Cântecele de sirenă ale Kremlinului

Nu vă lăsați amăgiți de cântecele de sirenă ale Kremlinului. Imaginea de forță proiectată și manipulările înșelătoare ascund, de fapt, „un uriaș” care se clatină pe picioare de lut.

Turneul diplomatic european recent al președintelui Zelenski a determinat un aflux de discursuri de dezinformare pro-Kremlin, toate convergând pe un subiect central: prăbușirea iminentă a Ucrainei și presupusa conștientizare de către Occident a invincibilității Rusiei.

Aceste eforturi de dezinformare au un scop dublu. Pentru publicul rus intern, sunt menite să creeze impresia că „operațiunea militară specială” progresează conform planului, victoria fiind aproape.

Pentru publicul occidental, aceste discursuri continuă să prezinte în mod fals Ucraina ca pe o cauză pierdută și o povară financiară nesustenabilă. În încercarea de a discredita în continuare vizita lui Zelenski în capitalele europene, canalele de propagandă pro-Kremlin cunoscute au recurs la una dintre metodele lor predilecte, folosindu-se de o copertă trucată a revistei Charlie Hebdo ca „dovadă” pentru a-și susține dezinformarea.

Această copertă falsă a fost concepută astfel încât să creeze impresia că până și mass-media satirică occidentală critică „planul de victorie” al lui Zelenski, deși Charlie Hebdo și-a menținut permanent o poziție editorială împotriva politicilor Kremlinului și a invadării Ucrainei.

Tacticile Kremlinului ar putea dezvălui, de fapt, un grad considerabil de disperare. Proiectarea unei imagini de forță în condițiile în care, potrivit surselor americane, numărul victimelor rusești a depășit 600 000 de oameni, seamănă mult cu o manevră disperată menită să amăgească publicul din țară și din străinătate.

Steaguri și reclame false

În încercarea insolentă de a manipula domeniul informațional, o rețea de conturi probabil neautentice aparținând ecosistemului pro-Kremlin de acțiuni străine de manipulare a informațiilor și de ingerințe din exterior (FIMI) a lansat o campanie coordonată de dezinformare pe 8 octombrie.

Mai multe conturi au postat o serie de imagini, inclusiv infografice fabricate purtând sigla unei renumite firme de securitate, în care se afirma că Forțele de apărare israeliene (IDF) oferă mercenarilor salarii mai bune decât Uсraina. În decurs de câteva ore, aceste postări înșelătoare au fost propagate de mii de conturi suspectate că sunt boți, inundând secțiunile de comentarii ale unor profiluri verificate de pe platforma X.

Un infografic fabricat, cu afirmații și promisiuni false

În cadrul acestei acțiuni coordonate, au fost răspândite simultan mai multe variațiuni ale aceleiași narațiuni false, fiecare fiind promovată de o rețea separată de conturi false. Materialele vizuale au fost promovate în limbile engleză, franceză, germană, polonă și spaniolă. Până pe 12 octombrie, peste 10 000 de conturi probabil neautentice au participat la această operațiune, totalizând peste 100 000 de postări.

Un vechi inamic

Acest efort orchestrat poartă toate însemnele unei operațiuni FIMI rusești, oglindind tactici atribuite anterior notoriei campanii „Doppelgänger” (a se vedea și aici și aici).

Făptașii au folosit o serie de tehnici, de la crearea de conținut înșelător bazat pe imagini și identificarea vulnerabilităților sociale până la segmentarea publicului și uzurparea identității unor entități legitime. Faza de execuție a constat în inundarea principalelor platforme de socializare, ascunderea identităților rețelelor și folosirea unor organizații fictive pentru a-și masca infrastructura.

Această operațiune de dezinformare pare să aibă un scop dublu: să prezinte armata ucraineană ca fiind slabă din punct de vedere economic și pe cale să piardă în fața Rusiei, pentru a descuraja orice voluntari străini să se înroleze în aceasta și, simultan, să portretizeze Israelul ca un agresor internațional care recrutează în mod activ mercenari. Este o mișcare atent calculată, menită să demoralizeze forțele ucrainene și să întețească discordia în rândul comunității internaționale.

Alte dezinformări pro-Kremlin care merită atenția noastră:

  • Un fals canal mediatic, care pretinde a fi „Seattle Tribune”, a fost înființat pentru a publica o dezinformare potrivit căreia Zelenski a cumpărat Mercedesul lui Hitler. Canalul rus TVC a difuzat această poveste falsă, propagând-o. „Dovada” furnizată – o imagine cu un Mercedes-Benz vechi în fața biroului președintelui ucrainean – a fost ea însăși un montaj măsluit, realizat din multe alte imagini, atribuite în mod fals unui canal ucrainean de Telegram. Acest articol vizându-l pe președintele Zelenski utilizează o serie de tactici clasice de manipulare a informațiilor utilizate de Kremlin, de la un site web fals, creat în scopul spălării informațiilor, până la măsluirea de dovezi și crearea unui conținut menit să stârnească emoții puternice, precum și asocierea țintelor cu subiecte tabu, cum ar fi naziștii și Adolf Hitler. Acest efort face parte dintr-o campanie de dezinformare intensificată împotriva lui Zelenski de la invadarea Uсrainei de către Rusia, în 2022, cu scopul de a prezenta Uсraina ca un „stat nazist” și de a submina sprijinul occidental.
  • În fiecare zi, apare un nou analist pro-Kremlin care țipă la televiziunile rusești, afirmând că Europa este gata să își facă rău doar pentru a-i provoca daune Rusiei. De data aceasta, contextul unor astfel de răbufniri este exercițiul nuclear anual al NATO „Steadfast Noon”, care a început pe 14 octombrie și la care participă peste 60 de aeronave ale țărilor aliate, în zboruri de antrenament deasupra Europei de Vest. Acesta este încă un exemplu de voci pro-Kremlin care încearcă să prezinte acțiunile defensive ale Occidentului drept „belicism”, lansând totodată cu nonșalanță o serie de amenințări abia disimulate privind o „Europă arsă din temelii”. Astfel de narațiuni vizează, de asemenea, să descurajeze aliații Ucrainei în a sprijini autoapărarea acestei țări împotriva invaziei la scară largă declanșate de către Rusia.
  • Partidul aflat la conducere în Republica Moldova se pregătește să transfere terenuri moldovenești către infrastructuri militare” – cel puțin asta afirmă acest discurs de dezinformare pro-Kremlin, care denaturează reglementările agricole actualizate ale Moldovei, transformându-le într-o conspirație. Discursul pro-Kremlin afirmă că noile reglementări guvernamentale referitoare la arendarea terenurilor agricole private este, de fapt, un plan ascuns de a transfera terenuri moldovenești spre a fi folosite de către Uсraina și țările occidentale în scop militar. În realitate, modificările se referă la utilizarea responsabilă a terenurilor, nu la baze militare secrete. Momentul ales pentru această dezinformare nu este deloc o coincidență, întrucât iese la suprafață tocmai înainte de alegerile prezidențiale din Moldova și de referendumul cu privire la aderarea la Uniunea Europeană, programate pentru 20 octombrie. Este o altă încercare de ingerință în alegeri prin suscitarea unor temeri nefondate și influențarea votanților.

DECLINAREA RESPONSABILITĂȚII

Cazurile din baza de date EUvsDisinfo vizează în principal mesajele din spațiul informațional internațional identificate ca prezentând o imagine parțială, distorsionată sau falsă a realității și care răspândesc mesaje-cheie pro-Kremlin. Aceasta nu înseamnă neapărat că un canal mediatic are legătură cu Kremlinul sau o politică editorială pro-Kremlin ori a căutat în mod intenționat să dezinformeze. Publicațiile EUvsDisinfo nu reprezintă poziția oficială a UE, iar informațiile și opiniile exprimate se bazează pe rapoartele și analizele media ale grupului operativ East Stratcom.

    %s

      TRIMITEȚI-NE FEEDBACKUL DVS.

      Informații privind protecția datelor *

        Subscribe to the Disinfo Review

        Your weekly update on pro-Kremlin disinformation

        Data Protection Information *

        The Disinformation Review is sent through Mailchimp.com. See Mailchimp’s privacy policy and find out more on how EEAS protects your personal data.

        🎵 Playlist