Totul va fi bine
În fiecare an, pe 31 decembrie, cu puțin înainte de miezul nopții, Vladimir Putin le spune rușilor că îi așteaptă vremuri mai bune, că totul va fi bine și că Rusia a devenit mai puternică în ultimii ani.
În realitate, în curând se vor împlini trei ani de la declanșarea invaziei la scară largă din Ucraina și economia Rusiei are probleme serioase. În loc să fie președintele unei țări care urmează să atingă cele mai înalte culmi, acesta se aseamănă unui lider care le spune oamenilor aflați în cădere liberă de pe o clădire înaltă că „până acum, merge bine”, în timp ce aceștia se prăvălesc tot mai jos.
Apărarea patriei cu minciuni
Putin nu a menționat Uсraina în discursul său, dar a semnalat că războiul împotriva Uсrainei și a ceea ce el numește „Occidentul colectiv” va continua. Acest efort de război include transformarea în arme a informațiilor și a evenimentelor actuale, într-un șuvoi constant de minciuni și distorsionări pe care EuvsDisinfo va continua să le expună și să le contracareze și în 2025. Să începem cu o recapitulare a principalelor distorsionări promovate de sărbători.
Rusia mai doboară un avion…
Pe 25 decembrie 2024, apărarea aeriană rusă a lovit un avion de pasageri al Azerbaijan Airlines deasupra orașului Groznîi. Turnul de control rusesc a refuzat să-i acorde avionului permisiunea de a ateriza, obligându-l să aterizeze de urgență peste Marea Caspică, în Kazahstan. Kremlinul a trecut prin ciclul deja familiar de negare, deviere a acuzațiilor și minciuni. În primul rând, s-a răspândit informația falsă că un stol de păsări a cauzat prăbușirea. Numai când au apărut fotografii ale avionului doborât cu daunele suferite și doar după ce președintele azer Aliyev i-a cerut Rusiei să își asume responsabilitatea, Putin și-a cerut scuze pentru incident – fără însă să admită responsabilitatea Rusiei – și a susținut că apărarea aeriană a fost activă la acel moment împotriva dronelor ucrainene.
… și dă vina pe Uсraina
Pe lângă încercarea inițială de a da vina pe Uсraina, canalele mediatice pro-Kremlin au susținut rapid că, de fapt, prăbușirea avionului a fost instigată ca o provocare pentru a învinovăți Rusia. Această distorsionare din reflex a unei atrocități rusești reamintește de doborârea zborului MH17, de acum mai bine de zece ani. De asemenea, ilustrează modul în care dezinformarea rusească denaturează spațiul informațional, ținând cu dinții de propria versiune deformată asupra realității. Absolut fiecare atrocitate comisă de Rusia este prezentată ca o provocare pentru a da vina pe Rusia.
Teroare în America… și asta din cauza Uсrainei
Începutul anului 2025 a fost marcat și de două incidente tragice petrecute în Statele Unite: un atac terorist în New Orleans și un atentat sinucigaș cu bombă în Las Vegas. Înainte chiar să înceapă investigațiile, canalele de dezinformare rusești își urzeau deja narațiunea. În fotografiile de pe platformele de socializare, autorul atentatului cu bombă din Las Vegas purta un tricou cu mesajul „Slava Ukraini’”, un motiv aparent suficient pentru a sugera implicarea serviciilor de informații ucrainene. De asemenea, acestea au pus sub semnul întrebării constatările FBI despre atacul din New Orleans, legându-l de ceea ce încă numesc ancheta „inventată” despre ingerința rusească în alegerile din SUA din 2016.
Tehnica este identică cu cea folosită pentru incidentul în care a fost implicat avionul Azerbaijan Airlines și se încadrează într-un tipar mai larg. Pe tot parcursul anului 2024, propaganda rusească a încercat să înfățișeze Uсraina ca pe o amenințare teroristă globală, inventând legături ucrainene cu incidente din Moscova până în Daghestan și din Slovacia până în Siria.
Generalul Kirillov și laboratoarele biologice de negăsit
Pe de altă parte, când Uсraina l-a asasinat pe generalul Igor Kirillov la Moscova, pe 17 decembrie, rețelele de dezinformare rusești au intrat în priză, dar într-un mod neobișnuit. În loc să urmeze stratagema obișnuită de a da vina pe Uсraina pentru tot, au acuzat „Occidentul” de asasinat. Conform narațiunii lor, NATO (sau Joe Biden sau CIA sau statul profund) l-au eliminat pe Kirillov deoarece acesta a „expus” laboratoarele de arme biologice ale SUA inexistente din Uсraina și pretinsa folosire de arme chimice occidentale în Siria.
Realitatea este însă alta. Kirillov, șeful trupelor de apărare chimică și biologică din Rusia, a fost sancționat de SUA și Regatul Unit pentru rolul său în folosirea armelor chimice împotriva forțelor ucrainene. Cu o zi înainte de moartea sa, procurorii ucraineni l-au acuzat în mod oficial că a ordonat utilizarea de arme chimice interzise în aproape 5 000 de atacuri de la începutul invaziei la scară largă.
Adaptarea narațiunii
Răspunsul la moartea lui Kirillov arată modul în care dezinformarea rusească își adaptează narațiunile la un public diferit. Pentru publicul național, întărește ideea că Rusia este asediată de Occident. Pentru publicul internațional, reciclează vechi teorii ale conspirației despre programele de arme biologice și chimice occidentale. Atunci când Rusia este prinsă folosind arme chimice în Uсraina, pretinde că Occidentul pregătește atacuri sub steag fals. Când un general rus responsabil de utilizarea armelor chimice este ucis, acest devine brusc un avertizor de integritate curajos care expune crimele occidentale.
Nu vă lăsați înșelați!

Alte subiecte de pe radarul Disinfo din timpul sărbătorilor:
SUA și Europa se află în spatele deciziei Uсrainei de a opri tranzitul de gaze
Ucraina a ales să nu prelungească acordul care permitea ca gazul din Rusia să tranziteze Ucraina către piețele din UE, iar livrările au fost oprite pe 1 ianuarie. Potrivit unor estimări, veniturile rusești din vânzările de gaz ar putea scădea cu 6,5 miliarde de euro anual. Ministerul rus al Afacerilor Externe a susținut că Ucraina nu a luat ea însăși decizia și, în schimb, a acuzat Statele Unite că dorește să profite pentru a-și vinde propriul gaz, iar UE că își distruge propria economie. Transnistria, statul separatist dependent de Rusia din Republica Moldova, a fost aprovizionat pe aceeași rută de transport, iar acum a rămas fără gaz. Rusia a pregătit deja spațiul informațional pentru a da vina pentru o posibilă criză umanitară pe președinta Moldovei, Maia Sandu, și pe UE.
O navă norvegiană a refuzat să salveze marinari ruși
Când nava cargo rusească Ursa Major s-a scufundat în largul coastei Spaniei din cauza a trei explozii, la sfârșitul lunii decembrie, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dimitri Medvedev, a susținut că un vas norvegian a refuzat să salveze echipajul. Canalele de dezinformare au acuzat atunci Norvegia de rusofobie. În realitate, nava norvegiană Oslo Carrier 3 a securizat barca de salvare rusească și a urmat instrucțiunile pazei de coastă spaniole de a aștepta navele sale, care erau deja pe drum. Fotografiile publicate de armatorul navei norvegiene îi arată acordând ajutor până la sosirea echipelor de salvare spaniole. Incidentul demonstrează modul în care canalele mediatice pro-Kremlin încearcă să prezinte cooperarea internațională de rutină ca pe o discriminare antirusească.
Occidentul vrea să utilizeze teroriști pentru a prelungi tensiunile din Siria
În urma prăbușirii regimului Assad din Siria, pe 8 decembrie, canalele mediatice pro-Kremlin au învinovățit SUA că s-ar afla în spatele evenimentelor. De atunci, promovează o narațiune de dezinformare potrivit căreia Occidentul folosește grupuri teroriste pentru a „prelungi tensiunile” din Siria, chiar dacă SUA au recurs la atacuri aeriene împotriva țintelor ISIS pentru a împiedica grupul terorist să profite de situație.