Conferința pentru securitate de la Minsk a Kremlinului nu a promovat pacea

De ce să analizăm conferința de la Minsk?

De ce să acordăm atenție unui eveniment care a făcut foarte puțin pentru obținerea unei păci juste și durabile în Uсraina? Deoarece oferă o descriere actualizată a modului în care interpretează „pacea” organizatorii reali, oamenii Moscovei, a obiectivelor lor, a modului în care disimulează aceste obiective și încearcă să păcălească publicul internațional.

Un progres autoproclamat

Mass-media de stat din Belarus și Rusia a prezentat cea de a 2-a Conferință internațională de la Minsk privind securitatea eurasiatică drept cheia pentru o lume mai bună, fără războaie, foamete și revolte sociale. Mass-media s-a lansat într-o întrecere metaforică pentru a amplifica evenimentul. Un reportaj al televiziunii de stat chiar a comparat-o cu Conferința de securitate de la München, unul dintre principalele forumuri mondiale privind politica de securitate internațională.

Un alt reportaj a făcut paralele între conferința de la Minsk și Conferința din 1943 de la Teheran, în care liderii din Regatul Unit, SUA și URSS au discutat despre cooperarea militară în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și viitorul post-război al Europei Centrale și de Est. În calitate de gazdă, Belarus a fost prezentat drept „avangardă” a transformării istorice a lumii dintr-un stat „injust și unipolar” într-unul „fericit și multipolar”.

Occidentul năuc, sfârșitul „lumii unipolare”, prăbușirea iminentă

Președintele belarus, Alexandr Lukașenko, a luat cuvântul la conferință, iar mass-media de stat belarusă a reiterat afirmațiile principalului vorbitor, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. S-au prezentat politicile țărilor occidentale ca fiind, practic, cauzele fundamentale ale tuturor problemelor lumii, inclusiv războaie, foamete și lovituri de stat.

În discursul său foarte lung, Lavrov și-a înăsprit atacurile verbale cu un limbaj dur, precum: „SUA, NATO și vasalii lor europeni subjugați vor doar să extindă conflictul în întreg spațiul eurasiatic sau America are doar de câștigat de pe urma războiului din Uсraina”. Acesta a repetat „propunerile” Rusiei pentru securitatea europeană, prezentate în fața NATO în decembrie 2021, promovând discursul potrivit căruia Rusia merită garanții de securitate pe termen lung și că acestea ar trebui să fie punctul de plecare pentru eventuale discuții de pace.

Ne putem întreba: care sunt însă garanțiile de securitate pentru Uсraina? A se vedea relatările noastre despre „propunerea” Moscovei aici, precum și alte prezentări generale.

Lukașenko a susținut că așa-zisul sistem mondial unipolar, care ar fi încurajat de Occident, se sfârșește. „Pentru banii occidentali, sunt organizate revoluții colorate. Lideri loiali și marionete evidente sunt aduse la putere în țările care îndrăznesc să își aleagă propria cale.” Acesta a continuat: „Prin ingerința în treburile interne ale altor țări, țările UE distrag atenția cetățenilor lor de la propriile probleme.” În discursul său, Lukașenko a numit situația din Germania, Franța și Polonia „extrem de periculoasă” și a prevăzut că este posibil un război civil în SUA.

Aceste afirmații se înscriu într-un discurs de dezinformare despre prăbușirea iminentă a țărilor occidentale, care durează de pe vremea Războiului Rece. Un reportaj al televiziunii de stat a reverberat acest sentiment, afirmând că conflictele militare din întreaga lume sunt rezultatul rolului mondial de frunte al „anglo-saxonilor” și că presupusa lor dominație, parafrazată ca „lumea unipolară”, se încheie odată cu „conflictul ucrainean”. Un program de propagandă de la televiziunea belarusă de stat a concluzionat: „occidentalii rămân doar cu lacrimile, deoarece greșelile lor au creat involuntar un frumos sistem multipolar.”

Mass-media belarusă de stat a promovat ideea falsă că majoritatea țărilor se aliniază regimului belarus și Rusiei pe probleme cum ar fi războiul din Uсraina și acordurile de securitate globale. Un reportaj al televiziunii de stat a afirmat că: „Belarus pledează pentru un spațiu comun de încredere și cooperare între Occident, care este în minoritate, și majoritatea globală.” Această așa-zisă „majoritate globală” este unită nu doar de perspective comune privind problemele economice și de securitate, ci și de o ideologie antinazistă menită să înfrunte încercările Occidentului de a reabilita nazismul pentru războiul împotriva Rusiei.

Grija pentru „majoritatea globală” sau „sudul global” – chiar așa să fie?

Sosirea „majorității globale” la Minsk a fost exemplificată prin participanții la conferință sosiți din peste 40 de țări, o cifră pe care mass-media de stat belarusă a menționat-o în mod repetat. În realitate, majoritatea participanților au părut să participe în calitate de persoane private sau de reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale. La conferință au fost prezenți oficiali din doar câteva țări, inclusiv Ungaria, Rusia, Serbia și Siria.

Discursul lui Lavrov a fost plin de cuvinte despre un Mare parteneriat eurasiatic, pledoarii pentru colaborare cu organizații și țări cu aceeași viziune din Asia, regiunea Golfului, ASEAN, OCS, CSI și grupul CICA. Acesta a vorbit, de asemenea, pe larg despre Orientul Mijlociu și cât de grozav ar fi fost dacă Rusia ar fi decis cu privire la aceste chestiuni.

Dacă Moscova (și Lukașenko) duce atât de mult grija „majorității globale”, atunci vetoul împotriva rezoluției recente a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Sudan, din 18 noiembrie, rămâne un mister. Este un semn de ipocrizie că Rusia, ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, s-a opus rezoluției care cerea încetarea focului și condiții mai bune pentru milioane de civili afectați.

Comportamentul Rusiei cu ocazia celei de-a 79-a Adunări Generale a ONU, desfășurată recent, este și el elocvent, în special încercările de a obstrucționa Pactul pentru viitor, care a fost adoptat în cele din urmă. Pactul enumeră 56 de acțiuni, inclusiv angajamente pentru multilateralism, Carta ONU, menținerea păcii, reforma Consiliului de Securitate al ONU și ajustarea sistemului financiar internațional în favoarea așa-zisului Sud global. Acțiunile trebuie să abordeze, de asemenea, schimbările climatice și să promoveze dezarmarea.

Obstrucționismul Rusiei în cadrul Adunării Generale a ONU a fost disimulat invocând „principiul neingerinței în treburile interne ale statelor”, dar a atras critici foarte ample și dure. Republica Democrată Congo a înaintat o moțiune pentru a respinge poziția Rusiei și a fost acceptată de o majoritate de 143 de state dintre cele 193 de state ale Adunării Generale a ONU. Poziția Rusiei a fost susținută doar de Belarus, Coreea de Nord, Iran, Nicaragua și Siria.

Interesant este că, în comparație cu Minsk, propaganda de stat rusească și belarusă a ridiculizat și a minimalizat anterior Summitul privind pacea în Uсraina, organizat în Elveția între 15 și 16 iunie 2024. 110 țări și organizații au participat la acest proces. Șefii de stat sau de guvern și delegații de înalt nivel din 92 de țări s-au reunit în Elveția.

Care a fost, așadar, rezultatul conferinței de la Minsk?

Din relatările mass-mediei de stat, două dintre propunerile principale pentru o coexistență mai pașnică și mai sigură promovată la conferința de la Minsk au fost interzicerea tuturor sancțiunilor economice fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU și retragerea arsenalului nuclear al SUA din Europa.

Așa-numita Cartă eurasiatică a diversității și multipolarității în secolul al XXI-lea a fost anunțată ca principalul rezultat al conferinței de la Minsk. Îndeosebi agenția rusească de știri TASS, referindu-se la Lavrov, a anunțat că Carta eurasiatică a fost inițiată de către Rusia și că documentul va fi finalizat până la următoarea conferință anuală pentru securitate de la Minsk.

Războiul împotriva Uсrainei în umbră

În special discursul lui Lukașenko în cadrul conferinței și propaganda de stat au încercat să minimalizeze însemnătatea războiului purtat de Rusia împotriva Uсrainei în contextul securității regionale, prezentându-l ca doar unul dintre numeroasele conflicte armate care se desfășoară în prezent în lume. De exemplu, un reportaj televizat a afirmat că „ zeci de conflicte militare au loc în diverse părți ale planetei și amenință să provoace o destabilizare la nivel mondial.” Reportajul a creditat conferința de la Minsk cu potențialul de a preveni acest scenariu apocaliptic. Astfel, s-a pretins că evenimentul de la Minsk are o importanță globală.

Lui Lukașenko nu doar că i s-a atribuit meritul de a fi plănuit conferința de la Minsk, dar a fost și prezentat în mass-media de stat ca un pacificator renumit. Acesta este „cunoscut la nivel mondial ca persoana care, în orice situație, pledează pentru soluții pașnice și o rezolvare pașnică a oricărui conflict”, a spus un prezentator de televiziune. Un alt reportaj TV a afirmat că „dacă toți politicienii ar gândi așa, lumea ar fi în mod evident diferită”. Același reportaj a reamintit un citat al ministrul sovietic de externe Andrei Gromyko: „zece ani de negocieri sunt mai buni decât o zi de război”, dar l-a atribuit în mod eronat lui Lukașenko.

Altcineva pentru a disemina dorințele Rusiei

Atribuirea „pacifismului” lui Lukașenko a contrastat puternic cu portretizarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în timpul conferinței.

În discursul său, Lukașenko l-a descris pe Zelenski ca singura persoană care blochează calea spre pace în Uсraina, din cauza ambițiilor sale personale. În loc să adopte o poziție neutră, Lukașenko a ales să dea vina pe Uсraina și pe țările occidentale pentru război. Acesta a susținut că SUA sunt principalul beneficiar al conflictului militar și a răspândit dezinformări deja învechite, întrebându-se retoric: „De ce a fost creată o anti-Rusie în Uсraina?” De ce oamenii au fost hărțuiți pentru că voiau să vorbească limba rusă?”

În concluzie, soluțiile propuse în cadrul conferinței de securitate de la Minsk au fost în principal solicitări de ridicare a sancțiunilor împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei. Conferința s-a concentrat și pe învinovățirea țărilor occidentale pentru problemele globale, mușamalizând invadarea brutală a Uсrainei de către Rusia (cu „puțin ajutor” de la Lukașenko), dar și pe discreditarea lui Zelenski.

Aceste acțiuni evidențiază rolul conferinței ca instrument pentru Moscova și vehicul pentru discursurile pro-Kremlin în loc să ofere o cale autentică sau soluții pentru pace și securitate.