5 narațiuni frecvente ale dezinformării pro-Kremlin

Conceptul de „narațiuni” apare deseori în contextul eforturilor de dezinformare și influență rusești și pro-Kremlin.

• O narațiune este un mesaj general, comunicat prin texte, imagini, metafore și alte mijloace. De exemplu, prezentarea în mod repetat a unor politicieni ca escroci va consacra, în cele din urmă, o narațiune conform căreia politicienii sunt, în general, corupți și amăgitori.
• Canalele de dezinformare pro-Kremlin folosesc un set de narațiuni care servesc drept modele pentru anumite povești și pot fi adaptate pentru un anumit public-țintă. Narațiunile sunt diferite în funcție de public.
• Unele dintre aceste narațiuni sunt folosite de sute de ani. Variațiuni ale narațiunii despre „Occidentul decadent” sunt documentate încă din secolul al XIX-lea.
• Narațiunile pot fi combinate și modificate în funcție de evenimentele curente și de atitudinile prevalente.

Iată o prezentare generală a celor mai frecvente cinci narațiuni care apar constant pe canalele de dezinformare rusești și pro-Kremlin.

Această narațiune, bazată în linii mari pe ideea că „elitele malefice” sunt deconectate de nevoile reale ale „poporului”, este o temă populistă recurentă și care poate fi deosebit de eficientă în timpul ciclurilor electorale. Am văzut-o folosită de multe ori: un partid sau un candidat care pretinde că reprezintă „vocea poporului” sau „majoritatea tăcută” recurge la această narațiune pentru a ataca clasa politică și le oferă votanților soluții facile la probleme complexe. Această narațiune poate avea foarte mare succes la publicul-țintă, întrucât îi oferă un țap ispășitor pe care să dea vina pentru orice nemulțumiri: bancherii, marile corporații, evreii, oligarhii, musulmanii, birocrații de la Bruxelles. Canalele de dezinformare rusești și pro-Kremlin au exploatat intens această narațiune înaintea referendumului din 2016 pentru Brexit, așa cum o demonstrează și aceste două articole Sputnik: „Eurocrația amenință Europa” și „Waffen-UE”. Ambele povești au avut un ecou puternic printre susținătorii campaniei de ieșire din UE.

O altă caracteristică des întâlnită a acestei narațiuni este și punerea sub semnul întrebării a legitimității procesului electoral. De exemplu, Sputnik „relatează” frecvent despre presupuse fraude electorale, subliniind ideea că elitele manipulează alegerile. Iată câteva exemple despre Germania (în germană), Suedia (în rusă) și Ucraina (în rusă).

Narațiunea „Elitele împotriva poporului” are o istorie îndelungată, de peste o sută de ani. Diseminatorii săi susțin că sunt vocea rațiunii și că apără interesele cetățenilor privați de drepturi, rostind adevărul „la putere” împotriva elitelor care încearcă să ascundă „adevărul” cu orice preț. „Adevărul” se poate referi la o mare varietate de probleme, inclusiv migrația, politica și economia, iar elitele considerate „vinovate” de ascunderea adevărului sunt alese strategic, în funcție de nemulțumirile publicului-țintă. Într-adevăr, această narațiune poate fi adaptată și aplicată unui număr aparent infinit de probleme: „Criza migrației este cauzată de marile corporații pentru a obține forță de muncă ieftină”. „Farsa privind încălzirea globală este folosită de bancheri pentru a distrage atenția publicului de la problemele lumii reale”. Și lista poate continua…

În esență, deși la suprafață această narațiune pare să simpatizeze cu oamenii obișnuiți, rădăcinile sale sunt, de fapt, strict autoritare. Sunt prezentate rar dovezi pentru afirmațiile făcute și, urmând principiile gândirii conspiraționiste, însăși lipsa lor este folosită uneori drept dovadă: „Vedeți cât de puternice sunt elitele, ascund orice urmă a conspirației lor!” De obicei, această narațiune necesită și ca cititorul să se bazeze exclusiv pe cuvântul naratorului: „Eu știu adevărul, ai încredere în mine!” Într-adevăr, ca mai toate discursurile bazate pe teoriile conspirației, și acesta îi cere publicului să accepte afirmațiile mai degrabă în baza credinței, nu a faptelor.

Narațiunea despre „Valorile amenințate” este adaptată unei game largi de subiecte și este folosită de obicei pentru a contesta atitudinile occidentale progresiste în legătură cu drepturile femeilor, minoritățile etnice și religioase și grupurile LGBTQ, printre altele. Conform acestei narațiuni, „efeminatul Occident” putrezește sub asaltul decadenței, feminismului și „corectitudinii politice”, în timp ce Rusia întruchipează valorile paternale tradiționale. Această narațiune este reprezentată într-o caricatură din 2015 a agenției de știri de stat ruse RIA Novosti, care ilustrează aparenta decadență morală a Occidentului: de la Hitler și deviațiile sexuale până la un viitor al hienelor turbate. De obicei, narațiunile de dezinformare bazate pe valori se axează pe concepte amenințate cum ar fi „tradiția”, „decența” și „bunul simț” – toți fiind termeni care au conotații pozitive, dar sunt rar definiți în mod clar. Narațiunea creează un cadru „Noi împotriva lor”, care sugerează că cei care respectă valorile tradiționale sunt amenințați acum de cei care li se opun și care caută în schimb să instituie o distopie falimentară din punct de vedere moral. Canalele de dezinformare rusești și pro-Kremlin au promovat variațiuni ale acestei narațiuni în perioada premergătoare alegerilor generale din 2018 din Suedia, așa cum se poate observa aici și aici. Pe canalele mediatice în limba rusă, cum ar fi infama agenție de știri RIAFAN a fabricii de troli din Sankt Petersburg, limbajul acestei narațiuni este deosebit de agresiv: „Cum este în țara toleranței victorioase: homosexualii și lesbienele emit dictate, oprimarea bărbaților și femeilor, rusofobie și teamă”.

Spre deosebire de conceptul occidental de valori, care favorizează drepturile individuale ale integrității personale, siguranței și libertății de exprimare, sistemul de valori rus implică un set de norme colective cărora fiecare individ trebuie să se conformeze. Însă narațiunea este exprimată întotdeauna de pe o poziție de superioritate morală, în care majoritatea tăcută, devotată decenței și tradiționalismului, este sub asaltul „tiraniei” liberale. Publicul-țintă este invitat să îngroașe rândurile eroice ale celor care luptă temerar pentru valorile familiei, creștinismului și purității.

Surselor de dezinformare rusești și pro-Kremlin le place și să afirme că anumite țări nu mai sunt cu adevărat suverane. Agenția de știri de stat rusă RIA Novosti ilustrează această idee cu o caricatură: Unchiul Sam aprinde flacăra la un aragaz, obligându-i pe europeni să sară în sus și în jos și să strige să se aplice sancțiuni (împotriva Rusiei).

Există numeroase exemple ale acestei narațiuni: Ucraina este condusă de străini și statele baltice nu sunt țări cu adevărat. UE este comandată de la Washington. NATO și UE urmăresc ambiții militare și birocratice, ignorând interesele statelor lor membre și, desigur, ale cetățenilor lor – uneori nici măcar intenționat, ci pur și simplu din incompetență sau pentru că sunt desprinse de realitate. Puteți decide dumneavoastră care explicație este mai rea – inaptitudinea sau intenția răuvoitoare.

O narațiune strâns legată de cea a suveranității pierdute este cea a identității naționale amenințate, în care pericolul existențial izvorăște dintr-o gamă variată de surse: islamul, homosexualii, drepturile copiilor și multe altele.

Evenimentele recente sugerează că aceste narațiuni pot avea un impact puternic asupra publicului. Guvernele europene acceptă instrucțiuni numai de la NATO, Bruxelles și Washington. Europa este ocupată de SUA. Germania nu mai este un stat suveran. Cooperarea europeană între guvernele naționale este prezentată ca o capitulare a statelor în fața conducătorilor străini.

Această narațiune a fost folosită cu succes cu ocazia mai multor alegeri și referendumuri europene. Convingerea votanților că nemulțumirile lor sunt rezultatul canalizării resurselor către „alții” – străini, bancheri, corporații, minorități – s-a dovedit a fi o strategie eficientă de manipulare. Într-adevăr, combinată cu alimentarea nostalgiei față de un trecut național mitizat, această narațiune este una dintre cele mai dăunătoare strategii de dezinformare existente. S-a recurs la ea în legătură cu referendumul catalan pentru independență, cu Brexit și cu ocazia mai multor alegeri naționale.

Așa cum am menționat mai sus, Rusia prezice prăbușirea iminentă a Europei de mai bine de un secol. Descrierea Europei sau a statelor membre ale UE ca fiind „în pragul războiului civil” funcționează la fel de bine în 2019 ca și în 1919. De obicei, această narațiune sârguincioasă are un ecou bun în rândul publicului-țintă, în pofida faptului că Europa nu s-a prăbușit și, după mulți indicatori, continuă să prospere.

Această narațiune este folosită frecvent de canalele de dezinformare rusești și pro-Kremlin: Superstatul UE se prăbușește, economia SUA se prăbușește, NATO se dezintegrează, mișcarea Vestelor Galbene distruge sistemul bancar. Caricaturistul RIA Novosti descrie terorismul din Europa ca fiind un scorpion mortal pe care europenii l-au pus în buzunar fără să-și dea seama.

Publicul-țintă care, pe bună dreptate sau nu, se teme deja de tumultul politic și social din țările în care se află este deosebit de vulnerabil la această narațiune.

Astfel, această narațiune funcționează deosebit de bine în perioadele cu provocări politice reale, cum ar fi în timpul crizei migrației din toamna anului 2015. Afluxul enorm de migranți în Europa a constituit în mod cert o provocare majoră pentru guvernele europene, însă mass-media rusă și pro-Kremlin a prezentat situația în termeni extrem de exagerați și apocaliptici, relatând despre criză ca și cum ar fi fost o prăbușire sistemică. Firește că sistemul a supraviețuit intact, dar imaginea prăbușirii persistă.

Aceeași abordare este vizibilă și în relatările rusești și pro-Kremlin despre protestele Vestelor Galbene din Franța. Dreptul de exprimare a nemulțumirii față de guvern și politică este parte integrantă a democrației, iar cetățenii oricărui stat european se bucură de dreptul de a ieși în stradă. Mișcarea Vestelor Galbene aparține tradiției democratice europene și nu este o dovadă a eșecului sistemului.

Această narațiune este utilizată uneori și pentru a deplânge presupusa prăbușire a valorilor morale și a tradițiilor europene. De exemplu, canalele de dezinformare rusești și pro-Kremlin descriu, de obicei, drepturile copiilor în Europa ca un atac la adresa valorilor familiei. Europa moare, abandonând orice decență și morală.

O ultimă instanță a dezinformării, de obicei în cazul confruntării cu dovezi sau argumente convingătoare, este glumitul despre subiect. Cazul Skripal este un exemplu excelent al acestei strategii. Canalele de dezinformare rusești și pro-Kremlin au încercat să înăbușe încercarea de asasinat cu sarcasm, pentru a transforma întreaga tragedie într-o mare glumă. În general, în legătură cu alegerile, această metodă implică utilizarea unor cuvinte denigratoare pentru a bagateliza conceptul de democrație, procedurile democratice și candidații. Vladislav Surkov, consilier al Kremlinului, descrie conceptul de democrație ca „o luptă a nemernicilor” și recomandă în schimb „conducerea iluminată” a lui Vladimir Putin ca alternativă pentru Europa. Președintele ucrainean Petr Poroșenko este ridiculizat aproape constant în mass-media pro-Kremlin, la fel și întregul proces al alegerilor ucrainene. Potrivit mass-mediei de stat ruse, alegerile cu mai mulți candidați și niciun rezultat evident sunt considerate un circ.

Satira, umorul și parodia fac parte, desigur, din discursul public. Dreptul de a ridiculiza politicienii sau de a face glume pe seama birocraților este important pentru vitalitatea oricărei democrații. Este ironic, așadar, că canalele de dezinformare rusești și pro-Kremlin caută adesea să își disimuleze minciunile antioccidentale și înșelătoriile în spatele unui văl satiric, invocând dreptul lor la liberă exprimare, în timp ce refuză agresiv să tolereze orice satiră care critică Kremlinul sau subminează agenda sa politică. O astfel de ipocrizie este interzicerea în Rusia a comediei britanice din 2018 Moartea lui Stalin.

În 2017, Centrul de Excelență StratCom al NATO a publicat un raport care explică modul în care canalele de dezinformare rusești și pro-Kremlin folosesc umorul pentru a discredita liderii politici occidentali. Unul dintre autorii săi, cercetătoarea letonă Solvita Denise-Liepnice, a sugerat termenul „hahagandă” pentru acest tip de dezinformare, bazat pe ridiculizarea instituțiilor și politicienilor. Scopul hahagandei nu este să convingă publicul despre adevărul unei anumite glume, ci, mai degrabă, să submineze credibilitatea și verosimilitatea unei ținte date prin ridiculizarea și umilirea constante.

Așa cum putem observa, cele cinci narațiuni sunt strâns legate și au ca temă comună generală privarea de putere determinată de „elitele malefice”. Guvernele naționale sunt slabe și ineficiente, cetățenii sunt privați de drepturi, tradițiile lor riscă să fie distruse – și de către cine? De birocrații de la Bruxelles, oamenii de afaceri, conducătorii din umbră și, desigur, fasciști! În opoziție cu acest haos, cu insecuritatea și cu decăderea morală a întregii Europe și a Occidentului, Rusia este prezentată ca o sursă de securitate paternă și stabilitate. În fapt, voci importante din Rusia chiar promovează regimul „autoritarismului luminat” din Rusia ca fiind un sistem politic ideal pentru viitor.

O altă trăsătură comună a acestor narațiuni principale este că atacă instituțiile democratice și sistemele juridice occidentale pentru a insufla neîncredere și fragmentare socială, scopul final fiind sabotarea democrației. Această strategie de cultivare a neîncrederii este concepută astfel încât să convingă cetățenii că participarea lor la procesul democratic este lipsită de sens: votul este inutil, deoarece sistemul este „măsluit” în favoarea elitelor și doar exploatează cetățenii obișnuiți. Astfel, democrația este descrisă ca o farsă care, mai mult, este ineficientă și neadecvată pentru rezolvarea provocărilor contemporane.