Modus trollerandi
Cum este ASALTATĂ democrația: șapte trucuri ieftine
Începând din 2015, EuvsDisinfo a depistat, documentat și demontat dezinformările mass-mediei pro-Kremlin. Toate cazurile individuale sunt colectate și sunt disponibile într-o amplă bază de date care se îmbogățește constant.
EuvsDisinfo urmărește canalele de dezinformare pro-Kremlin de mai mulți ani, astfel că a reușit să sesizeze anumite tipare. EUvsDisinfo a observat anterior că sunt folosite narațiunea, ca mijloc de persuasiune, dar și anumite discursuri fixe; am examinat, totodată, temerile și fobiile exploatate de canalele de dezinformare.
Retorica dezinformării
Acest articol va demonstra câteva dintre trucurile ieftine ale retoricii dezinformării și modul în care producătorii dezinformării subminează sistematic schimbul de idei – fundamentul democrației – printr-o serie de stratageme abile. Trolii Kremlinului împotmolesc discursul public într-o mlaștină de contestări lipsite de sens. Un activist suedez a inventat termenul modus trollerandi pentru a descrie încercările de alterare a discursului public recurgând la o serie de trucuri ieftine. EUvsDisinfo a dezvoltat și mai mult conceptul pentru a arăta cum este ASALTATĂ (SWAMPED) democrația de manipularea malignă:
S: Argumentul omului de paie:
Atacarea unor opinii sau idei care nu au fost niciodată exprimate de către țintă.
W: Contraacuzațiile:
Abaterea discuției de la subiect.
A: Atacul:
Utilizarea unui limbaj brutal pentru descurajarea opoziției.
M: Batjocura:
Utilizarea sarcasmului pentru a denigra opoziția.
P: Provocările:
Cine are de câștigat (cui bono)?
E: Epuizarea:
Copleșirea opoziției cu detalii și chestiuni tehnice.
D: Negarea:
Negarea categorică a oricăror dovezi.
Trăsătura comună a tuturor acestor stratageme este că exclud posibilitatea de dialog. Dezacordul stă la baza democrației; o societate democratică progresează prin dezbateri, discuții, compromis și încercări de a găsi un numitor comun și de a conveni asupra unei soluții acceptabile. Trolii Kremlinului nu sunt interesați să „pună mai multe întrebări”: ei vor să controleze discursul, să gestioneze gândurile noastre și să reducă la tăcere dezacordul. Aceștia atacă esența democrației: conceptul unui dialog public respectuos.
Identificarea trucurilor ieftine ale demagogiei Kremlinului ne ajută să păstrăm o cultură a părerilor diferite și a întrebărilor în discursul democratic. Putem rămâne la subiect și putem discuta în continuare despre chestiuni presante în loc să cădem în capcanele propagandiștilor Kremlinului.
Argumentul omului de paie
Argumentul omului de paie este un procedeu retoric prin care trolul atacă opinii sau idei care nu au fost exprimate niciodată de către oponent. EUvsDisinfo a evidențiat ocazional această metodă în articole: uneori, utilizând „neoliberalismul” ca om de paie; alteori, sugerând prezența unor forțe foarte sinistre în spatele activiștilor. Televiziunea publică rusă RT a susținut că eco-activista suedeză Greta Thunberg vrea „să reducă populația lumii” și pledează zgomotos împotriva unor astfel de planuri malthusiene malefice.
Modus Trollerandi al argumentului omului de paie este convenabil și eficace. Din perspectiva retoricii clasice, este un sofism informal – fals atât din punct de vedere logic, cât și factual. Acest lucru nu exclude însă eficacitatea sa, deoarece face apel la emoțiile publicului: „Chiar o veți lăsa pe Greta Thunberg să vă ucidă pe voi și pe copiii voștri pentru a-i salva pe bogații lumii?”
Baza de date EUvsDisinfo conține numeroase exemple de stratageme bazate pe argumentul omului de paie. „Omul de paie malthusian” menționat mai sus a fost popular în timpul pandemiei. Ocazional apar acuzații de „satanism”, care sugerează că democrația este un plan de a-i îndepărta pe europeni de Dumnezeu, de decență și de tradițiile sănătoase.
Cel mai vizibil argument al omului de paie exploatat de mass-media pro-Kremlin este reprezentat de acuzațiile de nazism/fascism. Orice fel de critică la adresa politicilor Kremlinului ar putea fi etichetată ca fiind „fascistă”. În același timp, fascismul real ca cel din Italia de pe timpul lui Mussolini sau din Spania de pe timpul lui Franco este întâmpinat cu înțelegere și compasiune. Baza de date EUvsDisinfo conține numeroase exemple în care, practic, oricine este etichetat ca fiind „nazist/fascist”. De exemplu, SouthFront, cu sediul în Rusia, îl numește pe candidatul Partidului Verzilor din Germania la funcția de cancelar și un critic vocal al Kremlinului, „un nazist american”. Anterior, Ucraina a fost etichetată ca „nazistă”, Statele Unite sunt „fasciste”, Franța a fost o aliată a lui Hitler, țările baltice și Polonia sunt conduse de simpatizanți naziști… În toate aceste cazuri, nazismul funcționează ca un argument al omului de paie: Kremlinul poate acționa ca un combatant împotriva fascismului, ignorând orice observații critice.
Un alt argument popular al omului de paie este „neoliberalismul”. O etichetă vagă, care sună dezagreabil și poate fi atribuită oricărei forme de dezacord.
Antidotul împotriva acestei stratageme: mențineți-vă pe poziții! Nu mușcați momeala! Insistați în continuare să vorbiți despre chestiunea principală.
Contraacuzațiile
Această stratagemă a fost folosită frecvent în legătură cu actul de piraterie aeriană orchestrat de președintele belarus Alexandr Lukalșenko la sfârșitul lunii mai. Propagandiștii Kremlinului au recurs la încercări furibunde de a abate atenția de la știrile despre incident, afirmând că trimiterea de avioane de luptă pentru interceptarea unei aeronave civile și transmiterea unor false amenințări cu bombă sunt o practică comună. Această afirmație a fost repetată până la refuz (o stratagemă care va fi prezentată într-un articol ulterior). Se pot regăsi exemple aici, aici și aici.
Contraacuzațiile sunt o stratagemă retorică pentru abaterea atenției de la o chestiune neplăcută. Oxford English Dictionary definește acest termen astfel:
tehnica sau practica de a răspunde la o acuzație sau o întrebare dificilă formulând o contraacuzație sau abordând o altă chestiune.
Metoda este foarte populară în ecosistemul de dezinformare pro-Kremlin. „Armata rusă a doborât un avion de pasageri? Cum rămâne cu toate avioanele pe care SUA le-au doborât?” „Estul Ucrainei? Cum rămâne cu toate țările în treburile cărora s-au amestecat SUA?” „Demonstranți reținuți în Rusia? Cum rămâne cu violența poliției în Europa și cu vestele galbene? Cum rămâne cu persecutarea participanților la protestele pașnice din Washington?”
Sofismul tu quoque
Retorica clasică descrie această tehnică ca o versiune a sofimsului tu quoque. În rusă, se spune „сам дурак” – „Tu ești idiotul!”. Această abordare este adânc înrădăcinată în tradițiile retorice sovietice, iar ecosistemul de dezinformare Kremlin recurge frecvent la aceasta. EUvsDisinfo a descris această metodă în mai multe articole – aici, aici și aici, de exemplu.
Contraacuzația este un truc ieftin eficace și este de mult timp un element central al dezinformării Kremlinului. Chiar și la cel mai înalt nivel politic, în loc să răspundă la întrebări despre detențiile în masă ale manifestanților pașnici, oficialii ruși recurg la contraacuzații în locul dialogului:
I-am trimis domnului Borrell o compilație de materiale în legătură cu modul în care se desfășoară reținerile și se dispersează protestele și cu modul de acțiune al poliției în țările UE, pentru ca dânsul și delegația sa să aibă ocazia de a răspunde ei înșiși la numeroasele întrebări înainte de a ni le adresa nouă.
Contraacuzația este o metodă agresivă de a prelua controlul asupra unei dezbateri. Prin contraacuzații, Kremlinul abate criticile și întoarce acuzațiile împotriva opoziției. Partea atacată este obligată să adopte o poziție defensivă, iar Kremlinul își afirmă superioritatea morală.
Antidotul contraacuzațiilor: rămâneți pe poziție și insistați să continuați dezbaterea abordând chestiunea principală.
Atacul
Limbajul pompos și declarațiile exagerate sunt, într-o oarecare măsură, o practică obișnuită în orice dezbatere polemică, de exemplu: „Propunerea opoziției este o nebunie curată!”, „Prim-ministrul și-a pierdut și ultima fărâmă de credibilitate”. Dar discursul democratic se abține, de obicei, să recurgă la ridiculizare, dezumanizare și abuz. Conversația democratică este ideal legată de un respect fundamental și fairplay între participanți.
În timp ce majoritatea trucurilor ieftine ale Kremlinului sunt agresive, în acest caz obiectivul este descurajarea opoziției de a continua conversația. Mass-media de la Kremlin are tendința să eticheteze dizidenții ca fiind „fasciști”, „extremiști” și chiar „pedofili”. Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, procedează frecvent astfel în declarațiile sale:
Criză de epilepsie rusofobă în parlamentul suedez.
Declarația Mariei Zaharova, Facebook, 2 iunie 2021
Și
Partenerii occidentali trăiesc într-o lume fantezistă. Mi se pare că văd doar ceea ce nu există și nu pot vedea ce se află chiar în fața ochilor lor. Aceasta este o abilitate stranie – să poți trăi într-o lume a iluziilor. Impresia mea este că întregul Occident trăiește într-o lume a iluziilor.
Potrivit dnei Zaharova, Rusia se comportă impecabil, pragmatic și ireproșabil. Criticarea activităților rusești nu este altceva decât o deviație mentală, o boală. O formă stranie de epilepsie. Fantezii.
Baza de date EUvsDisinfo conține numeroase exemple de astfel de trucuri. Canalele mediatice pro-Kremlin descriu Occidentul ca fiind format din „sataniști” și „perverși”. Mass-media de stat rusească sugerează că luarea deciziilor politice se bazează pe o „boală mentală”. Activista suedeză Greta Thunberg este o „victimă a pedofiliei politice”.
La fel ca în cazul majorității celorlalte trucuri ieftine ale Kremlinului, obiectivul este abaterea atenției. În loc să se comenteze chestiunea, oponentul este atacat și dezumanizat. Scopul este descurajarea oponentului, reducerea la tăcere a conversației.
Firește că nu doar Kremlinul recurge la această metodă. Ea este folosită frecvent și de televiziunea belarusă. Canalul difuzează un program intitulat „Ordinul lui Iuda”, iar prezentatorul, Ryhor Azaronak, explică scopul emisiunii:
„Când nimic nu este curat, când mizeria liberală a acoperit aproape totul, lumea se află în pragul extincției. Belarus încă rezistă. Fiul lui Iuda este blestemat de trei ori; fie ca iubirea lui pentru arginți să îl sufoce. Acesta este Ordinul lui Iuda. Vorbim despre cei care au uitat de bine și și-au murdărit viețile cu păcatul trădării.”
Antidotul împotriva acestei stratageme: ignorați atacul. Insistați în continuare asupra răspunsurilor la chestiunile principale, deoarece un astfel de atac demonstrează în mod clar absența unor argumente viabile.
Batjocura
Ca nebunul care aruncă săgeți aprinse și ucigătoare, așa este omul care înșală pe aproapele său și apoi zice: „Am vrut doar să glumesc!”
Proverbe 26:18
Sarcasmul, batjocura și ridiculizarea – „hahaganda” sunt mijloace eficiente de a dobândi un avantaj într-o dezbatere. EUvsDisinfo a descris frecvent această stratagemă în articolele anterioare: aici și aici, de exemplu.
Sarcasmul, glumele și exagerările își pot găsi locul într-o dezbatere, dar în cazul Kremlinului, sunt un element fundamental al retoricii. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, recurge la acestea ca la un element central în informările sale săptămânale, atunci când face condescendent remarci ironice despre „partenerii noștri occidentali” și „stimatul nostru coleg”, cu intenția de a denigra și defăima.
„Aceasta nu este prima dată când cotidianul a publicat inepții flagrante.”
„Vom răspunde cu o argumentație clară și cu informații factuale corecte la toate inepțiile care sunt comunicate publicului în prezent sau postate prin intermediul conturilor instituțiilor UE pe rețelele sociale.”
„Din păcate, mulți cred încă aceste absurdități inculcate.”
„Declarațiile furtunoase repetate potrivit cărora nimeni, cu excepția Moscovei, nu ar putea comite un astfel de atac cibernetic, deoarece este imposibilă punerea în aplicare a unui astfel de atac fără utilizarea unei resurse de stat speciale, sunt absurde. Aceasta constituie o poziție pseudojuridică și o absurditate.”
„Guvernul britanic a ajuns la concluzia corectă că termenul „foarte probabil” nu mai are niciun sens.”
„Probabil că aceste fantezii (așa ar trebui calificate) trebuie avute în vedere în contextul tacticilor Londrei de a acuza Rusia în stilul său preferat „foarte probabil” pe care îl cunoaștem atât de bine.”
În 2017, Centrul de Excelență pentru Comunicare Strategică al NATO din Riga a publicat un raport despre defăimarea sistematică a liderilor politici străini la televiziunile ruse controlate de stat. Deși satira și umorul sunt un element fundamental al discursului public într-o societate democratică, satira de la programele de televiziune rusești este menită să defăimeze și să denigreze în mod deliberat. Aceeași abordare a fost folosită și în timpul demonstrațiilor din Rusia din ianuarie 2021: Canalele mediatice și comentatorii pro-Kremlin au etichetat cu grijă sutele de mii de protestatari ca fiind „mici Navalnîi și revoluționarii lui mami”.
Batjocura este o stratagemă puternică și împotriva căreia este dificil să ne apărăm. Batjocura trebuie îndurată, fără a ne lăsa însă abătuți de la chestiunile principale. Nu este de glumă cu umorul Kremlinului.
Provocările
Ocazional, scopul unei stratageme retorice este ocuparea spațiului informațional. Aceasta este în concordanță cu teoria militară descrisă în Jurnalul Institutului Rus de Studii Strategice:
„O narațiune conturată preventiv, care să răspundă intereselor naționale ale statului, poate diminua în mod semnificativ impactul activităților forțelor străine în sfera informațională, deoarece acestea, de regulă, încearcă să ocupe «goluri» [în fluxul informațional].”
Armata rusă din Siria avansează în mod obișnuit afirmații potrivit cărora grupările anti-Assad plănuiesc atacuri chimice împotriva civililor, pentru a „înscena o provocare”, și anume pentru a învinovăți trupele regimului sirian.
Moscova, 23 mai. INTERFAX. „În ajunul alegerilor prezidențiale din Siria, militanții aparținând grupului terorist Hayat Tahrir Al-Sham (interzis în Rusia) pregătesc provocări prin utilizarea unor substanțe otrăvitoare în zonele vestice ale provinciei Idlib. Așa raportează șeful-adjunct al Centrului Rus de Reconciliere pentru Siria, contraamiralul Aleksandr Karpov.”
Moscova, 20 februarie. RT. „Șeful-adjunct al Centrului Rus de Reconciliere pentru Rusia, contraamiralul Viaceslav Sytnik, raportează că militanții din nord-estul zonei Idlib pregătesc o provocare, utilizând substanțe otrăvitoare.”
Moscova, 14 octombrie. TASS. „Militanții pregătesc provocări utilizând substanțe chimice otrăvitoare în părțile sudice ale zonei de dezescaladare Idlib din Siria. Așa raportează șeful-adjunct al Centrului Rus de Reconciliere pentru Siria, contraamiralul Aleksandr Grinkevici.”
Moscova, 23 septembrie. Izvestiya. „Teroriștii plănuiesc o provocare, utilizând substanțe otrăvitoare în Idlib pentru a da vina pe guvernul sirian pentru folosirea de arme chimice împotriva populației civile. Acest lucru a fost raportat miercuri de șeful-adjunct al Centrului Rus de Reconciliere pentru Siria, contraamiralul Aleksandr Grinkevici.”
În trusa de unelte a canalelor de dezinformare pro-Kremlin, o provocare este o operațiune efectuată de opoziție care vizează propria tabără pentru a justifica un atac. Alți termeni pentru același concept sunt „înscenare” sau „operațiune sub steag fals”. O idee similară este „sacrificiul celor sacri”. Baza de date EuvsDisinfo conține numeroase exemple de utilizare a acestei stratageme: Navalnîi a fost otrăvit de serviciile secrete occidentale; zborul MH17 a fost doborât de britanici, democrații au pus la cale revoltele din Washington DC și, mai recent, Lukașenko a căzut într-o capcană întinsă de serviciile secrete britanice.
De regulă, aceste declarații nu sunt menite niciodată, în fapt, să convingă pe nimeni, iar predicțiile sunt 100% inexacte. Acestea vizează să prezinte un element de incertitudine, în pofida lipsei totale de fundament sau de dovezi pentru afirmațiile respective. În unele cazuri, „stratagema de provocare” ar putea tenta mass-media profesionistă să sugereze „versiuni alternative”. Pământul este rotund, dar s-ar putea să existe un sâmbure de adevăr în teoria Pământului plat.
Epuizarea
O modalitate eficace de a distruge o dezbatere este avansarea permanentă a unor detalii tehnice, a unor elemente periferice aferente unor declarații anterioare și, pur și simplu, depunerea de eforturi pentru a evita chestiunea principală. Termenul „sea-lioning” a apărut într-o bandă desenată în 2014, în care un leu-de-mare cu maniere exagerat de politicoase se amestecă într-o conversație și solicită explicații cu privire la o declarație anterioară. Scopul acestei stratageme este obținerea unei poziții de vânător tenace al adevărului.
Această stratagemă a fost folosită frecvent în legătură cu actul de piraterie aeriană orchestrat de președintele belarus, Alexandr Lukașenko. Canalele mediatice pro-Kremlin l-au comparat cu un incident din 2013, când autoritățile SUA au solicitat aterizarea la Viena a unui avion care îl transporta pe președintele Boliviei, Evo Morales. În acest caz, nu au existat false amenințări cu bombă și niciun avion de luptă nu a interceptat aeronava. Incidentul de la Viena încă mai este folosit pentru comparație, însă trăsăturile unice ale actului comis de Lukașenko sunt complet ignorate. Se pot regăsi exemple aici, aici și aici.
138 până acum
O altă modalitate de epuizare a oponentului într-o dezbatere este inundarea, pur și simplu, a spațiului informațional cu versiuni, teorii contradictorii și detalii false. De exemplu, King’s College London a colectat 138 de narațiuni separate și contradictorii în legătură cu otrăvirea lui Skripal. O metodă similară este etalată și în legătură cu tentativa de asasinare a lui Navalnîi și cu doborârea zborului MH17: noi minciuni, noi încercări de abatere a atenției… În cele din urmă, oponentul obosește și renunță să se mai angajeze într-o dezbatere referitoare la aceste chestiuni.
Tocmai în aceasta rezidă scopul metodelor folosite de Kremlin: cu cât se vorbește mai puțin despre MH17, Skripal și Navalnîi, cu atât este mai bine pentru Kremlin. Atacurile permanente, negările repetate ale dovezilor evidente vor descuraja, în cele din urmă, criticile.
Negarea
Dintre metodele utilizate de canalele de dezinformare pro-Kremlin pentru abaterea atenției, negarea este, fără îndoială, metoda preferată. EUvsDisinfo a colectat peste 500 de exemple de declarații ale canalelor mediatice pro-Kremlin care conțin cuvintele „Nu există nicio dovadă”. În ecosistemul pro-Kremlin, „nicio dovadă” înseamnă „nicio dovadă pe care o acceptăm”. Orice dovadă care nu corespunde narațiunilor Kremlinului nu există. Dovezile, fie că este vorba despre relatări ale martorilor, dovezi concrete, urme de otravă, fotografii sau filmări sau chiar persoane deținute „nu sunt dovezi”. Orice persoană, ONG sau autoritate care comunică date ce ridică semne de întrebare în legătură cu răspunderea autorităților ruse sau le asociază cu crime este, potrivit Kremlinului, părtinitoare și dovezile nu au nicio valoare. Chiar și Organizația Națiunilor Unite este părtinitoare împotriva Rusiei și a Belarusului.
Un caz aparte de negare este repudierea constantă de către Rusia a desfășurării de forțe militare în Crimeea în primăvara anului 2014, sugerând că soldații prezenți acolo sunt activiști locali care cumpără echipamente de la magazinele de surplus ale armatei. Președintele Putin a recunoscut ulterior că personalul făcea parte din unitățile rusești regulate și a fost adus în Crimeea pentru a controla „referendumul”.
Negarea, în pofida faptului că există o mulțime de dovezi, poate fi eficace, îndeosebi dacă este combinată cu alte trucuri din trusa de unelte retorice.
Limitele cultului negării
Din când în când, „cultul negării” creează probleme pentru Kremlin. Chiar și redactorul-șef al portavocelor de dezinformare Sputnik și RT ale Kremlinului, Margarita Simonyan, se îndoiește de valoarea negării tranșante:
„În cazul unei boacăne catastrofale, există două curente în legătură cu modul în care o țară mare și exigentă ar trebuie să se comporte. Primul sugerează că țara are trebui să intre într-o stare de negare categorică, să nu recunoască nimic și să nu se căiască pentru nimic. Altfel, totul se va înrăutăți și mai mult. Pentru că așa stau lucrurile. Majoritatea camarazilor responsabili din cele mai puternice țări, inclusiv a noastră, aderă la acest curent.
Celălalt curent sugerează că ar trebui să acționăm ca Iranul. Acesta este mai apropiat de viziunea mea. Din motive umane simple. În sistemul meu de valori, Iranul a acționat ca un bărbat adevărat.”
Iranul a admis că a doborât accidental un avion ucrainean cu pasageri, și-a prezentat rapid scuze și a plătit daune. Incidentul a fost o tragedie, dar povestea a dispărut rapid de pe primele pagini ale presei mondiale. SUA au acționat similar când un avion civil iranian a fost doborât de o navă a SUA în 1996.
În cazul zborului MH17, dovezile au fost colectate de anchetatori, ONG-uri și autorități și sunt examinate de o instanță din Țările de Jos. Ansamblul dovezilor indică implicarea structurilor de stat rusești. Rusia continuă să nege iar și iar și cazul a otrăvit relațiile Rusiei cu, practic, tot restul lumii.
Cu aceasta se încheie seria de trucuri ieftine ale Kremlinului. Rămâneți cu ochii pe chestiunea principală, nu vă lăsați ASALTAȚI!
