Catapulta inutilă de dezinformări mizerabile a Kremlinului
Războiul de cucerire purtat de Rusia în Ucraina a fost primul punct de pe ordinea de zi a miniștrilor de externe și de apărare din UE care s-au reunit la Bruxelles pe 29 și 30 august. Josep Borrell, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR/VP) și gazda reuniunilor, a făcut câteva remarci-cheie premergătoare și ulterioare pentru a clarifica subiectele de discuție.
Discuțiile și observațiile lui Borell au determinat Kremlinul și canalele mediatice controlate de stat să se repeadă cu deja bine-cunoscutele discursuri anti-UE vizându-l în special pe ÎR/VP. Această mutare ilustrează încă o dată cum sunt orchestrate relatările mediatice în Rusia și cum sunt folosite tehnicile și discursurile de dezinformare pentru a ataca UE și a susține agresiunea rusească împotriva Ucrainei.
Să ne ținem de nas și să facem o incursiune în haznaua ecosistemului de dezinformare rusesc.
Ironia avertismentelor referitoare la cel de-al treilea război mondial
Amenințările voalate de escaladare a conflictului și de represalii sunt o reacție obișnuită la discuțiile oficiale despre sprijinul acordat de UE Ucrainei. RIA Novosti, un canal mediatic intern de dezinformare care se dă drept agenție de știri, a publicat o rubrică intitulată „Borrell conduce Europa într-un război cu Rusia”. Articolul a fost tradus în germană și greacă, printre altele, și a fost difuzat în toate ecosistemele de dezinformare.
Între timp, șeful Comitetului pentru Afaceri Internaționale al Dumei de Stat din Rusia, Leonid Sluțki, a declarat că Borrell riscă să declanșeze al treilea război mondial. Iar la emisiunea sa toxică de duminică seara, propagandistul de televiziune Soloviov a afirmat că Borrell a declarat război și că Rusia ar putea ținti „Bruxelles-ul, Berlinul, Madridul și toate capitalele europene” în care sunt antrenați soldați ucraineni.
Kremlinul rostește cu plăcere avertismente despre un „al treilea război mondial”, iar propagandiștilor aflați în solda sa le place să vorbească despre lansarea de atacuri cu bombă asupra orașelor europene și despre doctrina nucleară. Aceștia vor să sperie europenii și să descurajeze guvernele lor să sprijine Uсraina împotriva agresiunii rusești.
Oameni precum Sluțki și Soloviov nu văd ironia faptului că statul care a început cel mai mare conflict armat din Europa de la Al Doilea Război Mondial dă avertismente repetate despre începerea unui al treilea război mondial. În viziunea sa distorsionată despre lume, partenerii occidentali ai Ucrainei sunt ei înșiși responsabili de conflict, iar remarcile lui Borrell despre sprijinul acordat de UE Ucrainei sunt dovada dorinței UE de escaladare a conflictului.
Cleptocrații sunt îngrijorați de taxele impuse de UE
UE este un proiect de pace. Una dintre principalele sale realizări a fost prevenirea războiului în Europa. Încercările de a afirma că tocmai această organizație are intenții belicoase și caută să escaladeze orice conflict sunt ridicole, dar acest lucru nu împiedică Kremlinul să încerce.
Firește că absurditatea ideii că „UE are intenții belicoase” este atenuată într-o oarecare măsură când este utilizată în combinație cu o altă poveste înșelătoare: aceea că guvernele UE acționează la ordinele Statelor Unite și lezează astfel interesele propriilor lor cetățeni.
Povestea este repetată frecvent. Aceasta a reapărut în reacțiile la remarcile lui Borrell, de exemplu, într-un interviu al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, în emisiunea TV intitulată – un nume care nu poate fi inventat – „Moscova, Kremlin, Putin”.
Potrivit lui Peskov, guvernele statelor membre ale UE execută ordinele Washingtonului atunci când sprijină Ucraina. Acest sprijin lezează propriile lor interese și portofelul contribuabililor și va avea consecințe inevitabile și de amploare „în următorul deceniu”. Din păcate, Peskov a uitat să menționeze de ce cleptocrați ca el sunt preocupați de taxele și impozitele UE. Astfel de remarci sunt menite să sperie cetățenii obișnuiți ai UE făcându-i să creadă că sprijinul UE pentru Ucraina le-ar putea afecta situația financiară.
Este dificil de stabilit dacă este vorba de ură sau doar de ignoranță
Atunci când monitorizăm dezinformarea rusească, este dificil uneori să stabilim ce este rezultatul dorinței de a defăima UE și ce este rezultatul simplei ignoranțe. Într-un talk-show, Borrell și Comisia Europeană au fost acuzați că organizează reuniuni ministeriale neoficiale în domenii care nu sunt de competența lor. Acestea au fost prezentate ca dovadă că UE „caută un mod de a deveni o structură protoimperială cu mai multă putere”. În calitatea sa de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Borrell și-a îndeplinit exact acest rol în cadrul reuniunilor.
Astfel de remarci sunt parte a unui discurs consacrat potrivit căruia UE încearcă să ia din puterile statelor membre. Soluția la această minciună a fost prezentată în emisiunea de duminică seara a lui Soloviov, menționată mai sus. Henry Sardaryan, un expert pro-Kremlin plătit care își asumă rolul de „politolog”, a afirmat că Rusia ar trebui să rupă legăturile cu UE, să îndemne „majoritatea globală” să procedeze la fel și să lucreze la dezintegrarea Uniunii. Moscova ar trebui să mai mențină relații doar cu statele naționale europene. Astfel de mesaje sunt menite să prezinte UE ca fiind un inamic extern al cetățenilor ruși pentru a justifica agresiunea rusească.
Încercările de a-l denigra pe Borrell arată că s-a atins o coardă sensibilă
În afară de atacurile împotriva UE, reacțiile pro-Kremlin au inclus și o întreagă gamă de atacuri personale la adresa ÎR/VP Borrell. Nici acest caz nu este o coincidență, ci face parte dintr-o tactică deliberată de dezinformare a Kremlinului de a defăima liderii UE. ÎR/VP Borrell este vizat în mod special din cauza exprimării sale clare cu privire la agresiunea rusească, astfel încât reacțiile la remarcile sale în timpul reuniunii miniștrilor au fost previzibile.
În acest caz, au profitat de faptul că mandatul lui Borrell se va încheia în toamnă pentru a susține că acesta vrea să escaladeze conflictul ca parte a moștenirii sale și să „rămână în istorie ca principalul rusofob din Europa”, în cuvintele ministrului rus de externe, Serghei Lavrov. Acesta a mai spus că afirmația lui Borrell potrivit căreia formula președintelui Zelenski este singura viabilă este „diletantism sau nebunie”.
Alți comentatori au mers și mai departe și au afirmat că Borrell a organizat reuniuni neoficiale pentru a pregăti anexarea Ucrainei la UE. Procedând astfel, ar fi încălcat atât neutralitatea Austriei, cât și naționalismul francez, toate din cauza unui „complex de inferioritate politică”.
Astfel de atacuri personale indică faptul că remarcile lui Borrell au atins o coardă sensibilă la Kremlin. Aceștia sunt vădit îngrijorați de semnificația sprijinului sporit al UE pentru perspectivele invaziei lor.
Nu vă lăsați înșelați!

Alte subiecte de pe radarul EUvsDisinfo din această săptămână:
Arestarea lui Pavel Durov, fondatorul Telegram, continuă să fie în atenția canalelor mediatice pro-Kremlin, cu noi dezinformări care susțin că Durov a fost arestat la ordinele SUA, din cauza valorilor sale tradiționale. De asemenea, arestarea arată că țările NATO au devenit noul Gestapo, Occidentul este lipsit de libertatea de exprimare și călătoriile în Franța nu mai sunt sigure. Mai mult, un videoclip ce folosea sigla Al-Jazeera și difuzat de conturi proruse de pe platforma X a susținut că arestarea costă Franța 17 miliarde USD, deoarece Emiratele Arabe Unite, indignate de arestarea unui cetățean de-al lor, Durov, au înghețat un contract de cumpărare a 80 de avioane de luptă Rafale. Videoclipul este însă fals. Al-Jazeera nu a realizat niciodată acest reportaj, iar EAU nu au anunțat anularea contractului de apărare cu Franța.
Povești despre arme biologice, radiologice și nucleare apar frecvent în dezinformările pro-Kremlin. Am documentat multe cazuri în care Uсraina este acuzată că folosește aceste arme împotriva ocupanților ruși. Ultima versiune a poveștii despre armele chimice susține că SUA și Regatul Unit au furnizat Ucrainei agenți toxici din Irak din timpul lui Saddam Hussein, deși aceste țări ar fi trebuit să îi distrugă acolo. Nu există nicio dovadă că armata ucraineană a folosit armele chimice ale lui Saddam Hussein sau oricare altele. Există însă îngrijorări serioase că Rusia ar putea recurge la folosirea armelor chimice în Uсraina. Țara are un istoric de proiecție a propriilor crime și intenții prin dezinformare.
Din 2022, Rusia susține că vrea pacea și încetarea conflictului pe care l-a început. Propunerile sale în această privință solicită Uсrainei să se predea și să accepte „realitatea teritorială” cedând teritoriu. Această realitate include acum controlul ucrainean asupra a ceea ce unii comentatori ruși numesc „Rusia clasică”, adică Rusia în interiorul granițelor sale recunoscute internațional din 1991. Neabătute, canalele de dezinformare continuă să promoveze afirmații false potrivit cărora Rusia vrea pace, iar inițiativele de pace ale lui Putin înseamnă ceva. Bombardamentele rusești asupra civililor din Uсraina demonstrează contrariul aproape zilnic.