitatea pentru ei. Am discutat cu Svitlana despre activitatea ei în timpul ocupației, despre teroarea răspândită de ocupanții ruși și despre provocările cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din teritoriile ocupate.

Svitlana, ați fost redactor la RIA-Melitopol înainte de invadarea Uсrainei de către Rusia. Ne puteți spune mai multe despre situația generală din Melitopol înainte de invazie și despre munca dumneavoastră de atunci?

La acea vreme, cu o lună înainte de ce avea să fie declanșarea atacului la scară largă, literalmente toată lumea din redacție se întreba zilnic dacă va fi un război sau dacă vom fi invadați. Dar pentru noi, această stare era deja obișnuită. Unul dintre aspectele alarmante care ne-a atras atenția a fost numărul mare de anunțuri și relatări despre vânzările imobiliare. În timp ce relatam despre această situație, am devenit și mai îngrijorați. Acesta a fost un exemplu privind modul în care întreprinderile locale au reacționat la amenințările crescânde resimțite de toată lumea și discutate frecvent. Cu o săptămână înainte de invazia la scară largă, am început să ne confruntăm cu atacuri DDoS [un tip de atac cibernetic care încearcă să facă un site sau o resursă din rețea indisponibilă inundând-o cu trafic malițios] și, chiar în primele zile ale invaziei, site-ul nostru a fost atacat sistematic de nenumărate ori. Și alte site-uri s-au confruntat cu atacuri DDoS, deoarece invadatorii au încercat imediat să ne împiedice să lucrăm și să relatăm despre ceea ce se întâmpla.

Cum ați făcut față?

Când au început să ne atace, am transferat aproape tot conținutul nostru pe rețelele de comunicare socială. În plus, în primele zile ale ocupației, invadatorii ruși au acaparat totul: un turn de televiziune, furnizori de internet și companii de telecomunicații. Comunicarea a fost întreruptă, așa că, pentru a transmite totuși niște informații cititorilor noștri, am publicat totul pe canalul de Telegram al RIA Melitopol. În momentul în care ocupanții au piratat canalul nostru de Telegram și au preluat controlul asupra lui [în august 2023], aveam 80 000 de abonați. Această cifră era destul de mare pentru regiunea noastră. În momentul ocupării, am închis doar departamentul de publicitate, am lucrat de acasă, iar eu am participat la manifestații. Îmi amintesc că am mers pe un teren de sport, m-am cățărat pe o scară pentru a prinde semnal de internet și am trimis conținut în vederea publicării după ce am participat la una dintre manifestații. Am continuat în acest fel până când ocupanții au început să aresteze protestatarii și să îi scoată din oraș în dube de poliție.

De asemenea, am înțeles că, în regiune, canalele de Telegram inactive fuseseră pregătite cu mult timp înainte de ocupație. Au început să funcționeze imediat după invazie și noi am numărat peste 100 numai în Melitopol. Toate sunt încă active și implicate în răspândirea de propagandă foarte puternică. Acum pot spune că am subestimat dușmanul. Când locuitorii din Melitopol participau la proteste, ocupanții ne supravegheau. Erau lunetiști pe acoperișuri, chiar și pe acoperișul bisericii. Apoi au fost aduse în oraș Gărzile Roșii, care, deodată, erau prezente peste tot. Chiar și atunci, nu aveam nicio idee cât de crud era inamicul, de fapt. Oamenii încă mergeau la manifestații și strigau: „Melitopol este Uсraina!” și acest lucru ne-a ajutat să rezistăm.

Ați avut vreun contact cu alte canale mediatice?

Toate canalele mediatice majore din Melitopol și-au încetat activitatea imediat după începerea ocupației. Unele pur și simplu nu puteau lucra deoarece au fost capturate, de exemplu, companii de televiziune și radio. Ziarele, desigur, nu au mai fost tipărite. Din câte se pare, au fost unele canale de Telegram mai mici care au continuat să scrie. Și, de fapt, noi am fost singurul canal mediatic mare din oraș care a continuat să lucreze.

Ați menționat faptul că ați fost forțată să predați parolele și accesul la site-ul canalului dumneavoastră mediatic. Puteți descrie cum a evoluat această situație?

Este o poveste complicată. Pe scurt, atunci când au început atacurile DDoS împotriva noastră, în primele zile ale ocupației, am apelat la specialiști ucraineni externi, cărora le-am dat parolele și accesul la site-ul nostru. Prin urmare, nu aveam niciun control asupra situației. Dar, când ocupanții l-au luat ostatic pe tatăl meu, au solicitat să le dau și accesul la conturile noastre.

Părăsisem deja orașul, dar ocupanții mă căutau. Numai casa părinților mei a fost percheziționată de patru ori. Mama mea a spus că au căutat prin toate fotografiile, au pus întrebări despre viața mea personală, au răscolit hainele, rochiile mele și le-au zis părinților mei că mi-au dat mie – fiica lor – o „proastă creștere”. De asemenea, au confiscat tot echipamentul și chiar mobila din redacția noastră. Ocupanții au doborât ușa pur și simplu, au intrat și au luat totul. Apoi, tatăl meu de 75 de ani a devenit subiect de șantaj. FSB-ul rusesc m-a sunat și mi-a spus: „Îl vom elibera pe tatăl tău când te vei întoarce”. Le-am spus că nu mă voi întoarce. Pe atunci, nu realizam pe deplin cât de barbari sunt de fapt. Îmi amintesc cum un ofițer FSB a făcut presiuni asupra mea, ținându-mi prelegeri despre istorie și întrebându-mă: „Cum ți-ai putut abandona tatăl?”. Au încercat totul ca să mă determine să mă întorc și să îndeplinesc toate condițiile lor.

Tatăl meu a petrecut trei zile într-o celulă de detenție, fără să aibă nici măcar o fereastră. Pentru că am refuzat să vin, în cele din urmă ocupanții au spus că îl vor elibera pe tatăl meu, dacă renunț la munca mea la site-ul web RIA Melitopol. Am scris într-o postare pe platformele de comunicare socială că nu mai lucrez pentru site-ul web RIA Melitopol, dar am clarificat că site-ul nostru web rămâne pe teritoriul controlat de Uсraina. În cele din urmă, i-au dat drumul tatălui meu. Ulterior, a fost dus la spital deoarece a suferit o inflamație a rinichilor. Părinții mei sunt încă foarte afectați de această situație. Sănătatea lor a avut de suferit și au frecvent nevoie de îngrijiri medicale.

Ați fugit din Melitopol în timpul ocupației. Cu ce tip de provocări v-ați confruntat dumneavoastră și colegii dumneavoastră?

Nu m-am gândit niciodată că sunt în pericol până când nu m-am dus să mă întâlnesc cu Galina Danilcenko [o reprezentantă a autorităților de ocupație din Melitopol]. Am fost dusă la o întâlnire cu ea pe 11 martie 2022, în aceeași zi în care primarul orașului Melitopol, Ivan Fedorov, a fost arestat. Danilcenko a fost amabilă și mi-a spus că i se va oferi în curând un post și că îl va accepta. M-a sfătuit să fac același lucru. A spus că totul va fi bine, că voi obține „faimă până la Moscova”, că voi avea parte de prestigiu și voi fi în relații speciale cu ei. Nu m-am grăbit să accept. În câteva ore, mi-au dat drumul, dar mi s-a spus să aștept pentru o întâlnire cu comandantul. Știam deja că comandatul îl arestase pe primar, deci am presupus că probabil mi se va întâmpla același lucru. L-am sunat pe soțul meu, care lupta, și mi-a spus să părăsesc orașul imediat. Am plecat sub acoperire, dându-mă drept doctor și folosind actul de identitate al altcuiva, pentru că numele meu era deja pe lista persoanelor căutate, care aveau interdicție de plecare.

În prezent, continui să lucrez ca jurnalistă, dar trăiesc sub amenințări constante din partea agresorilor ruși. Ocupanții mă amenință în mod public și personal: pe familia mea, pe colegii mei și pe mine. De asemenea, ei cred că administratorii site-ului web RIA Melitopol sunt încă în oraș, deși nu este cazul. Și, cel mai important, supraveghează jurnaliștii, chiar și pe cei care nu mai practică această activitate de multă vreme. Din acest motiv, mulți jurnaliști au renunțat pur și simplu la slujbele lor, deoarece i-a distrus din punct de vedere profesional. Refuză să își practice profesia în aceste condiții, chiar și după ce au fugit în teritoriul controlat de Uсraina.

Îmi puteți spune dacă și cum încearcă forțele ocupante rusești să manipuleze jurnaliștii să lucreze pentru ei? De ce credeți că încearcă acest lucru?

La începutul ocupației, aveau liste cu jurnaliști, activiști și persoane binecunoscute. Aveau nevoie de lideri de opinie care să spună: „Noi suntem Rusia, urmați-ne” și să convingă oamenii.

Ocupanții și colaboratorii lor au început să hărțuiască jurnaliștii care refuzau să lucreze pentru ruși. Au continuat astfel până când și-au dat seama că eforturile lor erau inutile. Apoi au fost de acord să înceteze hărțuirile, dacă jurnaliștii își încetau activitatea. Jurnaliștii chemați de ocupanți și colaboratori au refuzat să lucreze pentru ei. Nu li s-a făcut rău până într-un anumit punct, când li s-a impus pur și simplu să nu mai lucreze. După ce am plecat, le tot repetam: „Trebuie să plecați” și i-am ajutat pe cei care au decis să plece. Din păcate, nu toți colegii mei au fost de acord. Nu fuseseră încă hărțuiți și au presupus că situația va rămâne așa. Apoi, ocupanții au început să ia prizonieri și să îi răpească pe toți cei care au lucrat vreodată ca jurnaliști. Cred că însuși faptul de a fi jurnalist reprezintă o amenințare directă la adresa ocupanților și de aceea persecută jurnaliștii. Recurg la această măsură pentru a intimida oamenii și a-i descuraja să fugă, pentru a se da bătuți și a lucra pentru ocupanții ruși. Ocupanții încă se tem de noi.

Pentru jurnaliști, singurul mod de a scăpa de acest pericol este să plece. Din păcate, este aproape imposibil să îi ajutăm pe jurnaliștii de pe teritoriul ocupat, deoarece ocupanții supraveghează totul. Cu toate acestea, ocupanții încearcă încă să îi convingă oferindu-le mită: continuă să insiste să schimbe tabăra, promițându-le salarii. Ocupanții fac în continuare presiuni asupra jurnaliștilor spunându-le că situația lor se va îmbunătăți dacă colaborează.

În prezent, există mulți jurnaliști în arestul Rusiei, inclusiv unii dintre colegii dumneavoastră. Aveți vreo idee despre situația acestor jurnaliști?

De mai multe luni, încerc să aflu unde este Georgiy Levcenko, administratorul web al canalului de Telegram al RIA Melitopol, capturat de ocupanți. Am aflat unde se află Georgiy abia la o lună după ce a fost capturat. Era în aceeași celulă din centrul de detenție temporară unde a fost ținut și tatăl meu. Am identificat acest loc dintr-un material video publicat de ocupanți. Nu știm unde se află acum. Solicitările oficiale din partea avocatului său primesc doar răspunsuri că „nu a dispărut, este în arest”, dar nu știm unde.

De aproape nouă luni, nu știm unde se află Anastasia Glukhovskaya, o jurnalistă care a demisionat de la RIA Melitopol la începutul invaziei, dar tot a fost răpită. De asemenea, nu am nicio informație despre unde se află Irina Levcenko sau care este starea ei de sănătate, o jurnalistă pensionată care a fost arestată de ocupanți chiar de pe stradă.

Cum influențează ocuparea unor părți din Uсraina activitatea și misiunea jurnaliștilor care lucrează în Uсraina? Mai reușesc să ajungă la publicul lor și în teritoriul ocupat?

Nu am crezut niciodată că jurnalismul poate fi o profesie atât de riscantă. Că va deveni atât de riscantă. Au început să ne vâneze, chiar înainte de a ne ocupa. Relatarea știrilor despre teritoriile ocupate este o altă provocare. Este foarte dificil să găsești un jurnalist care să relateze despre ocupație și care să fie familiarizat cu contextul și capabil să își facă treaba. Când scrii despre ceea ce se petrece sub ocupație, ai senzația că te afli într-o realitate inversată. Este o povară mentală zi de zi și, astfel, jurnaliștii au devenit și psihologi. Oamenii care trăiesc sub ocupație și care tânjesc după Uсraina au nevoie să discute cu cineva. Însă în teritoriul ocupat sunt pericole la tot pasul. Nu știi întotdeauna cu cine vorbești și la ce ar putea duce asta. De asemenea, a devenit foarte clar că acum fiecare cuvânt poate ucide. Este dificilă și comunicarea cu persoanele strămutate din interiorul teritoriilor ocupate. Oamenii se tem să vorbească, vor să rămână anonimi și se așteaptă să aibă probleme.

Interviurile cu persoanele care au fost capturate sunt dureroase și este dificil să trăiești cu asta ulterior. Dar dacă nu mai faci acest lucru, te simți ca și cum i-ai abandonat pe acești oameni, că i-ai trădat. Așadar, pentru binele lor, trebuie să continui. Chiar și acum, când a devenit foarte dificil și periculos să comunici cu publicul din teritoriul ocupat. La urma urmei, conținutul ucrainean a fost interzis și ocupanții verifică să nu fie astfel de conținut pe telefoanele mobile la punctele de control și în timpul perchezițiilor.

Vă mulțumesc, Svitlana, pentru interviu. În încheiere, o ultimă întrebare: ce înseamnă libertatea presei pentru dumneavoastră?

Înseamnă abilitatea de a scrie liber despre ceea ce se întâmplă, fără riscul de a fi încarcerat. Înseamnă să poți spune adevărul fără a fi ucis sau fără ca cei dragi să fie încarcerați pentru asta. Când poți scrie în limba ucraineană, care are același efect asupra ocupanților ca și apa sfințită asupra demonilor. Când poți alege liber culorile galben și albastru, care îi scot din minți pe agresori. Toate acestea înseamnă libertate.

Îi mulțumim Nataliei Vygovska, expert media IMI, pentru ajutorul acordat pentru înregistrarea acestei conversații.